Wednesday, August 05, 2009

Omul-Zeu si fictiunea istorica
Aceasta carte a fost conceputa, apoi scrisa, in intregime sau in parte, sub diverse forme, intre 1924 si 1929, intre douzeci si douzeci si cinci de ani. Toate manuscrisele au fost distruse, si meritau sa fie”, scrie Marguerite Yourcenar in carnetele de note la “Memoriile lui Hadrian”, carte publicata in 1951. Romanul a fost rezultatul oarecum neasteptat al unui temeinic research istoric , dar nu si sfirsitul atractiei/fascinatiei fata de Hadrian, personaj istoric. O viata pentru un om...insa ce carteeee!!

O carte in care Yourcenar sparge limite si construieste perspective. O carte in care istoria (repet, serios documentata) bate palma cu fictiunea analitica. O carte in care istoria si personajul istoric sint subiecte de reflectie, de meditatie. O carte in care evenimentul istoric e dublat de experienta umana, iar personajul istoric de eu-l launtric. In fine, o carte in care prezentul nu exista, ci doar trecutul si viitorul.

Yourcenar avea deci, la 1924, personajul care o tenta: imparatul Hadrian, controversata figura politica. Estet si om de actiune; poet, filosof, dar si razboinic; homosexual; democrat, dar si despot cu bune intentii; intelept si clarvizionar. Cum ar fi putut arata, atunci, cartea care sa-l descrie? Ca o scrisoare de la Hadrian catre succesorul sau, Marcus Aurelius. Si care avea sa fie punctul de vedere al cartii? “Incep sa-mi intrezaresc conturul mortii”. O solutie pe cit de simpla, pe atit de generoasa!

Stilul epistolar, aproape oratoric, ii asigura imparatului pozitia de comentator/judecator; al istoriei si al propriei vieti. “Conturul mortii” ofera perspectiva de a evoca “o viata cunoscuta, implinita , fixata [...] de Istorie, in asa fel incit curba ei intreaga sa fie dintr-o data cuprinsa cu privirea” . 60 de ani de viata si istorie pusi in balanta, cintariti, evaluati. 20 de ani de putere in care imparatul se decreteaza zeu ca, mai apoi, dupa moartea iubitului, sa se “prabuseasca” iar la conditia de om. "Cam in acea perioada am inceput sa ma simt ca un zeu. [...] A fi zeu te obliga, in genere, la mai multe virtuti decit un imparat" si mai tirziu, zdrobit de durere: "Totul se naruia; totul parea ca se stinge. Zeus, Olimpianul, Stapinitorul Totului, Salvatorul Lumii se prabusise...". Superb evidentiat raportul dintre putere si conditia umana!!

Memoriile lui Hadrian” e un portret - autoportret care nu scapa nicio nuanta. Mi-a placut subtilitatea si complexitatea cu care Yourcenar nu-si lasa personajul sa ramina doar cel de-al treilea din cei “5 buni imparati”. Hadrian pare a fi si bun, dar si tiran. Nu prea crede in legi, crede in libertatea bine inteleasa (pe care o acorda inclusiv femeilor), crede in “maiestuoasa pace romana” pe care, insa, vrea sa o impuna si e de acord cu idealul spartan al vietii perfecte, bazat pe forta: “Forta era la baza, rigoare fara de care nu exista frumusete, fermitate fara de care nu exista dreptate”.

Desavirsirea lui Yourcenar nu se refera doar la tehnica, ci si la stil; unul care desi dens si bogat in idei, e extrem de curat si elegant. Un stil analitic, patrunzator si neasteptat de obiectiv. Ciudat e ca, desi cartea a fost scrisa si rescrisa de mai multe ori, nu exista (sau cel putin eu n-am detectat) sincope. Totul e fluid si curge ca un riu de intelepciune. O carte excelenta!!

PS. Am citit volumul nenorocos al editiei Humanitas 2006, cu 8 pagini albe si text lipsa :(

3 comments:

dragoş c said...

cartea e o minune literara. pe la noi a avut succes mai demult, pe vremea parintilor nostri, acum e de necitit pentru tinerii obisnuiti cu alt gen de lectura, rapid.
un roman de stirpe veche...

capricornk13 said...

@anda: m-as fi mirat foarte tare sa nu-ti placa... pe mine realmente m-a socat, desi nu-mi placuse yourcenar cine stie ce in textele scurte pe care i le citisem;

raluca said...

chiar ma tenteaza cartea asta. am facut de curind o reorganizare a bibliotecilor, caci prea era anarhie din cauza ultimelor achizitii si am descoperit ca literatura franceza e subreprezentata fata de celelalte (germana si americana-eu, rusa si italiana-sotul meu)...iar stilul clasic e pentru mine un argument in plus