Tuesday, December 08, 2009

Nasturi si foarfeci
Animalul inimii” (Polirom, 2006) este un poem al disperarii si al neputintei. O carte pe care Herta Müller a scris-o in memoria prietenilor romani ucisi in timpul regimului Ceausescu. O carte despre prietenie, despre inadaptarea la un regim opresiv si cinic si despre evadarea prin emigrare...sau moarte.

Patru tineri intelectuali, svabi de origine, sint hotariti sa ramina in tara. Refuza emigrarea, dar si inregimentarea. Refuza, mai ales, sa taca. Scriu poezii, string fotografii si evidente despre viata in Romania ceausista. Scriu despre saracie, despre degradare umana; scriu despre abuzuri, despre nedreptate, despre speranta si despre moarte. Scriu despre nasturi si foarfeci: despre nasturii care te tin captiv si despre foarfeca ce taie tot ceea ce se incapatineaza sa creasca de la sine, chiar si dupa moarte. Despre foarfeca ce taie unghiile copilului, despre foarfeca ce taie parul muribundului. Doar atunci cind devine semn de siguranta in scrisori si cufere, parul nu este taiat, ci smuls direct din cap.

Determinarea celor patru prieteni de a colecta dovezi (pentru a le trimite mai departe ca, de acolo, sa poata fi auzite, cunoscute de lumea-ntreaga) atrage, bineinteles, atentia Securitatii. Tinerii sint supravegheati, filati, perchezitionati, interogati, amenintati cu moartea de capitanul Piele. El si ciinele lui sint foarfeca sistemului, unealta de ciuntit demnitatea umana. Si impotriva lui Piele si a tuturor celor ca el nu exista decit limba. Limba prin care se transmit, mai ales in scris, teama, frica, disperarea. ”O propozitie cu o foarfeca de unghii pentru interogatoriu, spuse Kurt, pentru perchezitie, o propozitie cu pantofi, pentru filaj, una cu guturai. Dupa forumla de adresare, intotdeauna semnul exclamarii, la amenintarea cu moartea, numai o virgula” (pag. 81-82).

Iar atunci cind amenintarile incep sa se materializeze (trei din cei patru prieteni sint concediati), survine capitularea/evadarea. Georg isi taie parul inainte de a pleca la Frankfurt, de unde sare pe fereastra, in sacul cu fereastra. Edgar si Herta ajung la Berlin ca sa fotografieze fereastra si caldarimul. Kurt mai ramine, atit cit sa prinda moartea Terezei, dupa care se spinzura c-o funie. In urma lui soseste o scrisoare voluminoasa cu lista fugarilor morti, cu poezii si fotografii. Lucruri acum intinse pe jos, pe care Herta si Edgar le privesc in tacere.

Cind tacem, sintem dezagreabili, spuse Edgar, cind vorbim, devenim ridicoli”. Insa chiar cu riscul de a deveni ridicola, Herta Müller a vorbit. A vorbit despre prietenii ei morti si despre ceilalti, despre facatorii de cimitire, bautorii de singe si mincatorii de prune verzi (in engleza, ”Animalul inimii” a fost tradusa ca ”The Land of Green Plums”).

Si fiindca venii vorba de traduceri, Nora Iuga e excelenta. O simte pe Herta Müller, ii suprinde nu doar poezia, ci si furia, frustrarea, disperarea. Sint curioasa, acum, sa aflu cum suna in engleza ”The Passport”, traducere a ”Der Mensch ist ein grosser Fasan auf der Welt”.

10 comments:

alex moldovan said...

Una dintre cele mai puternice şi impresionante cărţi pe care le-am citit vreodată. E un Nobel pe deplin meritat, cred eu. Sper s-o citească cât mai mulţi...

virgil said...

am o intrebare....viu ati auzit de Muller pena sa ia Nobelul? o carte buna e buna cu adevarat doar cand e premiata?

anda grarup said...

@alex, da. E o carte impresionanta si puternica. Mie, insa, parca mi-a placut mai mult Regele... Acum ce-am terminat si Fazanul. Revin miine cu impresii.

@virgil, chiar iti iau in serios seriozitatea retorica si-ti raspund ca, da, am auzit de Herta Müller si inainte de a fi premiata ea, ca scriitoare. E de ajuns sa te uiti la lista mea de lecturi ca sa te convingi ca spun adevarul.

Insa incep deja sa ma enerveze reactiile astea isterice vis-a-vis de Herta Müller!! Si mai ales nu pricep de ce, in Romania, trebuie sa fi auzit musai de ea inainte de anul de gratie 2009 ca sa ai dreptul s-o citesti. Sau sa vorbesti despre ea si cartile ei. Sau sa te bucuri ca a luat Nobelul?!!!

raluca said...

eu sunt printre cei care au profitat de nobel ca sa o citeasca. dar nu pentru ca intrarea ei in "canonul" nobel ii conferea un label "demn de citit", ci pentru ca la 20 ani cind m-am interesat de literatura germana scrisa de minoritati germane, subiectele astea ma interesau prea putin.

10 ani mai tirziu, ma pozitionez altfel fata de trecut. totusi nu valoarea "istorica" ma motiveaza sa o citesc ci felul ei in care descrie conditia umana, felul in care vorbeste despre prietenie, moarte, singuratate, solidaritate sau lipsa ei. pentru ca eu o pun alaturi de un hans fallada cu "jeder stirbt für sich allein" sau cu "kleiner mann, was nun?". pentru ca scrie in amintirea victimelor si pentru cei ramasi in viata si care au continuat sa fie calcati in picioare (aici o citez pe anne brunswic). si asta e si unul dintre motivele pentru care citesc literatura, in general.

@anda: eu voiam sa mai citesc de ea "heute wäre ich mich lieber nicht begegnet/ la convocation" dar o pun si pe asta pe lista.

anda grarup said...

@raluca, imi place titlul in germana "heute wäre...". Greu de tradus si el!! Apropo de tilurile Hertei Müller: cele mai multe dintre ele sint lungi si complicate ca un vers. Iar alea scurte sint la fel de complicate!! :))

raluca said...

ilse aichinger are un vers extraordinar (il dau in traducerea franceza):

"et parfois j'entends claquer les portes à deux reprises/dont une fois en rêve".

asa si cu titlurile cartilor ei: in traducere aud alte ecouri, nebanuite dar atit de interesante!

anda grarup said...

@raluca, fooarte misto versul lui ilse aichinger (ai cumva si originalul?). Insa tre' sa recunosti ca la convocation e de departe de rau de "heute wäre ich mich lieber nicht begegnet" :)) Cum ar veni? "Azi, as prefera sa nu ma intilnesc/sa nu dau ochii cu mine"??)

raluca said...

normal ca am si originalul:-)Volumul bilingv se numeste "Le jour aux trousses"

"und manchmal höre ich die Türen/zweimal schlagen/einmal davon im Traum" (Dorfweg/chemin de village)

titlul hertei müller l-as traduce: " azi as fi preferat sa nu ma fi intilnit cu mine". sugestia ta cu " a nu da ochii" mi se pare foarte faina, pentru ca implica un sentiment de stinjeneala:-) mie chiar nu mi-a trecut prin minte.

pai e la fel de departe ca si "pasaportul" fata de titlul original cu fazanul. nu sunt neaparat o fana a transpunerii titlurilor originale in limba-tinta, mi se pare interesant sa vad sub ce forma au "calatorit" cartile dintr-un spatiu lingvistic intr-altul.

anda grarup said...

@raluca, ai dreptate!! E interesanta si "translarea" titlurilor originale. Probabil ca dupa ce citesti cartea, iti dai seama ca si titlul tradus are sens si e cuprinzator si defineste romanul cel mai bine. Insa in cazul pasaportului sau al convocarii, se pierde toata poezia!! Si apropo de asta, cum gasesti traducerea englezeasca a lui Atemschaukel (Everything I Possess I Carry with Me?)? Asa, la prima auditie, mie mi se pare ca e in spiritul lui Müller (nu stiu cita legatura are si cu continutul).

raluca said...

anda: cred ca alegerea titlurilor e o chestie mai complexa, intra si argumente marketing la mijloc, la fel ca si alegerea unei coperte. de acord ca se pierde poezia in cazul hertei müller, insa cred ca editorul a considerat ca in felul asta cartea isi gaseste mai usor cititorul.

"everything I possess.." mi se pare faina ca idee, acum stiu si eu cit de importante si simbolice sunt anumite obiecte pentru herta müller. francezii au optat pentru "la balançoire du souffle".