Sunday, February 10, 2008

Papusa lui Kafka,
regretul lui Wittgenstein si
Hotelul Existenta
Trei idei, aparent fara legatura, dar pe care Paul Auster a reusit sa le lege simplu, direct si plin de optimism in ultima lui carte, “Nebunii in Brooklyn” (Polirom, 2007).

1. Cu un an inainte de-a muri, Kafka se afla retras la Berlin impreuna cu iubita lui, o tinara de 19 ani, Dora Diamant. Intr-o buna zi, pe cind se plimbau in parc, cei doi intilnesc o fetita care plingea fiindca-si pierduse papusa. Kafka, generos, incearca s-o linisteasca pe micuta, spunindu-i ca de fapt, papusa nu s-a pierdut, ci a plecat intr-o excursie. “De unde stii? il intreba copila. Pentru ca mi-a scris o scrisoare, spune Kafka, dar fetita pare banuitoare.O ai la tine? il intreba ea. Nu, imi pare rau, zice el. Am lasat-o acasa din greseala, dar o s-o iau cu mine miine”. Si... se spune ca, timp de trei saptamini, Kafka ar fi compus , la modul cel mai serios, scrisori de la papusa catre fetita in ideea de o vindeca pe micuta de nefericire. Morala lui Auster: "atunci cind ai norocul de a trai intr-o povestire, de a trai intr-o lume imaginara, durerea lumii acesteia dispare. Atita timp cit povestea continua, realitatea nu mai exista". (pag. 125)

2. Povestea lui Wittgenstein (scrisa de Roy Monk) e si ea o paradigma. Potrivit acesteia, dupa ce a scris "Tractatus" in primul Razboi Mondial, Wittgenstein s-ar fi retras, undeva in Austria, ca profesor de scoala. Numai ca felul in care s-a comportat filosoful la catedra n-a fost tocmai unul pedagogic. Wittgenstein era artagos, irascibil si violent, jignindu-si elevii si batindu-i cu cruzime. Douzeci de ani mai triziu, aflat la Cambridge, respectatul filosof ar fi fost cuprins de regrete si de aceea s-ar fi intors in Austria unde si-ar fi cautat fiecare elev in parte, cerindu-si iertare pentru comportamentul de odinioara. Unora, se spune, le-ar fi cazut chiar in genunchi...insa niciunul dintre fostii elevi nu ar fi fost dispus sa-i acorde iertare. Concluzia lui Auster: "durerea pe care o provocase sapase prea adinc, iar ura lor fata de el transcendea orice sansa la mila”. (pag. 83).

3. Hotelul Existenta...Ei bine, Hotelul Existenta este un concept al celor mai importante personaje din “Nebunii in Brooklyn”: Nathan, Harry si Tom. Hotel Existenta este un loc in care, cad de acord cei trei, “visul nebunesc de a lasa in urma grijile si durerile acestei lumi mizerabile si de a (ne) crea o lumea a noastra” (pag. 130-144) s-ar putea implini. De unde:
- Nathan - 60 de ani, bolnav de cancer, fost agent de asigurari de viata. Are pacate in fata sotiei, dar mai ales a fiicei si, dupa chimioterapie, se retrage in Brooklyn pentru a-si astepta sfirsitul.
- Harry – si el pe la 60 de ani, cu doua infarcturi la activ. Fost sot si tata, fost director de galerie de arta, fost puscarias, incorigibil pungas, homosexual, anticar, prieten si om de bine.
- Tom – fost doctarand in literatura, fosta mare promisiune profesionala, acum gras si lipsit de sex ori viata sentimentala, fost taximetrist si actual asistent de anticar.
In plus, Nanthan este fratele mamei lui Tom.

O suita de intimplari, aproape picaresti, in care sint implicati cei trei, plus fostul iubit al lui Harry, sora si nepoata lui Tom, dar si fiica lui Nathan, ne demonstreaza ca Hotelul Existenta sta in puterile fiecarui om. Nu trebuie sa-l cauti, sa-l cumperi, ci doar sa-l creezi; asa cum Kafka a creat povestea papusii...nu trebuie nici sa ranesti oamenii, ca Wittgenstein, pentru a fi impacat cu tine insusti...cu alte cuvinte, Carpe Diem, ca tragediile vin!

Mi-a placut la Auster felul detasat, holistic si intelept de a vorbi despre cum sa-ti traiesti viata si, mai ales, batrinetile. Mi-au placut personajele lui: inteligente, generoase si pacatoase. Mi s-a parut esuata creionarea lui June, sora moarta a lui Nathan, insa mi-a placut la nebunie descrierea lui Rufus, aca Tina, de la inmormintarea lui Harry : “Era caraghios si induiosator. Era miscator si comic. Era tot ce era si tot ce nu era” (pag. 290).
Nu mi-a placut coperta de la Polirom...asa ca nici nu o postez! :-)
P.S. Si o insemnare interesanta despre Muzica Hazardului.

4 comments:

Anonymous said...

Io tocmai am terminat de citit "Trilogia New Yorkului" si incerc sa ma adun putin sa scriu despre ea ;) In orice caz, mi-a placut si mi s-a parut foarte interesant...3 povesti despre pierderea sinelui, pe scurt :D Iar cu review-ul tau, sigur o sa mai citesc Auster :)

anda grarup said...

@ameer, eu n-am citit nimic altceva de Auster, decit nebuniile :-) Am inteles ca ar fi o carte putin altfel (in sensul de mai optimista) fata de celelalte pe care le-a scris!! Oricum, mie mi-a placut tonul lui relaxat si impacat cu lumea!!

Anonymous said...

n.am pus mânul pe questa book, but i will...sună bine.
ref la wittgenstein, nu stiu cat de adevarată e povestirea, da iaca un fapt adevarat:bătrânul autor al tractatusului mărturiseşte că atunci când ieşea de la cursuri, mergea neapărat la un film hollywoodian vechi, ca să-şi spele creieru'.
Io mă uit la filme cu vampiri.

anda grarup said...

pai, Wittgenstein a fost un tip..special :-); avea tot soiul de ciudatenii, iar povestea corectiilor fizice pe care le aplica elevilor e adevarata. Am citit chiar ca a fost dat in judecata de tatal unui elev, pentru ca-i lovise copilul in cap. Acum nu stiu cit de adevarata e partea a doua, cea cu scuzele, insa Monk e unul dintre biografii lui de referinta.