Erezie si mintuire

Impresionata de cerbicia cu care manualele de religie din Romania promoveaza imaginea unui Dumnezeu aspru si pedepsitor, am zis ca a venit timpul sa citesc, in sfirsit, “Sfetnicul din singe” (Polirom, 2005), o satira despre religie si sudul american postbelic scrisa de Flannery O’Connor. Si asta pentru ca unul dintre personajele cartii ei, Hazel Motes-un fel de credincios fara credinta-, se revolta impotriva acestui tip de viziune dumnezeiasca, incercind eretic sa fenteze pedeapsa divina. Pentru a scapa de pacat, gindeste Motes, trebuie sa nu ai suflet; adica sa fii dracul in persoana! Si nu orice fel de drac, ci unul cu biserica: “biserica adevarului fara Iisus Hristos rastignit pe cruce” (pag. 64), iar Motes avea sa predice tuturor celor care vor vrea sa-l auda: “Fiecare dintre voi este neprihanit si, daca va-nchipuiti ca asta se datoreaza lui Iisus Hristos cel rastignit pe cruce, va inselati amarnic. Eu nu spun ca n-a fost rastignit, ci spun ca n-a facut-o pentru voi” (idem).

Hazel Motes, venit din razboi, se afla clar intr-o confuzie spirituala, intr-o criza religioasa. Iar incercarea lui de a-si crea propria credinta, una bintuita de Hristos, pare sa fie apreciata de cel putin doua persoane; Enoch Emery, posesor al unui sfetnic in singe (in singele lui adica) si Onnie Jay Holy (:-)), un “vizionar” care miroase de indata potentialul financiar al ideii pe care o preia si o propaga folosindu-se de ajutorul lui Hoover Shoats, un fel de nemesis a lui Motes.

Enoch este un tinar dezorientat si el, dar nu la nivel spiritual ca mentorul sau, ci la unul social; se afla in oras de putin timp, nu-si poate face prieteni, iar femeile il evita cu obraznicie. Sfetnicul lui din singe ii spune insa ca Motes este platforma prin care el avea sa devina (alt)cineva. Si-si da seama de asta, in momentul in care Hazel Motes declama, urcat pe masina sa gri-sobolan, in fata unei multimi de gura-casca neinteresate ca: “Biserica fara Hristos, nu-l are pe Hristos, dar are nevoie de el! Are nevoie de un Hristos nou. Are nevoie de un iisus care sa fie numai om si sa nu-si risipeasca singele, are nevoie de un iisus care sa arate altfel decit ceilalti oameni si care sa va faca sa-l priviti” (pag. 162). Atunci realizeaza Enoch cine-i iisus-ul!! Un corp uman, pastrat intr-un borcan cu formol, in Muzeul al carui paznic este. N-are nici singe-n el si, in plus, arata diferit. Drept pentru care Enoch fura iisusul, il preda bisericii fara Hristos si devine (alt)cineva, asa cum il anuntase sfetnicul din singe. Devine o gorila!! (evident una falsa).

In ceea ce-l priveste pe Onnie Jay Holy si conflictul spiritual pe care-l are cu acesta, Hazel Motes transeaza rapid si definitiv problema: trece cu masina sa gri-sobolan peste a sa nemesis, Hoover Shoats. De doua ori, ca sa fie sigur ca acesta este mort.

In scena mai exista un profet orb si adevarat, cu incredere in Iisus, si fiica acestuia ( a profetului adica), pura si diafana. In cele din urma, tot ceea ce se spune despre profet si fiica sint niste afirmatii neadevarate.

Booon...si acum se incheie comedia, odata cu aruncarea-n ripa a masinii gri-sobolan de catre un politist. Masina care te ducea unde vroiai; masina-biserica. Si incepe, evident, tragedia, cumva neasteptata, tragedia ispasirii.

Ceea ce mi se pare interesant la O’Connor e modul subtil de a imbina religia, sudul (miroase a Faulkner aici :-) si grotescul (ceea ce face din “Sfetnic...” un roman gotic). Atit de subtil incit, daca e sa trag o concluzie referitor la semnificatia religioasa a romanului, pur si simplu, n-am curaj. Nu stiu daca Hazel moare eretic, sub forma unui mic iisus, vinovat de fals de identitate, ori chiar se ispaseste si se mintuieste, atacat de-un moment de gratie divina...