Augie sizes the day

In ianuarie am revenit la Saul Bellow, unul dintre scriitorii mei favoriti. De inceput, l-am inceput demult, hat prin studentie, cu “Darul lui Humboldt” care, ani la rind, a ramas romanul meu favorit. Am continuat cu “Traieste-ti clipa”, “Iarna decanului”, “Ravelstein” si iata-ma, acum, intorcindu-ma la Bellow, mai precis la un Bellow timpuriu: “Aventurile lui Augie March”, primul lui hit novelistic pentru care a primit, in 1953, primul National Book Award.

Partial autobiografic, “Aventurile lui Augie March” (Polirom, 2008) prevesteste talentul lui Bellow de creator de personaje puternice si bine conturate. Augie March este un asemenea personaj a carui “definire” o urmarim din anii copilariei lui sarace, petrecuta intr-un cartier evreiesc din Chicago, si pina la maturizarea fortata (si) de razboi. Augie March e un personaj tipic bellowian cu o discrepanta uluitoare intre intelect si emotivitate. Dar este in acelasi timp unic pentru lipsa de initiativa si dezinteresul, aproape inconstient - as zice, pe care-l manifesta pentru orice decizie/alegere rationala pe care o ia in viata. Augie isi traieste clipa pur si simplu. Se lasa condus de sentimente, invaluit de fatalitate, se lasa impins de imprejurari, incercuit sau prins de-a binelea in ele, cu o nonsalanta vecina cu naivitatea. Pus in fata unor situatii, dintre care unele de-a dreptul speciale, Augie actioneaza impulsiv, impingind inapoi, indaratul mintii lui, toate argumentele rationale care, ca oricarui tip destept, i trec totusi prin cap. Ratiunea ii spune de pilda, ca ar trebui sa accepte oferta de infiere a sotilor Renling, insa Augie o ia la sanatoasa. Tot ratiunea ii spune ca ar putea sa nu se amestece in treburile lui Mimi, mai cu seama cind e logodit si gata gata sa se pricopseasca. Dar Augie prefera prietenia autentica traiului bun de milionar. Nici in Mexic n-ar fi trebuit sa mearga, dar dragostea fata de Thea l-a orbit. Asa cum l-a orbit si impulsul de-a o ajuta pe Stella sau de-a se casatori apoi cu ea.

Uneori insa nici impusul nu mai functioneaza si atunci Augie nu face nimic. Pur si simplu nimic. Nu reactioneaza si se lasa, pasiv, cuprins de evenimentele din jurul lui. Soarta e cea care decide. Ei bine, tocmai pasivitatea asta mi s-a parut suspecta. A vrut Bellow sa creeze un personaj care crede naiv in sentimente? Un personaj genuin bun? Sau un personaj ales? Un favorit al soartei? Personal, cred in cea de-a doua varianta, fiindca Augie March nu e doar frumos si destept, ci are si noroc. Un noroc chior si cel putin o mie de sanse-n viata. E protejat de Einhorn, de Renlingsi, de Magnusi, de Thea si, mai ales, de cineva acolo sus care il slaveaza chiar si dintr-o barca de naufragiat c-un nebun in ea.

“Aventurile lui Augie March” e o poveste savuroasa. A la Bellow, desigur. Ii lipseste insa acea dimensiune intelectuala, culturala, pe care efectiv am savurat-o in toate celelalte romane. Lipsesc meditatiile, exercitiile de gindire, dialogurile ironic savante, trimiterile cu tilc ... adica exact ardeiul iute dintr-un gulas, altminteri bine pregatit :)

Ah, si mi-am notat o fraza cumva definitorie pentru substanta lui Augie March. Stella ii spune: “...unul din lucrurile pe care le-am gindit este acela ca si eu si tu sintem genul de oameni pe care altii incearca mereu sa ii potriveasca in planurile lor. Iar daca nu ne conformam dorintelor lor, ce se intimpla?” (pag. 548)