Scurt, nemteste
Nici “Onoarea pierduta a Katharinei Blum” (Humanitas, 2003) nu-i o carte groasa; insa este mare. In cele doar 160 de pagini ale ei, Heinrich Böll a reusit sa descrie scurt, precis, critic si eficient o epoca ambigua din istoria Germaniei Federale: anii 1970, cind dreapta la putere se razboia cu stinga terorista si cind Factiunea Armatei Rosii impingea RFG-ul in ceea ce a fost numita Toamna Germana – criza natiunii vestice. Ca urmare, fiecare incercare a presei (ca de exemplu, tabloidul Die Zeitung) de a reda obiectiv detalii despre orice incident minor ori persoana implicata nu putea fi considerata altfel decit credibila si patriotica. Exact ca in cazul domnisoarei Blum.
Katharina Blum este o femeie inca tinara, divortata, atragatoare, corecta si disciplinata. Lucreaza de ani buni ca menajera la sotii Blorna si nu exista nicio suspiciune la adresa moralitatii ei: asta pina cind se indragosteste intr-o noapte de carnaval de Ludwig Götten, pe care il duce in apartamentul ei si-l ajuta sa scape de politie, in dimineata urmatoare. Ludwig era cautat in legatura cu un jaf bancar; insa poti sa stii ce legaturi ar putea avea jaful cu teroristii rosi? Ca urmare, Die Zeitung (orice asemanare cu Bild Zeitung este pur intimplatoare :)), ii da mina libera lui Werner Tötges, jurnalist zelos, sa sape in istoria “secreta” a domnisoarei Blum. Iar Tötges o face, obiectiv desigur, calcind peste cadavre, lansind zvonuri nu doar despre Katharina, ci si despre cercul ei de cunoscuti, facind supozitii care de care mai dramatice, mai defaimatoare, mai primejdioase.
Iar ca raspuns firesc la intrebarea din subtitlu “Cum se isca si unde poate duce violenta?” avem reactia Katharinei, a carei onoare fusese pe veci pierduta. Tinara femeie il invita pe ziarist la un interviu, iar cind acesta ii propune sa-l inceapa “c-un bang-bang”, Katharina face BAAANG cu pistolul pe care tocmai il furase. Apoi se preda Politiei. Si asa incepe cartea!!
Restul sint extrase din declaratiile Katharinei in fata politiei si procuraturii; interviuri cu persoane implicate mai mult sau chiar deloc, articole de presa, probe de dosar. Toate prezentate limpede si obiectiv.
Precizia stilistica a lui Böll nu poate concura, in “Onoarea pierduta a Katharinei Blum”, decit cu economia resurselor la care apeleaza. Carnavalul si povestea domnisoarei Blum sint pretexte mai mult decit suficiente pentru a descrie o perioada a confuziei sociale si politice si pentru o critica dura si ironica a unor institutii consacrate: casatoria, familia, biserica, legea, justitia si ...media. Orice as mai adauga e de prisos.
PS Revin miine cu o ultima insemnare pe anul asta (inainte de plecarea in vacanta) despre o lectura restanta (care m-a bintuit) si c-un top 5 al lecturilor mele din 2008. Craciun fericit!!
Nici “Onoarea pierduta a Katharinei Blum” (Humanitas, 2003) nu-i o carte groasa; insa este mare. In cele doar 160 de pagini ale ei, Heinrich Böll a reusit sa descrie scurt, precis, critic si eficient o epoca ambigua din istoria Germaniei Federale: anii 1970, cind dreapta la putere se razboia cu stinga terorista si cind Factiunea Armatei Rosii impingea RFG-ul in ceea ce a fost numita Toamna Germana – criza natiunii vestice. Ca urmare, fiecare incercare a presei (ca de exemplu, tabloidul Die Zeitung) de a reda obiectiv detalii despre orice incident minor ori persoana implicata nu putea fi considerata altfel decit credibila si patriotica. Exact ca in cazul domnisoarei Blum.Katharina Blum este o femeie inca tinara, divortata, atragatoare, corecta si disciplinata. Lucreaza de ani buni ca menajera la sotii Blorna si nu exista nicio suspiciune la adresa moralitatii ei: asta pina cind se indragosteste intr-o noapte de carnaval de Ludwig Götten, pe care il duce in apartamentul ei si-l ajuta sa scape de politie, in dimineata urmatoare. Ludwig era cautat in legatura cu un jaf bancar; insa poti sa stii ce legaturi ar putea avea jaful cu teroristii rosi? Ca urmare, Die Zeitung (orice asemanare cu Bild Zeitung este pur intimplatoare :)), ii da mina libera lui Werner Tötges, jurnalist zelos, sa sape in istoria “secreta” a domnisoarei Blum. Iar Tötges o face, obiectiv desigur, calcind peste cadavre, lansind zvonuri nu doar despre Katharina, ci si despre cercul ei de cunoscuti, facind supozitii care de care mai dramatice, mai defaimatoare, mai primejdioase.
Iar ca raspuns firesc la intrebarea din subtitlu “Cum se isca si unde poate duce violenta?” avem reactia Katharinei, a carei onoare fusese pe veci pierduta. Tinara femeie il invita pe ziarist la un interviu, iar cind acesta ii propune sa-l inceapa “c-un bang-bang”, Katharina face BAAANG cu pistolul pe care tocmai il furase. Apoi se preda Politiei. Si asa incepe cartea!!
Restul sint extrase din declaratiile Katharinei in fata politiei si procuraturii; interviuri cu persoane implicate mai mult sau chiar deloc, articole de presa, probe de dosar. Toate prezentate limpede si obiectiv.
Precizia stilistica a lui Böll nu poate concura, in “Onoarea pierduta a Katharinei Blum”, decit cu economia resurselor la care apeleaza. Carnavalul si povestea domnisoarei Blum sint pretexte mai mult decit suficiente pentru a descrie o perioada a confuziei sociale si politice si pentru o critica dura si ironica a unor institutii consacrate: casatoria, familia, biserica, legea, justitia si ...media. Orice as mai adauga e de prisos.
PS Revin miine cu o ultima insemnare pe anul asta (inainte de plecarea in vacanta) despre o lectura restanta (care m-a bintuit) si c-un top 5 al lecturilor mele din 2008. Craciun fericit!!
2 comments:
astept cu emotii magnificul 'top 5 anda' :))
daca macar una dintre cartile pe care le-am citit eu anul acesta se va afla in el, inseamna ca nu am pierdut vremea chiar degeaba :P
ff frumoasa si exacta recenzie! Este, probabil cartea cea mai draga mie din literatura germana.
Post a Comment