Friday, April 02, 2010

Dupa Infern
Am cumparat cartea de debut a lui Andrew Davidson, “The Gargoyle” (Canongate Books, 2009) doar pentru ca m-a atras coperta. De fapt, nu doar coperta in sine, ci si marginile innegrite ale paginilor, carbonizate parca, highlight-ul negru al unor parti din text, la rasfoire ... ce mai, un hard copy flamboyant care mi-a creat senzatia dezintegrarii in cenusa :) A trecut insa ceva vreme pina sa apuc sa o citesc si sa aflu de ce a fost (si inca este) un bestseller.

Pentru ca nu e doar o poveste plina de ritm si de imaginatie, dar si un amestec original si spectaculos dintre prezentul mai mult sau mai putin extraordinar si o istorie medievala, bine, bine de tot documentata. O poveste gotica despre dragostea predestinata dintre un Adam si-o Eva care traiesc aceeasi poveste de iubire, dar nu in sapte vieti, ci doar in trei. Trei pentru el, eroul principal, un porno star plin de pacate, care se zbate acum intre viata si moarte in rezerva de arsi a unui spital. Pentru ea, Marianne Engel (foooarte subtil numele, nu?) e doar o viata, traita de pe la o mie o suta si ceva si pina in zilele noastre, cind, ca de fiecare data, isi salveaza de la moarte iubitul ars. El evident ca habar n-are in cite alte vieti a mai fost ars si nici cine este nebuna cu parul vilvoi care i se tot furiseaza linga pat. Dar atunci cind Marianne Engel, o sculptorita de succes, bolnava de schizofrenie, incepe sa depene istoria iubirii lor, se produce schimbarea, renasterea, purificarea. O trecere de la Infern in Purgatoriu, spre drumul catre Rai, trimitere extrem de limpede facuta de autor, din moment ce Marianne Engel fusese, in secolul al XIV-lea, prima traducatoarea a Infernului lui Dante in germana. Detaliile pe care le ofera despre scrierile mistice ale maicutelor dominicane de la Engenthal si legendele de dragoste italiene, islandeze si chineze sint, paradoxal, pe cit de incredibile, pe atit de plauzibile si coerente. Plauzibile nu doar din cauza misterelor istorice, dar si datorita dovezilor palpabile pe care Marianne Engel le lasa mostenire.

Cred ca in asta consta si succesul si seducatia Garguiului creat de Davidson: suspendarea neincrederii cititorului, scufundarea lui intr-un fel de transa onirica in care ratiunea e amagita, amortita cu argumente credibile, pentru a lasa loc liber imaginatiei si aventurii. Daaar...mie, personal, cartea mi s-a parut cam evidenta si redundanta in povesti si simboluri. In plus, n-am seziat foarte bine motivul pentru care legendele de dragoste ale lumii ocupa loc in poveste. E drept ca fac trimitere la cele patru elemente (pamint, apa, foc si aer), insa cu ele sau fara ele istoria, in sine, ramine aceeasi. Mi s-a parut mult prea evident efortul autorului de a face totul, absolut totul clar, de a repeta si explica pina si ceea ce nu trebuie explicat. Mai putin pedant, insa, mi s-a parut cu cele doua personaje principale care traiesc, cumva, intr-o singura dimensiune – cea temporala. Nu se dezvolta, ramin aceleasi pe parcursul a 700 de ani si 400 si ceva de pagini. Pacat!! In fine, una peste alta, cartea e o lectura placuta, incitanta si lejera. O recomand ca un excelent bedtime reading, in cazul in care suferiti de insomnie. Veti avea o noapte alba, palpitanta :).

Thursday, April 01, 2010

Sunny Bergen
Am avut, cica, noroc de atita soare-n Bergen :))