Monday, March 29, 2010

Elena din Piata Bucuresti
Nici nu stiu cum am rezistat sa trec peste prima jumatate a cartii ”Piazza Bucarest” (Gyldendal, 2004), a scriitorului danez Jens Christian Grøndahl, insa pina la urma a meritat efortul. A meritat, fiindca ceea ce imi parea a fi la inceput o insiruire puerila si frustranta (dar si frustrata) de clisee despre femeia est europeana sexoasa, desteapta si maritata cu un occidental sau american, s-a dovedit a fi o reflexie interesanta despre liberate si originea neintelegerilor social-culturale dintre est si vest europeni, la putin timp dupa caderea Cortinei de Fier.

Povestea in sine e una, hmm, clasica. Scott, un fotograf american, auto-exilat in Danemarca, este trimis in Romania, in 1988, pentru a face un foto-reportaj despre viata crescatorilor de oi de la munte. Ghidul lui este Elena, o tinara de 22 de ani, bine educata, culta, care vorbeste o engleza corecta, cu accent de BBC, dar care il intriga prin comportamentul ei contradictoriu. De fata cu soferul masinii in care cei doi calatoresc, Elena este profesionala si impersonala, dar atunci cind acesta dispare pentru a da raportul la Securitate, Elena devine dintr-o data alta. Entuziast-melancolica, ea pune intrebari despre viata din Vest si despre calatoriile lui Scott. In ultima seara a sederii lui la Bucuresti, Elena il invita pe Scott la o serata literara, in urma careia americanul danez vine cu o propunere tentanta: o casatorie de forma prin care Elena sa poata parasi Romania.

Si asa se face ca, 25 de ani mai tirziu, o scrisoare de la Bucuresti ajunsa la adresa veche, de la Copenhaga, a lui Scott si a Elenei, prilejuieste scrierea unei istorii. A unei istorii ratate, mai intii din perspectiva lui Scott, dar mai ales a fiului lui vitreg din prima casatorie, si, mai apoi, din perspectiva Elenei, aflata acum, undeva, in Italia. Cel care pune povestile cap la cap este naratorul, fiul vitreg al lui Scott, scriitor, care fusese martor al primilor ani de casnicie a Elenei cu tatal lui vitreg. O casnicie ciudata, asexuata initial, dominata de caracterul arogant si capricios al Elenei, pe care o considera o golddigger, o oportunista egoista, snoaba si recalcitranta. O fiinta fara suflet, care n-a avut nicio remuscare atunci cind a incercat sa-l seduca pe el si nicio remuscare atunci cind l-a parasit, ani mai tirziu, pe Scott, pentru un anticar din Arezzo.

Portretul pe care naratorul scriitor i-l face Elenei, in prima parte a cartii, este crud si plin de aversiune. Atras sexual de tinara femeie, fiul lui Scott ii recunoaste acesteia unele calitati, dar i le transforma rapid si tenace in defecte. Elena nu este frumoasa, ci doar tinara. Coapsele ei sint cam groase, cultura si interesul pentru carti si tablouri continua sa reprezinte o forma de rezistenta intr-o societate libera, de aceasta data, pe care nu face nici cel mai mic efort sa o inteleaga. E incaptainata si stupida atunci cind le respinge, lui si sotului ei, argumentele potrivit careia democratia si libertatea inseamna si dreptul la neimplicare sau lipsa de interes pentru politica ori pentru temele mari ale omenirii. Si, in fine, Elena e de-a dreptul repulsiva in agresivitatea cu care sustine ca procesul si executia sumara a cuplului Ceausescu fusese exact ceea ce meritau cei doi.

Iar dupa 25 de ani, Elena are, in sfirsit, dreptul la replica. Ii incredinteaza, acum, unui narator adult si mult mai tolerant secretul ei si povestea ei romaneasca mult prea putin verosimila. O poveste despre libertate si despre pretul ei. O poveste despre o iubire tragica si un abandon si mai tragic. O poveste despre supravieturie prin dedublare, renuntare si permanenta cautare. O poveste care face din Elena un Om, iar din viata ei o Istorie. O poveste despre victima si calau si despre raportul paradoxal dintre ele.

Cred, de altfel, ca reflexiile pe marginea acestui raport reprezinta partea cea mai valoroasa a cartii care, altminteri, mie nu mi se pare coerent legata (cele doua parti si cele doua portrete sint mult prea diferite, prea contradictorii pentru a se putea compune, mai apoi, armonios). E interesant, spuneam, modul in care Grøndahl reuseste sa articuleze si sa exemplifice raportul intersanjabil dintre victima si calau (Elena insasi este deopotriva victima si calau). El considera ca acest paradox al conditiei in care victima devine calau si viceversa este cauzat de deconectarea, atit a victimei, cit si a calului, de la lume, de pierderea legaturii lor cu umanitatea. Iar o astfel de experienta nu poate fi inteleasa decit de cineva care a trait-o cu adevarat si care a depasit-o. De cineva care a fost atit victima, cit si calau. De aici si neintelegerile de natura culturala, sociala si politica la convergenta a doua lumi diferite, asa cum a fost Estul si Vestul european la sfirsitul secolului trecut.

Mi-a mai placut la Grøndhal felul in care descrie peisajele si locurile care exista pentru ca exista oameni care sa le perceapa, sa le priveasca, sa traiasca pur si simplu cu ele. Din pacate insa, grija exagerata, de-a dreptul pedanta, a autorului pentru detalii ajunge iar sa rupa ritmul cartii cu divagatii total nerelevante.

17 comments:

raluca said...

eu nu am reusit sa trec de prima jumatate exasperanta a cartii:-) exact asta a fost si motivatia mea cind am cumparat-o: sa aflu mai multe despre neintelegerile dintre estici si vestici, in ce masura se poate construi ceva impreuna cind experientele istorice sunt atit de diferite. insa mediocritatea naratiunii mi-a taiat repede elanul.

acolo unde grondhal a esuat, volker braun a gasit cuvintele potrivite:

"quand le mur tombe/je vois les murs en moi" (glasnost).
(din pacate nu am originalul, poemul apare intr-o antologie frantuzeasca).

anda grarup said...

@raluca, si eu am fost doar la un pas sa o abandonez :) Dar curiozitatea de a vedea daca mai exista si altceva in afara de clisee m-a facut s-o continui.

Inseamna ca n-ai aflat de ce se cheama totusi Piazza Bucarest, in conditiile in care multe alte piete ale lumii sint descrise, numai una bucuresteana nu!! Naratorul si Elena adulta s-au reintilnit, dupa 25 de ani, in Piazza Bucarest din Roma. Simbolic, ee??? :D

raluca said...

da, am ratat dimensiunea simbolica a titlului:-))

Raluca said...

Eu am rezistat ''eroic'' primei parti,datorita tie si Ralucai.
Sincer,cartea nu m-a impresionat f.mult,chiar si partea a doua,in care Elena are sansa sa se explice,creionata iute,iute,turnata cu sufletul la gura,parca...mi-a parut destul de saraca:dar mi-a placut ca autorul insusi a gasit in scris o scuza pentru asta:))touché!M-am uitat cu oarece curiozitate,sa vad daca pe lista celor carora J.C.G.le multumeste figureaza si un nume romanesc:undeva ar fi trebuit sa caute inspiratie si unde,daca nu la o sursa autentica:)))?eh,in fine.Imi place insa stilul reflexiv(asta o fi termenul??) al lui Grøndhal si out of topic:imi amintesc ca in brosura Gyldendal imi atrasese la un moment atentia un alt volum(imi dau seama acum,tot al lui)''Fire dage i marts''- in care insa nu m-am incumetat sa ma ''arunc'' din cauza danezezei mele care schiopata inca.
Sunt surprinsa insa,ca editorii nu sesizeaza potentialul ''Piezzei Bucarest'' pentru piata romaneasca.Nu avem chiar atat de multa literatura,cu sau fara clisee(faktisk in momentul de fata nu imi vine in minte nici un titlu...oh,ba da..pardon,hm:Dracula,Castelul din Carpati,etc.)in care ceilalti sa ne spuna cum ne vad..sau cum isi imagineaza ei ca suntem:))Fie doar si pentru asta,cartea ar merita sa fie tradusa in ro.

anda grarup said...

De "Fire dage.." am auzit si io ca ar fi faina: cea mai buna carte a lui Grøndhal! Intr-o vacanta, am s-o iau, cred, de la biblioteca! Si trebuie sa recunosc ca, in afara lui Høeg, sint cam ezitanta cu scriitorii danezi contemporani. Nu-mi inspira deloc incredere cartile nou aparute cu coperti a la Dan Brown :))

Altminteri, pe daneza citesc nu din placere (hehe), ci doar de nevoie sau cind nu am si varianta engleza disponibila. Si cind imi arde musai de un scriitor (acum, de exemplu, am inceput Lavninger a Hertei Müller) :))

Raluca said...

:)))aceleasi simtaminte!
Si trebuie sa adaug ca sunt surprinsa de frenezia cu care se devoreaza aici romane politiste:))In perioada in care am lucrat la Crucea Rosie,o colega,autoare de carti de''lucru manual'':))))(patchwork,mai exact)imi spunea cu un oarecare of,ca de-ar fi fost autoare de ''politiste''ar fi castigat o avere:))
A propos de Høeg:eu facusem din''auzite''o mare pasiune pentru dra.Smilla,motiv pentru care,m-am canonit cu varianta''light'' a romanului,imprumutata de la scoala..nu eram,la vremea respectiva,din pacate,pregatita nici macar pentru ea...mai mult am ''ghicit-o''decat citit-o. In schimb la Nexø(care mi-a amintit mult de Agarbiceanu al nostru)am varsat lacrimi potop:)
Oh,da!!Herta Muller e pe lista favoritelor,isi asteapta randul la colet si abia stept sa vad urmatorul tau post despre cartea ei!Spre rusinea mea mare maaare,nu auzisem de ea,noroc cu Nobel-ul primit...si sa nu uit: mi-a placut enorm cum ai descris ''Mænd i solen'' asa ca am cautat-o,fara succes insa:la biblioteca(ci) nu o au si nici pe pensum.dk,de unde am mai cumparat carti,nu am gasit-o,nici noua nici folosita:((((
Dar,drept compensare(he,he,)sunt scufundata acum(cu gura cascata de admiratie,sper sa o tin asa pan´la sfarsit) in ''Viata si faptele lui Ilie Cazane'':)))Wow!!

raluca said...

@Raluca:"Piazza Bucarest" a primit in 2007 premiul Jean Monet pentru literatura europeana:-) dar tot nu mi se pare ca ar merita efortul sa fie tradusa in romaneste, tocmai din cauza cliseelor.

cit despre literatura politista, numai de bine:-)) cu atit mai mult cu cit critica sociala pare a se fi refugiat in genuri "minore". si cum am participat si anul asta la festivalul "quais du polar", am descoperit un scriitor danez de care vreau neaparat sa citesc ceva:leif davidsen. sper ca in original nu este editat cu coperti à la dan brown:-))

anda grarup said...

@Raluca, Mæn in solen e, dupa mine, o carte care trebuie citita. Mai incearca la biblioteca, fiindca io de acolo am impurmutat-o. Nu stiu daca stii, insa sotia lui Ganafani e daneza. Am aflat asta abia dupa ce am citit cartea si am facut ceva research despre autor; iar carte care mi-a fost recomandata de cineva din USA :))

@raluca, Leif Davidsen e un clasic ,ca sa zic asa :))Io-l studiai la cursurile de daneza, insa nu-mi amintesc decit de "Cintareata rusa"...Haha, asta spune tot despre inclinarea mea catre literatura politita!!

Sper sa-mi gasesc nitica tragere de inima miine sau pomiine, sa va povestesc despre un scriitor care m-a fascinat: Juan Goytisolo...

Raluca said...

*raluca:jeg overgiver mig!:))imi vine acum un exemplu in minte: trilogia ''Millenium'' ar ilustra bine ceea ce ai spus!As fi vrut sa zic ceva si de clisee dar m-as lungi mult prea mult:)))Nu ne spui mai multe despre festival?
Exceptand faptul ca numele imi suna cunoscut,nu stiu nimic altceva de Leif Davidsen!M-ati facut amandoua curioasa,voi googålí dupa el!
*Anda,mi-ai confirmat presimitirea,am gasit o scurta recenzie la''Mænd i solen''pe site-ul bibliotecii din Helsingør si acolo cateva informatii despre sotia acestuia Anni Hørup-Hørum(??,sau ceva fonetic asemanator,nu-mi mai amintesc exact)si activitatea ei umanitara;m-am intrebat asa..in eter,vazand numele:oare este daneza?uite ca veni si raspunsul,multzu mult:))
-cu atat mai bizara imi pare absenta romanului de pe piata.
Spor la scris!Eu vin la citit:))

raluca said...

@anda&raluca: ei, ma gindeam eu ca leif davidsen nu e un ilustru necunoscut:-)) dar imi face placere sa descopar ca e un clasic in viata. mie mi-a placut instant de el cind a inceput sa zica rautati despre "millenium":-)) se intimpla in contextul unei mese rotunde la care participau stefan mani (un islandez) si johan theorin (un suedez), iar suedezul a fost total de acord cu el in ceea ce priveste caracterul total neverosimil al lui lisbeth salander. oare se intimpla des ca un suedez si un danez sa fie de acord? :-)

despre davidsen nu pot sa spun mai multe in conditiile in care nu am citit nimic de el. stiu doar ca e la baza jurnalist specialist in tarile europei de est,ca a calatorit foarte mult -mie imi place mult figura scriitorului -calator, e singurul lucru care mi-l poate face simpatic pe un le clezio, de exemplu- a petrecut zece ani la moscova, care e si orasul unde i s-au nascut copii. mi-a facut o impresie foarte faina.

acuma faptul ca un scriitor e interesant intr-un interviu sau la o intilnire cu publicul nu prea e o garantie de compatibilitate de lectura. de exemplu, am citit interviuri foarte faine cu peixoto, care m-au convins sa-i citesc cartile. dezamagirea mea a fost imensa! la fel de mare ca si la safran foer&consoarta. si tot asa am citit interviuri faine cu radu aldulescu ale carui carti citite pina acum ("amantul colivaresei" si "proorocii ierusalimului") au reprezentat o delectare pur si simplu. riscurile meseriei de cititor:-))

anda, sunt curioasa sa-si citesc impresiile despre goytisolo:-)

Raluca said...

*Raluca:la ce intalnire interesanta ai participat!!I envy you!!!
In rest,de acord cu tine:meseria de cititor e he,he, riscanta,orice ''readerholic''(?)o stie :-)!! Daca ai sansa sa dai peste randuri palpitante(pe care nu le poti lasa si pace!)aproape de miezul noptii,cand a doua zi ai o intalnire importanta,atunci,simti si riscurile secundare(dar cu bataie lunga) ale meseriei:-).Eu cu P.Tutea(ok,nu-i scriitor) am patit-o de pomina in liceu:m-am canonit cu ''Batranetea si alte texte fil.'',asa,cu creion,carnet si incapatanare...pana cand am inteles ca nu-l voi gasi acolo pe Tutea-oratorul si nici nu-mi va fi clar, la final''ce-a vrut sa spuna poetul''printre definitii,scheme si enumerari...dar,Raluca,eu zic ca tocmai lispa asta de predictibilitate face ''meseria'' palpitanta :-)
Acum,incitata de tine,am mai pus doua carti la lunga lista ''de citit'':am vazut pe net''Amantul colivaresei''(un asemenea titlu nu se uita:))dar nu-mi amintesc sa-l fi vazut comentat pe undeva

raluca said...

@Raluca: uite aici niste comentarii despre aldulescu, se face aluzie si la "amantul colivaresei" si la "prooroci"
http://ce-am-mai-citit.blogspot.com/2010/05/radu-aldulescu-istoria-eroilor-unui.html
(eu am rezonat mult mai mult decit autorul postului la sarcasmul lui aldulescu)
http://chestiilivresti.blogspot.com/2008/01/un-scriitor-tare.html

anda grarup said...

@raluca, de ce te-a dezamagit Peixoto, nu de alta dar sa stiu daca-l imping mai incolo pe lista de asteptare!! :)) Oricum, trebuie sa refac prioritatile pe lista aia, insa ma incurca teribil toate cartile pe care le imprumut compulsiv de la biblioteca si trebuie sa le citesc intr-o luna. Acum pe linga Herta Müller, il mai am si pe Amos Oz cu Poveste despre dragoste si intuneric - o carte, by the way, pur si simplu seducatoare!!

@Raluca, bine ca mi-ai amintit si de Amantul colivaresei ca uitasem pe unde il aveam (haha, virtual, pe Scribid, parca :))

Mai, io nu mai am timp de scris :(( Am intrat intr-o perioada destul de aglomerata cu un proiect care ma stoarce de puteri. Trebuie sa intru cumva in ritm, dar acusi vine vacantaaa, asa ca nu risc :))

Raluca said...

Moi aussi,Anda!!''Invart'' printe carti o intreaga salata de romana-daneza-engleza( toate 3 din ce in ce mai prost vorbite...incep sa ma intreb ce vorbesc de fapt:))),cat despre liste de lectura...huh..eu le fac.Constiincioasa.Cu speranta ca le voi si bifa da capo al fine:))...la un moment dat.
sa stii ca nu eu,ci Raluca a adus in discutie ''amantul colivaresei'':dar de zici ca-i pe scribid,las cortazaru´ de-o parte,ca-i cu povesti scurte si merge:))si ma duc direct la coliva,sa vad ce si cum.Dupa ce termini cu proiectul,a propos:bafta multa(exagerata!-cum zicea o amica)-poate spui mai mult de Amos Oz,ca iar sunt curioasa!!!Tu pe Herta Muller in ce limba o citesti?
*raluca:multzam de link-uri

anda grarup said...

@Raluca, pe Herta Müller am citit-o si-n romana, si-n engleza, si-n daneza si am avut o incercare in germana. Esuata, desigur, fiindca Müller are un limbaj mult prea creativ pentru germana mea :)) OK...era poezie, da' orisicit.

Traducerea in engleza nu prea mi-a placut; am gasit-o nitel inadecvata, dura, deloc plastica. Insa, in romaneste, traducerile Norei Iuga sint fara cusur: expresive si pline de culoare. Nici in daneza nu suna rau, insa io stau cu dictionaru' linga mine!!

raluca said...

@ anda: de peixoto am imprumutat doua carti de la biblioteca: "sans un regard"-romanul lui de debut- si "une maison dans les ténèbres". se inscrie in curentul realismului magic, in partea lui "low cost", daca e sa fiu rautacioasa. in fine: creează o atmosfera apasatoare, cu personaje ciudate care mie nu mi s-a parut ca se pot tine pe picioare singure. in romanul de debut, care mi s-a parut cel mai reusit dintre cele doua, avem parte de povesti triste, de soti care nu isi vorbesc,de sinucideri si de casatorii oficiate de diavol-dumnezeu a murit, stim, insa nu si diavolul. in al doilea roman, delirul e total: o casa plina de pisici, niste invadatori care apar din senin si macelaresc toate pisicile, violeaza in repetate rinduri servitoarea familiei-totul se petrece intr-o atmosfera onirico-halucinanta- si chestia care pune capac la toate: mutileaza personajul principal care, cu toate membrele taiate, supravietuieste! moment in care pe mine m-a umflat risul. realism magic efect serigrafie:-)

"poveste despre dragoste si intuneric" mi-a placut si mie foarte mult:-)

Raluca said...

ok,sunt m mult decat edificata(cochetasem,la un moment dat, cu gandul la varianta daneza...n-are sens) apelez la Herta Muller via polirom:)))eu de Nora Iuga(ca-i vorba de trad.din germana sau doar de ea,ca persoana) tot nuuuumai la ''superlativ'' am auzit;
m-am repezit noaptea trecuta la colivareasa,pe scribd:nu am apucat sa citesc f mult,era deja f tarziu ,dar ce am citit mi-a placut.voi continua:)