Monday, August 27, 2007

Copiii Imparatului
De curind am descoperit un blog interesant (“terorism de cititoare” – se numeste) pe care, mi-am facut obiceiul, sa-l vizitez macar o data pe saptamina. Si tot citind eu acolo impresii si comentarii despre lecturi, m-am gindit ca, de ce nu as scrie si eu la o adica parerile mele (despre lecturile mele – evident) , fiindca tot sint cititoare si fiindca tot imi bat la cap sotul si prietenii cu lecturile si cartile mele. Asta mai cu seama ca, in ultimul an, am descoperit citiva autori la fel de interesanti ca si blogul despre care vorbeam, autori pe care i-am luat la citit, intr-un mod cit se poate de sistematic. Vorbesc aici de Zadie Smith, Monica Ali, Khaled Hosseini, cuplul Jonathan Safran Foer si Nicole Krauss, Bernhard Schlink – astea fiind, asadar, ceea ce as putea numi “lecturi de autor”. Pe linga ele, as mai putea comenta si alte citeva carti recent publicate sau republicate.
Incep cu una din categoria, “
The best 10 books of 2006” si anume:

The Emperor’s Children” de Claire Messud

Ei bine, pe mine cartea asta m-a lasat rece….OK, nu chiar rece devreme ce o amintesc, insa, cu siguranta, eu n-as fi nominalizat-o intr-un top ten. E fluida, interesanta ca subiect, scrisa intr-o maniera mai degraba europeana, insa nitel cam confuza in ceea ce priveste mesajul si logica aducerii in scena a personajelor. Pe scurt: cam pretioasa, un gen de novela cu pretentii culturale, unele insa nu chiar gratuite.
Imparatul este Murray Thwaite, un ziarist sexagenar (si sexi), cu o cariera solida in lumea culturala new yorkeza si cu o reputatie de nezdruncinat, un gen de erou pentru generatia tinara si literata a Americii. Thwaite este un model nu doar pentru fiica sa si cei doi prieteni ai acesteia (fosti colegi de facultate), dar si pentru nepotul sau, un tinar rebel si inteligent, venit la New York in cautarea si promovarea adevarului si valorii. Insa increderea nepotului in integritatea absoluta a unchiului dispare dupa o serie de zvonuri si descoperiri personale, astfel incit, atunci cind se iveste ocazia, scrie un manifest anti-murray, niciodata publicat, dar trimis subiectului in spiritul onestitatii si adevarului in care crede. Eseul-manifest il indeparteaza de familie, il izoleaza, il marginalizeaza insa face ca nu numai Thwaite insusi, dar si grupul lui de apropiati care au citit eseul, sa se intrebe daca acesta nu contine totusi si un simbure de adevar? Daca ziaristul e lipsit de talent si de valoare umana, insa pretuit de o societate care il recompenseaza tocmai pentru ca aude doar ceea ce vrea sa auda? In fine, in acest context de criza familiala, se intimpla o criza si mai mare, 11 septembrie 2001, care dezorienteaza America, dar care poate reprezenta inceputul unei revolutii sociale si culturale. Nepotul se gindeste, insa, ca momentul poate marca inceputul unei noi vieti pentru el, asa ca dispare din New York, lasindu-si familia sa creada ca e una dintre victimele de la WTC.
Ceea ce mi-e neclar e daca autoarea a considerat 11 septembrie drept o sansa reala de schimbare socio-culturala, ori pur si simplu o sansa ratata din moment ce, a posteriori, unchiul isi consolideaza pozitia de lider de opinie, iar nepotul incepe o viata noua cu o identitate falsa si o ocupatie nu tocmai culturala - chelner?!! Spuneam ca e confuza si logica prezentarii personajelor; de pilda, romanul il lanseaza cu tam tam si cu promisiunea de a fi un personaj cheie pe tinarul si ambitiosul editor australian, adversar al lui Thwaite, dar rolul lui in desfasurarea ulterioara a evenimentelor este cumva lipsit de importanta!! Asta daca nu punem la socoteala faptul ca devine ginerele lui Thwaite :-)
Alminteri mi s-a parut interesanta prezentarea generatiei de intelectuali new yorkezi middle aged, putin abulici si care, in lipsa unor repere clare, se zbat undeva intre marile idei si marile petreceri! O carte careia ii acord doua stele jumate, hai, maxim trei!!

No comments: