O lume pentru Julius
Ce mi-a placut mai mult si mai mult la romanul asta (“O lume pentru Julius” – Polirom, 2006) e stilul: original si captivant, cu un limbaj aparent naiv, insa plin de ironie. Cu arma asta grea, peruvianul Alfredo Bryce Echenique reuseste sa zugraveasca o lume speciala, plina de contraste si sa construiasca personaje puternice, remarcabile.

Lumea lui Echenique pentru Julius e formata de fapt din alte doua lumi: una a bogatilor gaunosi, egoisti, plini de ifose si bani (muulti, muulti bani) si alta a servitorilor neinstruiti, docili, saraci, insa cu mult mai umani. O lume in care Julius, baietelul milionar, urecheat, firav, sensibil si inteligent, creste, se formeaza. O lume pe care o priveste, incercind sa o inteleaga; o lume rupta-n doua, fiecare jumatate bine distilata si izolata intre cei patru pereti ai palatului, ai hotelului si iar ai palatului cel nou. Iar Julius, pentru care amintirea surorii moarte e inca vie, penduleaza intre cele doua jumatati de lume, trece cu inocenta si gratie, de mii de ori, prin usa care desparte aripa stapinilor de cea a servitorilor.

Si Julius observa si descrie ceea ce vede: naiv, dar sincer, si cu mult umor. O vede pe mamica lui iubita, Susan cea fermecatoare, care-l iubeste si ea, dar care e teribil de zapacita, lipsita de initiativa, frivola, iresponsabila si iremediabil indragostita de sotul ei de-al doilea. Il vede pe “unchiul” Juan Lucas, casatorit cu mamica, un magnat chipes si monden, egoist si crud, un om cu idei “sanatoase” despre educatie si despre cum se face avere; un om care totusi, in felul lui, are grija de mamica si de copiii ei. Ii vede si pe cei doi frati mai mari, egoisti si ei, razgiiati, obraznici, adevarate lipitori sociale. Il vede si pe unchiul Lastarria, care tot da si da din coate incercind sa fie acceptat de lumea lui Juan Lucas; o vede si pe sotia lui cea sluta, Susanna cea bisericoasa si cu prejudecati. Ii vede pe toti acei darlings ai mamei, prieteni de familie la fel de bogati, ipocriti si nepasatori.

Julius il vede insa si pe Carlos, soferul care de negru ce e, intotdeauna e cu un cap deasupra indienilor coboriti din munte. O vede pe biata Arminda, cea mai buna calcatoreasa a camasilor de matase ale lui Juan Lucas, batrina bolnava, singura care si-a amintit de ziua lui. Le vede pe Nilda, cea cu povestile ei de groaza, si pe impetuoasa Tantoasa; o vede si n-o uita mai ales pe Vilma, guvernanta tinara si frumoasa, data afara dupa ce nemernicul de Santiago s-a dat la ea. Si tot din cauza Vilmei, lumea lui Julius -asa cum a inteles-o el pina la 11 ani- se destrama. In locul ei, ramine un gol mare, adinc, intunecos.

“O lume pentru Julius” e, inainte de toate, o satira, o critica a high-classului peruan caracterizat prin excese, snobism si cruzime. E, mai apoi, un bildungsroman intr-o lume puternic divizata, in care rasismul si violenta sint o prezenta ubicuua. E, fara nici o indoiala (sint total de acord cu maestrul Márquez :)), unul dintre cele mai bune romane ale literaturii sud-americane. Pacat ca de Echenique s-a auzit atit de putin!