Un sfert (si) din secolul meu
E clar ca n-o sa fiu in stare sa selectez si sa filtrez toate notele de lectura pe care le voi avea atunci cind voi termina (oare cind??) “Secolul meu/Mit århundrede, pe daneza” (Gyldendal, 1999) de Günter Grass. Asa ca m-am hotarit pentru postari in serial: azi epidsodul I, despre primii 25-30 de ani ai secolului XX, un secol reconstruit si ... salvat de maestrul Grass.

Ca prima idee, “Secolul meu” recicleaza o tehnica analitica pe care autorul a mai folosit-o si-n “Calcanul”; aceea de a descompune istoria, ca mai apoi s-o recreeze din perspective diferite. Si daca in “Calcanul”, istoria milenara “de gender” a fost impartita la 9 luni de graviditati seculare, in “Secolul meu”, istoria agitata a veacului trecut - marcata de conflicte sociale si politice, de razboaie singeroase, de crime inimaginabile, de transformari dramatice – e impartita la 100, distribuita unor povestitori (printre care si Grass insusi) ca, mai apoi, povestile lor sa fie asamblate, an cu an, pina la granita noului mileniu.

Evident ca “Secolul meu” este unul germanic, insa perspectiva asta nu-i deloc ingusta asa cum ar parea la prima vedere. Pina acum, fiecare an a fost pentru mine o surpriza. Micile evenimente nemtesti dintr-un an sau altul s-au dovedit perfect integrate in istoria ampla, mondiala; prin contrast, marile evenimente au fost deturnate subtil, disociate si analizate pe bucati, pro si contra.

De pilda anii primului razboi mondial: 1914-1918. N-o sa gasiti deloc batalii si tratate, ci o intilnire epocala intre Remarque si Jünger, pusa la cale 50 de ani mai tirziu de o studenta elvetianca. Cei doi aveau sa-si explice, pe teren neutru, ideile total diferite despre razboi si efectele acestuia, asa cum le-au redat la vremea lor in “Nimic nou pe frontul de Vest” si, respectiv, “Furtuna de otel”. Chiar si dupa 50 de ani si detasate argumente, parerile celor doi ramin ireconciliabile. La despartirea de la gara, Remarque si Jünger se saluta fara a-si da insa mina. “5 ani mai tirziu, murea Remarque. Jünger se gindea, probabil, sa supravietuiasca secolului” (pag. 57), asa cum “Furtuna de otel” supravietuise glorios celui de-al III-lea Reich.

Grass e, ca intotdeauna, provocator si plin de-o ironie muscatoare. Portretul pe care unul sau altul dintre “povestitorii” lui i-l face “Majestatii Sale, Kaizerul Wilhelm al-II-lea” e curata caricatura. De pilda, anul 1905 cind criza din Maroc l-a obligat pe Majestate sa calatoreasca la Tanger. Cu exceptia unui incident minor, cind kaizerul s-a-mpiedicat la mal, prezenta lui acolo a fost una...stralucitoare! Asta gratie evident, coifului sau impunator de aur, dupa care au fost rapid turnate miniaturi comerciale c-un success imens la public. De buna seama, nu calitatea de suvenir a contribuit la popularizarea coifului miniatura, ci utilitatea lui practica, pe post de scuipatoare (constat ca scuipatul e ocupatie de baza la musulmani :-)

Stralucitor a fost si anul nasterii lui Grass, 1927, in constrast evident cu anii din urma si cu cei care aveau sa vina. Oare de ce, se-ntreaba autorul? Oare din cauza stabilizarii marcii germane, ori poate datorita aparitiei lui “Sein und Zeit”? Si aici urmeaza o fraza savuroasa, pe care nu-s in stare s-o traduc fara sa-i ciuntesc sarcasmul. Oricum incerc, fiindca-i prea misto. Deci: “Sein und Zeit, o carte care tocmai aparuse c-un tam tam pretentios si dupa care toti snobii incepura sa heideggereze in cronicile lor” (pag. 79).

Da’ gata cu heideggeratu’, ca acusi se termina anul. Revin curind (sper) cu episodul doi.

PS Uitasem de 1922, anul asasinarii lui Rathenau, an povestit de-un agent secret care intuise atentatul. Insa nu de asta mi l-am amintit pe Rathenau, ci pentru ca el ar fi fost modelul dupa care Musil l-a creat pe Arheim. Si ca sa vezi conincidenta, pe Musil il citesc in paralel si mai am 300 de pagini (huh) pina termin volumul 1 al “Omului fara insusiri”! (greu am mai intrat cu cartea asta in rezonanta, insa acum o gasesc mi-nu-na-ta).