Thursday, April 30, 2009

Marele Mahlke
Am aminat si am tot aminat sa postez ceva despre “Pisica si soarecele” (Polirom, 2009) a lui Günter Grass, insa ma tem ca, daca mai trece timpul, n-am sa mai scriu nimic. Am sentimente destul de confuze despre nuvela asta, nici macar nu pot sa spun daca mi-a placut ori nu. Iar Cinabru are dreptate cind zice ca “Pisica si soarecele” nu-i una dintre cele mai bune carti ale lui Grass. Nu-i!

Personal, ma asteptam ca cea de-a doua parte a trilogiei Danzig-ului sa continue magia comic absurda a “Tobei de tinichea”. Acest lucru insa nu s-a intimplat, desi cele doua carti au destul de multe lucruri in comun: epoca, locul si personajul “altfel”. Iar daca in “Toba de tinichea” personajul altfel isi asuma rolul de povestitor, in “Pisica si soarecele” acest rol a fost distribuit unui prieten. Lui Heini Pilenz, asistent social, care, pe la sfirsitul anilor ’50, a simtit nevoia sa-si marturiseasca “vina” de a fi asmutit pisica la soarecele din gitul lui Joachim Mahlke, pe cind cei doi erau colegi la Conradinum. Soarecele din git (acel mar al lui Adam miscator si urias) era doar un lucru care-l facea pe Mahlke mai altfel. Pe linga o alta proeminenta fizica impresionanta, Joachim mai era polonez si mai era catolic; deci un marginalizat. Oricum, mai putin grotesc decit inaintasul Matzerath, dar mult mai angajat. Caci daca Oskar alege sa ramina pitic si spectator al vietii absurde de adult, Mahlke isi negociaza acceptarea intr-o lume care il refuza. Isi ascunde soarecele c-o esarfa prinsa intr-un ac imens de siguranta, devine, pe rind, cel mai bun la gimnastica, cel mai bun la inot si scufudari, cel mai bun la carte si, in final, pentru a avea “crucea” lui, cel mai eficient doboritor de tancuri. Iar daca lumea adolescentilor ajunge nu doar sa-l accepte, dar chiar sa-l si respecte, lumea adultilor nu e pregatita pentru toleranta. Dimpotriva. Si atunci urmeaza scufundarea finala, gest asemanator, as zice, cu saltul in gol al micului Oskar.

Cred ca folosirea lui Pilenz pe post de narator poate explica/argumenta abandonul magicului absurd. In “Pisica si soarecele”, stilul este mult mai cuminte, mult mai realist si, surprinzator pentru mine, exact ca cel folosit de Siegfried Lenz, intr-“Un minut de tacere”. Ma refer la shiftarea aia de efect de la persoana a-III-a de povestitor, la persoana a –II-a de adresant. Fiindca, pina la urma, Pilenz marturiseste un pacat, o vina. E o confesiune...aproape bisericeasca.

Ma indoiesc ca religia sa aiba vreun rol important in viata lui Grass (asta dupa ce-am citit “Decojind ceapa”), insa nu ma pot opri sa nu constat ca, atit in “Toba de tinichea”, cit si in “Pisica si soarecele”, religia reprezinta o alternativa. Una perfectibila, desigur, din moment ce Oskar (din cite imi amintesc) se asaza la picioarele Fecioarei, iar Mahlke revine, in cele din urma, la simbolul crucii crestine, care sa inlocuiasca surubelnita si, mai apoi, crucea de fier.

Umorul, care asezoneaza din plin "Toba...", are acum sincope: se dezvolta abia spre final, neconvingator. In ce-i constant Grass, din punct de vedere stilistic, e maestria cu care impleteste cuvinte; unele tari, convigatoare, oximoronice si atit de plastice.

6 comments:

Unknown said...

cred ca religia este importanta si pentru necredinciosi, ideea de a inlocui surubelnita cu crucea e binevenita.

pantacruel said...

cum mi l-ai furat tu de tot pe grass. e groasa! :)

dragoş c said...

pai si au mai aflasem niste barfe despre celelate carti ale lui grass, de-aia nu ma entuziasmasem (ca tine) cand a fost anuntata pisica... asa ca ma cam opresc la toba si decojind. insa trebuie neaparat sa recitesc toba!

capricornk13 said...

eu nu pot si pace sa ma apuc de distinsul Grass; am incercat cu "In mers de rac" si n-a reusit sa ma prinda deloc, deloc...

anda grarup said...

@arthur, in contextul romanului, io n-as fi dat surubelnita aia pe nici o cruce :)
@panta, stai linistit. Grass e mare si, uneori, greu. Io oricum il iubesc :)
@capricornk, am mai zis pe-aci ca In mers de rac e una dintre cartile irelevante pentru Grass. Un accident, as zice. De aia zic, nu-l abandona. Nici nu sti ce pierzi! :))
@dragos, de ce vrei sa te limitezi la cele doua carti? Nu esti curios sa vezi cum se reinventeaza Grass cu fiecare nou roman?

Acum reiau, ca sa nu se inteleaga prost. "Pisica si soarecele" nu e o carte slaba. Dimpotriva. Insa nu este una dintre cartile bune ale lui Grass...aia vroiam sa zic :)

Anonymous said...

Eu imi amintesc de o scena lipsita de piosenie cu Oskar si cu statuia Fecioarei cu pruncul.
Si nu avea Mahlke la gat un medalion religios cu mult inainte de a castiga decoratia? Cel care facea salturi fantastice la ora de sport cand Mahlke uimea la bara fixa?
Mie chiar mi-a placut nuvela, poate tocmai pentru ca a reusit Grass sa creeze ceva diferit de "Die Blechtrommel", pastrand totusi suficienta continuitate cat sa se poata cladi trilogia Danzigului.