Fukú
“Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao” (Polirom, 2008) este cartea pentru care scriitorul american, de origine dominicana, Junot Díaz a primit National Book Critics Cricle Award in 2007 si Premiul Pultizer in 2008. Pe merit, zic eu; nu insa pentru originalitate, din moment ce vocea naratorului are isteria amuzant erotica a lui Woody Allen, din moment ce tema romanului are suficiente puncte comune cu ”Sarbatoarea Tapului” a lui Llosa si din moment ce epicul are suficienta fantezie magica incit sa-ti aminteasca de Veacul de singuratate al lui Marquez. Meritul lui Díaz e acela ca a reusit sa imbine toate astea intr-un echilibru perfect, intr-o proza exuberanta, bilingva, tragica si comica in egala masura, rationala....pina la punctul in care, asemenea oricarui dominican respectabil, aduce vorba despre fukú.

“Se spune ca la inceput a venit din Africa, adus de tipetele sclavilor; ca a fost blestemul de moarte al localnicilor tainos, rostit exact in momentul in care o lume pierea si alta incepea; ca a fost un demon impins inspre Creatie prin usa de cosmar care s-a deschis in Antile. Fukús americanus sau, mai colocvial, fukú – in general un cuvint de ocara sau un fel de blestem; mai exact Ocara si Blestemul Lumii Noi” (pag. 11). Fukú era ceva de temut, era ceva care plutea in aer, era ceva omniprezent, iar pe vremea parintilor povestitorului avea chiar si un reprezentant: Rafael Leódinas Trujillo Molina, "cel mai Dictatorial Dictator care a Dictat vreodata".

Si nu despre fukú-ul povestitorului, Yunior (un dominican veritabil, deci care nu-si poate tine el rabo in pantaloni), vorbeste Díaz, ci despre fukú-ul abatut asupra familiei lui Oscar -zis, dupa o noapte de Halloween, Wao, de la Oscar Wilde. Fukú-ul stirnit asupra bunicului din partea mamei - medic chirurg, cel care a refuzat sa-si dea fata cea mare si frumoasa lui Trujillo, pogorit apoi asupra bunicii – asistenta medicala, asupra celor doua fete cunoscute si, mai apoi, asupra nabadaioasei Hypatia Belicia Cabral, cea de-a treia si ultima fiica, necunoscuta, vinduta, recuperata de La Inca, apoi gata sa fie omorita de camarilla lui Trujillo, salvata ca printr-un miracol si trimisa in New York, unde s-a casatorit temporar, i-a facut pe Lola si Oscar iar, mai apoi, s-a imbolnavit de cancer.

Lola mosteneste frumusetea si determinarea mamei; insa Oscar mosteneste fukú-ul pe care-l desfida. El, Oscar...un nating negru, mare si gras, SF-ist ticnit si cititor de benzi desenate, scriitor cu pretentii de celebritate, fara nicio iubita, inca virgin si cu un singur prieten: Yunior, colegul de camera in campus si iubitul nestatornic al Lolei. El, Oscar, desfida blestemul, cautind dragostea in locul din care mama lui a fugit din calea dragostei.

O poveste despre Cabrali (mai multe despre femeile Cabral) destul de complicata; spusa cind de Yunior, cind de Lola. O poveste in care planurile temporale se suprapun si intersecteaza inteligent. O poveste in care prezentul isi trage seva din trecutul trist, traumatizant, in care umbrele “manugustei” inca isi mai fac aparitia in lanurile de trestie si in care, abia o treia generatie, va fi libera. Libera de fukú.

Inainte de-a-ncheia, nu-mi pot retine uimirea de-a afla ca Díaz a scris si rescris cartea asta (ori, ma rog, dialogurile din ea) de zeci de ori. O spune aici. Eu am gasit dialogurile beton: colocviale, genuine...mai ales asa, cu amestecatura aia de spaniola vulgara!!