Zmeiele si sorii lui Khaled Hosseini
Pe Hosseini l-am descoperit pur intimplator. Acum un an si ceva, cutreierind librariile orasului in care locuiesc, am gasit la reduceri “Vinatorul de zmeie”, o carte cu recomandari grele pe coperta-spate. Nu stiam nimic de scriitor, insa recomandarile si pretul m-au convins. Am cumparat cartea, am anuntat achizitia ei printre alti cititori, dupa care am pus-o pe raftul bibliotecii, in pozitia stand-by. Dupa vreo citeva luni mi se multumea de recomandare, desi ceea ce facusem eu era doar un anunt. Cartea, mi se spunea, era excelenta, emotionanta, deosebita! Pe Amazon, o cautasem apoi, avea recomandari de 4-5 stele! In concluzie, Hosseini erau un fenomen, iar eu il aveam pe raft si habar n-aveam de potentialul lui!! Intre timp ii aparuse si “A Thousand Splendid Suns”, carte pe care am cumparat-o la prima mina.

Incep cu ea; un roman emotionant despre viata, prietenia si sacrificiul femeilor din Afganistan. O carte ce are ca fundal istoria ultimilor 30 de ani ai Afganistanului, de cind tara era o monarhie infloritoare, urmind cu Afganistanul ocupat de sovietici, cu epoca mujahedinilor, apoi a talibanilor si cea post-talibana. Istoria este redata din perspectiva femeii; a femeii musulmane, cu oarece libertate de miscare si emancipare in perioada monarhiei, dar mai ales a ocupatiei sovietice, si mai apoi a femeii talibane, pedepsita sa vada lumea doar prin despicatura ingusta a burk-ei, asta rar si numai insotita de o ruda de sex masculin. Este istoria lui Mariam si a Lailei, doua femei din generatii diferite, cu educatie diferita, dar cu acelasi spirit de independenta, doua femei care aveau sa devina sotiile unui cizmar din Khabul, orgolios si vanitos, aparent manierat, dar grobian si violent. Mariam, fata bastarda a unui businessman din Herat, este maritata, la 14 ani, dupa sinuciderea mamei sale. Trec 10 ani si Laila, o adolescenta educata in spirit comunist, devine sotia a doua a cizmarului, dupa ce parintii ei dispar intr-un bombardament. Laila accepta casatoria fiindca este insarcinata si fiiindca, in epoca talibana, o femeie fara onoare si barbat, insemna nimic. Cele doua sotii, mai intii inamice, devin prietene si se sustin una pe alta impotriva sotului si a lumii. Atunci cind iubitul Lailei-tatal primului ei copil- apare in scena, sotul legitim-cizmarul incearca sa o omoare, dar Mariam isi ucide sotul dupa care se preda autoritatilor si este condamnta la moarte. Laila si iubitul se casatoresc, emigreaza in Pakistan, dar revin in Afganistan atunci cind talibanii sint inlaturati de la putere. Cartea reda scene de un naturalism pe care si Zola l-ar invidia si, personal, drama femeii afgane, dependenta acesteia fata de sot, suferinta si supusenia ei - neaparat in tacere, reducerea la statul de sclava, m-au durut fizic, organic. Hosseini are talentul de a emotiona prin poveste; stie cind sa stoarca lacrimi, stie cind sa tempereze tonul, moment in care tu-cititor- trebuie sa-ti stergi ochii, sa tragi aer in piept si sa purcezi la o drama si mai mare. In privinta asta il gasesc un manipulator talentat. Cam asta a fost tehnica si in “Vinatorul de zmeie”!

Si in acest caz, naratiunea parcurge vreo 20 ani. Aflam despre prietenia dintre doi copii din caste/clase sociale diferite, despre sacrificul celui mai sarac, lasitatea celui mai bogat. Aflam apoi despre drama emigrarii si a supravietuirii iar, in final, cea a spalarii pacatului vital, totul intr-o constructie care te tine cu sufletul la gura! Emotionanta poveste!! Valoroasa!
Si totusi ....intre review-urile care mai de care apreciative, am gasit unul mai degraba negativ, insa deosebit de interesant ca argumentatie si cu care sint de acord intr-o oarecare masura. Sint de acord ca pasajul revenirii la Khabul, intru salvarea nepotului, e slab si lacrimogen. Lasind emotia la o parte, pasajul asta seamana cu un scenariu prost de actiune. E ca si cum Hosseini ar fi scris o jumatate de carte (excelenta), ar fi intrerupt-o si reluat-o apoi, dupa o bucata de vreme, fara sa-si mai intre in mina. Apoi da, per ansamblu, cartea iti da senzatia de demagogie, din moment ce autorul traieste din 1980 in USA si l-ai putea suspecta ca perspectiva lui asupra Afganistanului este una pro-americana. Totusi in “A Thousand Splendind Suns” (acestea sint versurile unui cintec despre Afganistan) sint strecurate mai discret idei favorabile ocupatiei sovietice (vezi inceputul unei miscari de emanincipare a femeii), dar ele se afla cumva in echilibru cu cele pro-americane. Oricum, din punct de vedere politic, reiese clar faptul ca aparitia talibanilor in razboiul contra Uniunii Sovietice, sustinut initial de Statele Unite, a facut ca nimeni sa nu mai poata arata cu degetul doar un singur si cert vinovat. Nici Hosseini nu face asta si, in plus, desi face politica, se fereste sa scrie politica.
Asadar din parte-mi, sorii au 4 stele, iar zmeiele doar 3. Adjudecat! :-)
P.S. Dupa ce am terminat Sorii, am inceput sa caut pe Internet informatii despre Afganistan. Am ajuns la un site al afganilor emigranti, unde exista o serie de fotografii din Khabulul anului 2003 a carei vizionare te umple de tristete.