Maestre Gaudi, jos palaria!!
Abia dupa ce am vizitat Barcelona am inteles, de ce, atunci cind vine vorba de design studies, specialistii spun ca arhitectura a fost (este??) considerata regina domeniului!!! De ce?? Simplu: pentru ca a existat Gaudi!
Il stiam pe Gaudi, adica realizarile lui, din cataloage, vederi, postere, ghiduri turistice si imi placea. Imi placea la modul surrealist si-mi imaginam cladirile lui potrivindu-se mai degraba cu picturile lui Dali decit cu un oras cit se poate de pamintean. Acum insa, vazind Sagrada Familia, Casa Batllo si La Pedrera in contextul orasului, imi dau seama de geniul lui Gaudi, care a reusit sa transforme fantasma intr-o realitate coplesitoare pentru turisti, dar cit se poate de banala pentru barcelonezi. Pe Gaudi il consider genial atit la scara mare, dar si in cele mai mici, mai neinsemnate si mundane detalii: un adevarat user centred designer :-) daca ma gindesc, mai ales, la metodele lui de lucru.
De pilda, planul Marelui Hotel Gaudi din New York, ramas din nefericire doar plan, desi prin 2003, se vorbea ca ar putea fi pus, in sfirsit, in practica pe locul de la WTC! Gaudi a primit, in 1908, de la un grup de oameni de afaceri americani, comanda de a construi un urias hotel newyorkez si a prezentat proiectul sub forma unui ansmablu de turnuri, de diferite marimi, din care turnul central, cel mai inalt, ar fi fost de inaltimea lui Empire State building. Constructia sfida legile gravitatiei, parea de-a dreptul nebuneasca desi proiectul era insotit de calcule precise care indicau o fluditate aproape naturala.
Cum reusise Gaudi asta?? Foarte simplu. Fixase in tavan o bucata de lemn, de care a inceput sa agate lanturi de diferite dimensiuni, intre doua puncte de sprijin.
Apoi, cind constructia asta rapida, intuitiva, mai mult o joaca de copil, a fost gata, a asezat sub ea o oglinda, inversind astfel imaginea, facind-o paminteana. Metoda l-a ajutat nu doar la redarea naturala, fluida a formelor, dar si la calcul rapid al lungimilor, curbelor si inclinarilor.
Vorbind despre detalii, Casa Batllo si La Pedrera sint pline de “nimicuri” aratoase si functionale; balustrade, zavoare, cirlige, vizoare la usile de intrare, si, mai ales, minere pentru ferestre si usi. Sint mici piese de arta care se integreaza perfect cu ansamblul arhitectonic, insa nu doar atit!! Forma lor e ca o matrita de sablare pentru anatomia degetelor si a palmelor, ca un negativ al acestora, iar bratul uman se misca natural, fara efort, pentr a pune aceste minere si mecanisme in functiune!!! E incredibil!! Iar designul a fost atit de simplu!!! O bucata de plastilina, framintata in miini si turnata, mai apoi in metal!!! Asta e geniu!
P.S. Ma gindeam ca pina si moartea artistului, atit de stupida, (Gaudi a murit pe strada, la 74 de ani, calcat de tramvai) e sortita geniilor. Si este ingropat tot ca un geniu, in cripta de la Sagrada Familia.
Abia dupa ce am vizitat Barcelona am inteles, de ce, atunci cind vine vorba de design studies, specialistii spun ca arhitectura a fost (este??) considerata regina domeniului!!! De ce?? Simplu: pentru ca a existat Gaudi!
Il stiam pe Gaudi, adica realizarile lui, din cataloage, vederi, postere, ghiduri turistice si imi placea. Imi placea la modul surrealist si-mi imaginam cladirile lui potrivindu-se mai degraba cu picturile lui Dali decit cu un oras cit se poate de pamintean. Acum insa, vazind Sagrada Familia, Casa Batllo si La Pedrera in contextul orasului, imi dau seama de geniul lui Gaudi, care a reusit sa transforme fantasma intr-o realitate coplesitoare pentru turisti, dar cit se poate de banala pentru barcelonezi. Pe Gaudi il consider genial atit la scara mare, dar si in cele mai mici, mai neinsemnate si mundane detalii: un adevarat user centred designer :-) daca ma gindesc, mai ales, la metodele lui de lucru.
De pilda, planul Marelui Hotel Gaudi din New York, ramas din nefericire doar plan, desi prin 2003, se vorbea ca ar putea fi pus, in sfirsit, in practica pe locul de la WTC! Gaudi a primit, in 1908, de la un grup de oameni de afaceri americani, comanda de a construi un urias hotel newyorkez si a prezentat proiectul sub forma unui ansmablu de turnuri, de diferite marimi, din care turnul central, cel mai inalt, ar fi fost de inaltimea lui Empire State building. Constructia sfida legile gravitatiei, parea de-a dreptul nebuneasca desi proiectul era insotit de calcule precise care indicau o fluditate aproape naturala.
Cum reusise Gaudi asta?? Foarte simplu. Fixase in tavan o bucata de lemn, de care a inceput sa agate lanturi de diferite dimensiuni, intre doua puncte de sprijin.
Apoi, cind constructia asta rapida, intuitiva, mai mult o joaca de copil, a fost gata, a asezat sub ea o oglinda, inversind astfel imaginea, facind-o paminteana. Metoda l-a ajutat nu doar la redarea naturala, fluida a formelor, dar si la calcul rapid al lungimilor, curbelor si inclinarilor.
Vorbind despre detalii, Casa Batllo si La Pedrera sint pline de “nimicuri” aratoase si functionale; balustrade, zavoare, cirlige, vizoare la usile de intrare, si, mai ales, minere pentru ferestre si usi. Sint mici piese de arta care se integreaza perfect cu ansamblul arhitectonic, insa nu doar atit!! Forma lor e ca o matrita de sablare pentru anatomia degetelor si a palmelor, ca un negativ al acestora, iar bratul uman se misca natural, fara efort, pentr a pune aceste minere si mecanisme in functiune!!! E incredibil!! Iar designul a fost atit de simplu!!! O bucata de plastilina, framintata in miini si turnata, mai apoi in metal!!! Asta e geniu!
P.S. Ma gindeam ca pina si moartea artistului, atit de stupida, (Gaudi a murit pe strada, la 74 de ani, calcat de tramvai) e sortita geniilor. Si este ingropat tot ca un geniu, in cripta de la Sagrada Familia.
No comments:
Post a Comment