Bogi

Vorbind de Dumnezeul lui Dore, sau mai degraba de cel al personajului lui Lindgren, mi-a aparut in minte …o ilustratie :) Cea a unui Dumnezeu pamintean, cu picioare de Charlie Chaplin, cu margini albe groase, cu butoni mari si tigara.. Un Dumnezeu rastingnit pe asfalt care pironeste, cu ochi rotunzi, cerul. Un Dumnezeu reflectat de Nabokov din cer pe pamint, in povestirea “Gods” (Bogi, pe ruseste), scrisa in 1923, culeasa de mine de pe podcast si citita, apoi, in ”Collected Stories” (Penguin Classic, 2001).

“We go out on the balcony. It's spring. Below, in the middle of the street, a yellow-curled boy works lickety-split, sketching a god. The god stretches from one sidewalk to the other. The boy is clutching a piece of chalk in his hand, a little piece of white charcoal and he's squatting, circling, drawing with broad strokes. This white god has large white buttons and turned-out feet. Crucified on the asphalt, he looks skyward with round eyes. He has a white arc for a mouth. A log-sized cigar has appeared in his mouth. With helical jabs the boy makes spirals representing smoke. Arms akimbo, he contemplates his work. He adds another button....”

Gods e o poveste de-un lirism sfisietor; un cuplu tinar se agata cu disperare de soarele primavaratic, de animatia orasului in care-au emigrat, in incercarea de a redescoperi frumusetea vietii dupa tragedia pierderii propriului copil... atit de mic. Nu stiu daca e vorba de-o experienta personala a lui Nabokov, insa durerea pe care tinarul barbat o citeste in ochii sotiei e redata cu atita tristete, incit descrierea ei te induioseaza. Dimitri Nabokov, fiul scriitorului si cel care a tradus povestirea, spune ca ea a fost scrisa pe cind Nabokov lucra la cea mai importanta piesa a lui de teatru, “Tragedia Doamnei Morn”.

P.S. De pe acelasi podcast, am mai auzit “Youth, Beautiful Youth” a lui Herman Hesse, o povestire despre amintirea intoarcerii acasa a unui tinar plecat la studii (e calda, melancolica si poetica, e ceva neasteptat de la Hesse, din punctul meu de vedere) si “Where Are You Going, Where Have You Been?” a lui Joyce Carol Oates, o incercare “In Cold Blood”, realistica si empatica.

Nebunul
Tot gindindu-ma la Lujin si la eticheta de nebun pe care i-a plasat-o creatorul (adica Nabokov), mi-au venit in minte tot felul de personaje care de care mai ciudate, mai patologice. Si mai nebun decit Lujin il gasesc, fara drept de apel, pe naratorul din “Dansul avocatului Kraykowski”, de Witold Gombrowicz, povestire pe care am auzit-o azi, in timp ce-mi reglam, alergind, pulsul la 160 (pentru cine e interesat de auditii literare, am descoperit aici o comoara de podcast).

“Dansul avocatului Kraykowski” e prima povestire din culegerea de zece, aparuta sub numele de "Bacacay" si care, spune critica, trebuie citita ca un catalog al tiraniei in formele ei cele mai diverse. In prima povestire tiranul ar fi, nici mai mult nici mai putin, decit avocatul Kraykowski care incearca sa-si impuna brutal manierele si felul de a fi celor din jur. Eu nu cred deloc una ca asta si mai cred ca, daca trebuie sa existe un tiran, apai acesta sigur este personajul narator. Nu stim care-i este numele, insa aflam ca-i bolnav, slabit si ca nici nu mai are mult de trait. Cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea), isi foloseste ultimele puteri pentru a-l teroriza pe avocatul Kryakowski, dupa un incident minor petrecut la oper(et)a.

Ei si-abia aici intervine patologicul sublim. Dintr-o frustrare marunta de om jignit, nebunul dezvolta, nici mai mult nici mai putin, decit dragoste pura, admiratie profunda, respect nemarginit pentru avocatul Kryakowski. Nebunul ii trimite flori, ii sufla-n ceafa, ii adulmeca mirosul parfumului de violete. Il supravegheaza, il urmareste, il sponsorizeaza si nu pricepe cum si de ce sotia doctorului ii respinge acestuia avansurile. Asa ca intervine si-i trmite doamnei o anonima: “Madam! How can you? Your conduct is incomprehensible; no, you can't act like that! Are you insensitive to that shape, to those gestures and modulations, to that fragrance? Don't you grasp that perfection? What are you a woman for? If I were you, I would know what to do if he only deigned to beckon with his finger to my miserable, sluggish female body."

Nici macar atunci cind avocatul e gata-gata sa rupa bastonul pe spinarea lui, nebunul nu se lasa. “I devised a plan of hypnosis, of constant, consistent pressure by means of a thousand minute facts and mystical clues, which, without penetrating consciousness, would create a subconscious state of necessity”. Dar tocmai cind e pe cale sa-si piarda speranta, el afla adevarul...care-l pune la pamint. Insa avocatul n-are cum sa scape asa usor!

Ce mai, povestirea asta e o bijuterie!! Are savoare, are insight, are umor, are absurd. Iar nebunul e demential!

Varianta scrisa e aici, alaturi de alte 4 povestiri din Bacacay.