Pages

Tuesday, June 30, 2009

Decadenta norvegiana
Benoni, Rosa, cele doua audiobookuri pe care le-am ascultat luna trecuta sint, cred, expresia cea mai elocventa a stilului nordic de la sfirsitul celui de-al XIX-lea secol si inceput de secol XX. Un stil curat, protestant as zice; simplu din punct de vedere al constructiei gramaticale, precis, totusi cald si ironic. Un stil care pare sa nu puna prea mare pret pe sunetele cuvintelor, ci doar pe intelesul lor. Un stil cam decandent, ca si societatea pe care o descrie. Fiindca Benoni si Rosa (doua nuvele, cu aceleasi personaje, aparute la un an distanta) nu sint doar portrete individuale, realizate cu sarm si umor, ci tabloul unei intregi comunitati din nordul Norvegiei, in jur de 1900. O comunitate ale carei viata si bunastare sint dependente de sezoanele de pescuit si de generozitatea lui Mack, un fel de buric al tirgului, sarlatan si don juan. Insa nu Mack este personajul spre care si-a indreptat Knut Hamsun atentia in mod special, ci Benoni, un factor postal, putin mitoman si destul de grandoman.

Dintr-un tinar modest, cu pretentii utopice la mina Rosei (fiica pastorului), Benoni se trezeste bogat peste noapte. Si nu o data, ci de doua ori. E drept ca prima oara, bogatia si saracia ce-i urmeaza i se datoreaza exclusiv lui Mack, insa a doua oara chiar a fost vorba de noroc. Niste stinci cumparate pentru o suma de nimic si revindute la un pret inimaginabil, il fac pe Benoni putred de bogat. Atit de bogat incit devine partenerul lui Mack, alaturi de care influenteaza mai mult sau mai putin discret destinele comunitatii. Si nu doar buzunarul lui Benoni se imbogateste, ci si personalitatea acestuia. Insa chiar daca devine excentric si patetic, Benoni ramine inaluntrul lui un om bun si generos ...iar pe Rosa ajunge s-o ia de nevasta, in ciuda primului esec.

Relatia lui cu Rosa, una destul de imprevizibila si contradictorie, e descrisa in amanunt, in cea de-a doua nuvela, de studentul Parelius, gazduit mai intii de Benoni si, mai apoi, de Mack. Parelius documenteaza neobosit, fiecare discutie, fiecare eveniment, fiecare intilnire de care are parte, dar documenteaza mai ales starile Rosei. Iar aceste stari evolueaza de la resemnare, la jena si tristeste, de la o vaga gelozie, la multumire, de la neliniste, la calma fericire.

Ce mi s-a parut remarcabil la Hamsun e felul in care-si portretizeaza personajele. As spune, mai degraba, ca personajele se portretizeaza singure. Hamsun nu analizeaza, nu judeca (desi mai toti locuitorii Sirilundului au vicii si pacate din belsug), ci pur simplu reda dialoguri si fapte. Iar din toate acestea, cititorul este cel care vede tabloul si care… caracterizeaza.

Ce mai, mi-a placut norvegianul! Asa calm si desuet! Si controversat :)

8 comments:

ew said...

de ce e controversat hamsun?

Unknown said...

si mie imi place stilul protestant. daca protesteaza, e de bine. :)

raluca said...

te referi cumva la faptul ca a avut hmm simpatii pro-fasciste? a avut ceva timp sa regrete si a scapat ieftin, numai cu o amenda:-))
m-ai facut curioasa cu protestantismul lui protestatar, o sa ma uit la biblioteca dupa "L'éveil de la glèbe"...e inutil sa-ti spun ca lista mea de "must read" atinge niste proportii uriase. Mi-ar trebui 3 miini: cu 2 mingii motanii si cu cealalta tin cartea:-)
trebuie sa recunosc ca cei care asculta audiobook-uri au un avantaj incontestabil!

anda grarup said...

Ca sa fie clar, stilul literar protestant, io l-am inventat ;)) Calm, plat, curat, fara briz-briz-uri literare, insa cald si uman deopotriva! Nitel obraznic pe alocuri.

Si da, Hamsun a fost/e controversat din cauza simpatiilor lui naziste. I-a daruit lui Goebbels, parca, medalia de Nobel si, chiar si dupa razboi, a continuat sa sustina ca politica lui Hitler ar fi avantajat Norvegia. Opinie pentru care, desigur, a fost trimis la ospiciu.

dragoş c said...

eu am fost fan hamsun, am citit foamea si rodul pamantului - capodoperele -, dar si sfarsit de capitol, mistere (cea mai slaba) victoria si pan. e un scriitor exceptional, destept si profund. dat dracului.
din pacate, n-am citit benoni si roza.

Taake said...

In ce limba ai ascultat aceste carti? Din cate mi-am dat seama, in norvegiana (unul din cele doua dialecte oficiale) deoarece mentionezi constructia gramaticala, sunetul cuvintelor...

Nu am inteles totusi de ce societatea pe care o portretizeaza Hamsun este (cam) decadenta?

Si mi imi plac mult nordicii. Din doua motive: sunt protestant si locuiesc in nord. :) Dar suntem si incomozi: vrem precizie si explicatii rationale la aproape orice. :(

anda grarup said...

@Taake, velkommen på min blog :) Am ascultat cartile pe daneza si am mai tras cu ochiul pe original, aici:(http://www.nb.no/utlevering/contentview.jsf?urn=URN:NBN:no-nb_digibok_2007062500082#&struct=DIVP5). Exista si varianta digitala a Rosei, tot pe siteul Bibliotecii Nationale norvegiene. Deci o idee despre topica si muzicalitate pot sa-mi fac, evident, la nivel de amator; nicidecum la cel a al unui expert in dialecte (btw, nu-s 5??).

Tu ai citi cartile?
Fiindca eu am sesizat la Hamsun, nu neapart o critica, ci mai degraba o cronica a decadentei morale in Sirilund; toate relatiile lui Mack cu slujnicele, dezmatul baronesei, facutul si desfactul liber de relatii, minciunile, pacatele. Sa nu uitam ca era inceput de secol XX, chiar si pentru o societate protestanta!!

Ahh..si mie imi plac nordicii!! Si nu, nu-i gasesc incomozi, fiindca desi cer precizie si explicatii rationale la absolut orice, nu-s rautaciosi si nici pedanti!

Taake said...

Tak. Din blog er meget cool :D

Nu am citit inca Benoni si Rosa, insa am sa o fac cat de curand. Am fost interesat de prezenta termenului "decadenta" in titlul si in recenzia ta deoarece stiu ca societatile protestante scandinave de inceput de sec. XX erau foarte puritane. De aceea am vrut sa vad in ce sens il folosesti.

Nu sunt bokmål si norsk cele mai folosite?