Argos, pestele si cultura
Pe Sjón l-am descoperit cu totul intimplator pe un forum de discutii despre premiul Nobel pentru Literatura. Nu, nici vorba ca Sjón sa fi fost luat in calcul pentru un astfel de premiu, insa citiva literati suedezi il considera(u) una dintre marile sperante ale Nordului.

Sjón este cunoscut mai degraba ca textier al cintecelor lui Björk (de altfel, a primit si o nominalizare la Oscar pentru contributia lui literara la filmul lui von Triers, “Dancer in the Dark”). Insa din 2005 incoace, de cind cartea sa, “Skygge-Baldur /The Blue Fox”, a primit Premiul Comitetului Nordic pentru Literatura, Sjón a inceput sa fie tradus si cunoscut si pentru romanele sale.

Unul dintre acestea este “Splinten fra Argo/(Aschia din Argo)/The Whispering Muse” (Athene, 2006), carte pe care am citit-o saptamina trecuta pe daneza, mai intii poticnit, dar mai apoi din ce in ce mai cursiv. Si asta, fiindca zapaceala de la inceput s-a transformat in curiozitate, consideratie si ....amuzament. “Splinten fra Argo” e, in opinia mea, o gogomanie mitologica neconventionala, originala si de aceea interesanta.

In linii mari, subiectul pare simplu. Valdimar Haraldsson, un islandez batrin din Copenhaga, nitel rasist si gaunos e invitat sa participe, la sfirsitul anilor ’40, la prima calatorie pe mare a unui vas comercial danez. Pasiunea lui Haraldssom pentru peste si cultura, mai bine spus, pentru legatura dintre consumul de peste si longevitatea nordicilor, ii atrasese prietenia lui Herman Jung-Olsen, un influent armator, dar si un mare mincator de peste. Dupa ce Herman moare intr-o incaierare marinareasca la Viena, tatal acestuia, Magnus Jung-Olsen, ii lanseaza lui Haraldsson invitatia, in semn de respect pentru memoria fiului (ehh...aci n-am putut sa nu ma-ntreb citi ani o fi avind Magnus, din moment ce Haraldsson batea bine spre 80. Da’ cre’ ca de la peste li se trage :-) Buun....

Odata ajuns pe nava noua si moderna, islandezul nu are doar supriza sa constate ca echipajul se hraneste cu peste doar din an in Paste, ci sa-l cunoasca si pe cirmaciul Kaineus care, dupa ce duce la ureche o bucata de lemn asemenea unui diapazon, se apuca sa depene in fiecare seara povesti de pe cind el, Kaineus, era argonaut!!! Si uite-asa, pe linga mitul mincatorilor de peste (haha, Haraldsson inca mai credea ca oamenii au branhii), asistam si la o amestecatura deliranta intre mitologia greaca si cea scandinava. Povestea lui Gudrun si Sigurd isi face loc printre cea a Hypsypylei, a lui Jason si a linii lui de aur, iar razboiului troian se suprapune metamorfozarii ovidiene a lui Kaineus, din femeie in barbat si mai apoi in pescarus. E clar, nu?? Haraldsson isi da seama (gratie si inrudirii cu ginerele psihiatru) ca numitul Kaineus are un motiv medical cit se poate de serios sa tot auda voci din bucata aia de lemn. Asta chiar daca bucata aia provenea din catargul de pe Argos care era din lemnul vorbitor daruit de insasi Athena lui Jason.

Sjón e, in “Splinten fra Argo”, si poet (are niste descrieri lirice care mi-au placut mult) si scriitor: unul franc, ironic, absurd, obraznic si suprarealist. Sint niste faze irezistibile, de un umor aproape negru, in cartea asta. De pilda, chiar sfirsitul, cind aflam cui i se datoreaza revigorarea unei anumite parti din corpul islandezului (demult nefolosite), la intoarcerea la Copenhaga! E clar, nu??? :))