Friday, March 07, 2008

Nefericirea unei insule

Regele se-nclina si ucide” (Polirom, 2005) este cartea prin care o descopar pe Herta Müller, scriitoare de care am auzit, cu regret, abia acum vreo doi, de la un coleg neamt. “Ahhh, e fantastica autoarea aia a vostra, nominalizata la Nobel; pacat ca nu scrie si altceva in afara de dictatura lui Ceausescu!” – imi spuse colegul; iar eu a trebuit sa intreb despre cine vorbeste...si am aflat. Acum am si citit “Regele..”, probabil cea mai potrivita prima lectura din aceasta scriitoare.

Potrivita, fiindca “Regele se-nclina si ucide” este o culegere de 9 eseuri, un colaj autobiografic, poetic, un poem in proza despre limba si tacere, despre viata si moarte, despre trauma si evadare, despre izolare si neuitare-o cheie cu care poate fi descuiata opera autoarei ("animalul sufletului" ei).

Nascuta si crescuta intr-o familie banateana, in care cuvintele se lasau cu greu spuse, Herta se muta la oras, la studii, unde cunoaste nu doar o alta lume, o alta limba (cea romana) dar si o alta semnificatie a cuvintelor. Mai tirziu, pe cind ajunge sa astearna cu pricepere cuvinte pe hirtie, afla ca limba e duplicitara, ca este un instrument de opresiune, dar si de rezistenta. Ca limba poate trada. Ca naste suspiciune. Ca limba este asemenea Regelui - are putere, are trufie, dar pe tabla de sah, se inclina.

Moartea este, mai intii, familiara Hertei. In satul banatean, copila de citiva ani ii vede uneori pe cei odinioara-n viata, intinsi pe nasalie, cu capul sprijinit in perna umpluta cu umbris de rindea, asa cum numesc svabii aschiile de lemn , Hobelschatten, si nu Holzspäne, cum se cheama in germana. Moartea e vazuta apoi ca o usa de evacuare dintr-o viata aflata la cheremul Securitatii, insa cind moartea iti e filfiita in fata ca o amenintare, viata, oricit de cumplita ar fi, merita dusa mai departe. Nu stiu cit de morbid este, insa eu am gasit remarcabile, in “Regele se-nclina si ucide”, scenele cu morti: cea a prietenului Hertei, inginer constructor, gasit spinzurat in locuinta, cu citeva luni inainte de caderea regimului si caruia i se refuza autopsia (de parca unui mort i s-ar putea refuza ceva), a sateanului bolnav de cancer care, chinuit de dureri, se spinzura in copacul cu gaini si caruia i se face autopsie, a femeii inecate, cu sfoara la miini si la picioare si careia Herta ii asaza cirese in gavanele ochilor....

Trauma este una adinca si perena, iar evadarea si timpul nu o pot estompa; timpul care lucreaza cumva indarat, fara sa tina cont de spatiul dintre trecut si viitor, desi uneori si spatiul asta e important. Sint clipe (nu putine la numar) ale prezentului Hertei care se leaga de trecutul dureros. Ca de pilda, privitul unui lac in Germania pe care plutesc doua rate albe. Atit de albe, incit ciocurile si labele lor galbene par de aur. Asemenea tacimurilor si robinetelor de la chiuveta dictatorului (mie imaginea asta, care curpinde o informatie deloc adevarata, imi da oarece fiori de paranoia; ca de altfel si scena de la gradinita, cind unul dintre micutii de vreo 4-5 ani, ar fi intrebat-o deloc inocent pe Herta, pe-atunci suplinitoare, de ce ea nu vrea sa cinte imnu’ national?). Ori camasa de noapte a Ingai Wenzel (manechin aflat pe unul din afisele publicitare ale cailor ferate) care-i provoaca Hertei Müller, nu doar amintirea bunicii, ori a prietenului spinzurat, dar si a obiceiului romanesc de-a fura ceva statului :-) Drept pentru care, Herta fura posterul!

Izolarea, asemenea unei insule, trebuie sa fi fost provocata de privirea ei reclacitranta, straina, ori de felul in care “la ei, in Germania”, Brezel se pronunta c-un singur e, nu cu doi. Ori de faptul ca i se imputa ca scrie prea mult despre trecut. Adica despre trecutul ei, mai prezent insa decit trecutul scriitorilor germani care-nseamna, pentru ei, prezent. Probabil ca trauma si izolarea o fac pe Herta Müller sa scrie doar si doar despre trecut! Insa ce mai conteaza cind scrie atit de frumos?

10 comments:

pantacruel said...

o prezentare superbă a unei autoare pe care, de câteva ori am fost pe punctul să o... cumpăr, odată ajuns la librarie, dar de fiecare dată am renunţat în favoarea altui scriitor.
cred ca data viitoare iau şi un bonus, ca sa nu imi mai scape.
un bonus hertha muller. :)

anda grarup said...

Mi-am promis si eu c-o sa citesc "Animalul inimii"-spun unii-cea mai buna carte a ei! Da' oricum, e bine sa-ncepi regeste :-)

raluca said...

mi-am luat si eu cartea asta, in mare parte stimulata de insemnarea ta si mi-a placut foarte mult. de fapt, am citit "atemschaukel" si "der könig" dintr-o suflare:-) cel mai mult mi-a placut eseul "bei uns in deutschland" despre problemele de integrare si gastarbeiteri.

anda grarup said...

@raluca, zi repede repede despre atemschaukel :)) Uite, vezi, de aia e bine sa ai blog!

Imi pare bine ca ti-a placut der könig: de altfel, nici n-avea cum sa nu-ti placa!! :)

raluca said...

@anda: stiu ca e bine sa ai blog:-))

am citit acum ceva timp un reportaj de anne brunswic "les eaux glacées du belomorkanal" despre canalul construit intre 1931-1933 tot prin munca fortata, asa ca ultimul roman al Hertei Müller, prin tematica lui, s-a impus pur si simplu.

"atemschaukel" e tulburator: viata in lagarul de munca fortata, violenta cotidiana (nu neaparat fizica). dintre chestiile care m-au marcat cel mai mult : accidentele de munca mascate in sinucideri sau lipsa de solidaritate chiar si intre cei care veneau din acelasi sat...singuratatea e absoluta: atit pe perioada petrecuta in lagar cit si dupa eliberare.

eu i-as pune ca motto: "l'homme e capable du meilleur comme du pire, mais c'est dans le pire qu'il est le meilleur".

raluca said...

"est"

anda grarup said...

@raluca, am, asa, o idee, ca de fapt "Atemschaukel" i-a adus Hertei Muller Nobelul. Adica, romanul asta a fost ultimul argument. Io abia-i astept traducerea!! Te invidiez ca l-ai putut citi in original :))

Si ai cumva blog si io nu stiu??

raluca said...

nu, anda, nu am blog:-) pe bune!

mi-a facut mare placere sa-l citesc in original, sunt cuvinte care apar in romana si efectul e cu atit mai puternic atunci cind le vezi in mijlocul tuturor cuvintelor in germana. efectul asta o sa fie mai atenuat in romana. traducerea franceza o sa apara de-abia la sfirsitul lui 2010, poate romanii sau englezii o sa fie mai rapizi.

ai dreptate, atemschaukel confirma talentul de scriitor de exceptie. si care devine chiar obiect de colectie:-) m-am uitat pe net dupa un volum de poezii aparut in 2000 "im haarknoten wohnt eine dame" si am descoperit ca e vindut cu 300 de dolari! in conditiile astea, editia bilingva romaneasca e singura accesibila:-)

anda grarup said...

@raluca, io am gasit cartea la biblioteca. In germana, desigur :). Daca te intereseaza o versiune scanata, da-mi de stire..vad ca sint 100 de pagini cu ilustratii cu tot. Poate cu ocazia asta, imi mai exersez si io bruma de germana!!

raluca said...

@anda: merci pentru propunere! i-am trasat deja sarcina surorii mele sa-mi cumpere editia bilingva romaneasca de la tirgul de carte gaudeamus. si poate ca editia germana o sa se reediteze.