Argos, pestele si cultura
Pe Sjón l-am descoperit cu totul intimplator pe un forum de discutii despre premiul Nobel pentru Literatura. Nu, nici vorba ca Sjón sa fi fost luat in calcul pentru un astfel de premiu, insa citiva literati suedezi il considera(u) una dintre marile sperante ale Nordului.

Sjón este cunoscut mai degraba ca textier al cintecelor lui Björk (de altfel, a primit si o nominalizare la Oscar pentru contributia lui literara la filmul lui von Triers, “Dancer in the Dark”). Insa din 2005 incoace, de cind cartea sa, “Skygge-Baldur /The Blue Fox”, a primit Premiul Comitetului Nordic pentru Literatura, Sjón a inceput sa fie tradus si cunoscut si pentru romanele sale.

Unul dintre acestea este “Splinten fra Argo/(Aschia din Argo)/The Whispering Muse” (Athene, 2006), carte pe care am citit-o saptamina trecuta pe daneza, mai intii poticnit, dar mai apoi din ce in ce mai cursiv. Si asta, fiindca zapaceala de la inceput s-a transformat in curiozitate, consideratie si ....amuzament. “Splinten fra Argo” e, in opinia mea, o gogomanie mitologica neconventionala, originala si de aceea interesanta.

In linii mari, subiectul pare simplu. Valdimar Haraldsson, un islandez batrin din Copenhaga, nitel rasist si gaunos e invitat sa participe, la sfirsitul anilor ’40, la prima calatorie pe mare a unui vas comercial danez. Pasiunea lui Haraldssom pentru peste si cultura, mai bine spus, pentru legatura dintre consumul de peste si longevitatea nordicilor, ii atrasese prietenia lui Herman Jung-Olsen, un influent armator, dar si un mare mincator de peste. Dupa ce Herman moare intr-o incaierare marinareasca la Viena, tatal acestuia, Magnus Jung-Olsen, ii lanseaza lui Haraldsson invitatia, in semn de respect pentru memoria fiului (ehh...aci n-am putut sa nu ma-ntreb citi ani o fi avind Magnus, din moment ce Haraldsson batea bine spre 80. Da’ cre’ ca de la peste li se trage :-) Buun....

Odata ajuns pe nava noua si moderna, islandezul nu are doar supriza sa constate ca echipajul se hraneste cu peste doar din an in Paste, ci sa-l cunoasca si pe cirmaciul Kaineus care, dupa ce duce la ureche o bucata de lemn asemenea unui diapazon, se apuca sa depene in fiecare seara povesti de pe cind el, Kaineus, era argonaut!!! Si uite-asa, pe linga mitul mincatorilor de peste (haha, Haraldsson inca mai credea ca oamenii au branhii), asistam si la o amestecatura deliranta intre mitologia greaca si cea scandinava. Povestea lui Gudrun si Sigurd isi face loc printre cea a Hypsypylei, a lui Jason si a linii lui de aur, iar razboiului troian se suprapune metamorfozarii ovidiene a lui Kaineus, din femeie in barbat si mai apoi in pescarus. E clar, nu?? Haraldsson isi da seama (gratie si inrudirii cu ginerele psihiatru) ca numitul Kaineus are un motiv medical cit se poate de serios sa tot auda voci din bucata aia de lemn. Asta chiar daca bucata aia provenea din catargul de pe Argos care era din lemnul vorbitor daruit de insasi Athena lui Jason.

Sjón e, in “Splinten fra Argo”, si poet (are niste descrieri lirice care mi-au placut mult) si scriitor: unul franc, ironic, absurd, obraznic si suprarealist. Sint niste faze irezistibile, de un umor aproape negru, in cartea asta. De pilda, chiar sfirsitul, cind aflam cui i se datoreaza revigorarea unei anumite parti din corpul islandezului (demult nefolosite), la intoarcerea la Copenhaga! E clar, nu??? :))

Sex, Willie Somerset si Vidia
“Half a Life” (Picador, 2002) de V. (Vidia) S. Naipaul e o carte despre care, sigur, nu poti sa nu vorbesti. Dincolo de limpezimea ei stilistica, de eleganta si profunzimea cu care sint tratate citeva teme mari si incomode (cea a diferentelor de casta, de rasa, influenta imperiilor in colonii) e ceva in cartea asta care, pe mine una, m-a intrigat. Un fel de amaraciune, destul de funny pe alocuri, o sinceritate cumva mult prea personala, prea intima, un ceva care vine din traire, din experienta. A fost inevitabil deci sa nu-l asociez pe eroul din “Half a Life”, Willie Somerset Chandran, cu V.S. Naipaul. Si intuitia nu m-a inselat.

Willie s-a nascut in anii ’30, in India, ca un “backward”, “untouchable”. Tatal, desi Brahmin, se casatorise partial prosteste, partial din revolta juvenila, cu o tinara de conditie joasa, iar efectul acestui gest, oarecum fortat, a fost acela ca urmasii brahminului aveau sa fie si ei niste backwards. Asa ca sansa lui Willie si a surorii lui Sanjia de a fi priviti ca oameni a reprezentat-o strainatatea. Willie ajunge la Londra ca student; aici afla cite putin din ce inseamna discriminare rasiala, dar si viata boema de Notting Hill, ajunge sa i se publice chiar o carte de povestiri si, mai ales, ajunge sa se descopere sexual, dar din perspectiva altora. Willie face prima oara sex cu prietena prietenului sau, apoi se indragosteste de iubita editorului sau si, cind apare Anna, o tinara jumatate africana, jumatate portugheza, se agata de ea in speranta de a-si schimba viata. Si si-o schimba, mutindu-se la ferma Annei din Mozambic, depasindu-si conditia de backward, dar neatingind-o pe cealalta de “pur”. Implinirea sexuala vine si ea, dar nu in compania Annei, ci mai intii in cea a prostituatelor africane iar, mai apoi in cea a Garcei, amanta sincera, trista si experimentat(l)a. Viata dubla a lui Willie e acceptata paradoxal de Anna care, in cele din urma, e parasita atunci cind si portughezii parasesc Mozambicul. Argumentul lui Willie e ca traise 45 de ani, a “half a life”, dar a altcuiva; a Annei, in ultimii 18 ani.

Ei, si aici recunosc ca personajul lui Naipaul, Willie Somerset Chandran, desi simpatic, m-a intrigat. M-a intrigat lipsa lui implicare, dar mai ales egoismul de a “apuca” oferta care sa-l faca din backward om, si asta fara a oferi mai nimic la schimb. Take, enjoy and leave. Cred insa ca sinceritatea aia care se citeste printre rinduri m-a facut sa aflu mai multe despre Naipaul. Citind fragmente din biografia lui, am realizat ca asemanarea cu Willie nu e deloc intimplatoare. Naipaul se casatoreste in 1955 cu Pat, o englezoaica de origine modesta, avind doar impresia ca o iubeste. O lasa sa se descurce singura cu rudele care nu-i accepta backgroundul si-si gaseste refugiu sexual, timp de 25 de ani, in bratele unei alte femei, jumatate argentinianca, jumatate englezoaica. Pat accepta relatia si scrie in jurnal: “Tonight, by the fire, Vidia told me he was very excited about his two books but did not know about the other half of his life. That he was now two people”. Iar cind Pat se lupta cu cancerul, Naipaul renunta la amanta, dar isi cunoaste si viitoarea sotie, pe care o instaleaza apoi in casa londoneza, la doar o zi dupa moartea lui Pat.

Asa ca, pina la urma, “Half a Life” is not an invention. Insa, “it is not exact about the countries, periods or situations it appears to describe”.

Tortionarul
Dupa primele 8 pagini, aproape ca-mi parea rau dupa banii cheltuiti pe cartea lui Edwidge Danticat, “The Dew Breaker” (Abacus, 2004). Un stil cit se poate de simplu si o poveste ce parea detectivistica despre o tinara artista, Ka, si tatal ei disparut din camera de hotel. Insa odata cu (re)aparitia tatalui, povestea se rasuceste neasteptat, iar ceea ce-i urmeaza e cit se poate de interesant, captivant si impresionant.

“The Dew Breaker” e de fapt o colectie de 9 povestiri despre imigranti haitieni; crimpeie din viata lor prezenta, de new yorkezi, si din cea trecuta, de victime ale regimului lui Duvalier. In afara de New York si Haiti, ceea ce leaga personajele si povestirile lui Danticat este el - calaul, tortionarul, the Dew Breaker (Dew Breakers erau numiti in creola, paradoxal de liric, membrii militiei Tonton Macoutes, specializata in torturarea si uciderea civililor, oponenti sau nu a Duvalierilor).

Calaul lui Danticat, tatal initial disparut, este si el astazi un imigrant: un membru respectat al comunitatii, un tata de familie ireprosabil, cu o istorie oficiala si falsa de victima. Dovada o reprezinta cicatricea adinca pe care-o poarta cu sfiala parca, pe obrazul sting. Rezerva cu care abia isi aminteste trecutul, tacerile si semnul de pe fata il fac un gen de erou in ochii lui Ka, o obsesie artistica. Insa atunci cind tinara desavirseste o sculptura a tatalui, una exemplara pentru tatii haitinei, el ii marturiseste trecutul.

Acest trecut impardonabil il bintuie pe el, pe sotia lui credincioasa, pe chiriasul de la subsol, pe croitoreasa de rochii de nunta, pe alte citeva zeci de haitinei din New York. Iar daca el si sotia traiesc cu spaima ca va fi recunoscut, victimele traiesc cu groaza ca trecutul, de fapt, nu s-a sfirsit.

“Aline [o jurnalista care urma sa scrie o nota despre iesirea croitoresei, Beatrice, la pensie] had never imagined that people like Beatrice existed, men and women whose tremedous agonies filled every blank space in their lives. Maybe there were hundreds, even thousands, of people like this, men and women chasing fragments of themselves long lost to others” (pag. 117).

“The Drew Breaker” e o carte in care autoarea reconstruieste la scara mica, aproape personala, traumele pe care un regim dictatorial si violent represiv le-a provocat, inainte de 1986, fiecarui haitian in parte, victima ori calau. Cel putin, asa se explica ambiguitatea cu care Danicat l-a construit pe tortionar. “The Drew Breaker” poate fi privita si ca o carte despre recistigarea “linistii diminetilor cu roua”, despre cautarea echilibrului personal si social.

PS fara muschetari

N-a fost sa ia Nobelul anul acesta niciun poet, niciun american si niciunul dintre favoritii mei.

Nobelul pentru literatura 2008 went to..."Jean-Marie Gustave Le Clézio - author of new departures, poetic adventure and sensual ecstasy, explorer of a humanity beyond and below the reigning civilization".

Hmmm...suna interesant! :)

3 muschetari

Gata, m-am hotarit. Anul asta am trei favoriti la Nobel, outsideri toti trei. Unul este Salman Rushdie, altul Philip Roth si al treilea, Mario Vargas Llosa.

Rushide, se spune, n-are nicio sansa in fata juriului suedez, fiindca juriul n-ar avea atita nerv incit sa (mai) suporte, de data asta in mod direct, un alt “scandal al caricaturilor”. Roth, din pacate, ar fi prea american , iar Lloasa - demult prea faded.

Om trai si om afla cine-i inNobilatul joi, la ora 11 GMT.