Pages

Friday, February 08, 2008

Cine e cine in Pale Fire?
O intrebare fireasca pentru cei care au citit romanul (hmm) lui Nabokov. Roman, impropriu spus, fiindca Pale Fire (G.P. Putman's Sons, 1962) e, de fapt, o critica la o opera care formeaza-o capodopera; e o scriitura “lemniscate” (vezi versul 137 cu comentraiul de rigoare), construita din doua parti diferite care se potenteaza recipoc, se influenteaza, se reflecta si se continua la nesfirsit.

Ok, pe scurt, avem asa: Pale Fire, un poem cu 999 de versuri, grupate in 4 canturi, al carui autor este un faimos poet american, John Shade, profesor la Wordsmith University, din New Wye. Inainte de a scrie cel de-al 1000-lea vers si a incheia poemul, Shade este ucis. Manuscrisul, sub froma unui teanc de index-carduri (peste 200), este oferit de vaduva lui Shade odata cu dreptul de publicare, celui care i-a fost sotului ei prieten, vecin si coleg, Charles Kinbote. Acesta este un emigrant din Zembla, o tara nordica ocupata acum de sovietici, al carei rege, Charles Preaiubitul, reusise la rindul lui sa-si gaseasca refugiu in America. Kinbote ii povestise lui Shade, in plimbarile lor vesperale, despre Zembla, despre viata Preaiubitului in cele mai mici amanunte, dar mai ales, despre “umbrele” sovietice, conduse de un oarecare Gradus, pornite acum in cautarea si lichidarea monarhului. Kinbote crede ca despre toate acestea a scris Shade in poemul lui. Insa spre marea sa dezamagirea, prima lectura a manuscrsiului ii ofera doar un poem despre viata si framintarile lui Shade. La o a doua lectura insa, Kinbote crede ca descopera aluzii la istoria lui; se convinge singur ca poemul lui Shade este unul abcons, al carui inteles nu-l pot afla decit initiatii. De aceea, se simte dator sa deconstruiasca poemul si sa-i ofere un nou inteles prin aparatul critic. Asa se face ca, pe linga opera lui Shade, avem un cuvint inainte din partea lui Kinbote, comentariile lui idiosincratice la mai mult de trei sfeturi din poem si un index care contine referinte si trimiteri la locuri si personaje pomenite deopotriva de el si de Shade.

Arhitectura lui Pale Fire este una perversa si mi-l inchipui pe Nabokov frecindu-si miinile cu satisfactie :-) De ce perversa? Fiindca cititorul, prevenit de cuvintul inainte, citeste mai intii poemul lui Shade si-si face o parere. Cind ajunge la partea de comentarii, cititorul e nevoit sa reciteasca poemul, acum din perspectiva lui Kinbote...iar la sfirsit, cititorul sfirseste zapacit. Cine e cine in Pale Fire? Este Shade totuna cu Kinbote, autorul care se dedubleaza si care-si inchipuie propria moartea pentru a putea face un comentariu poemului sau terminat (“Man's life as commentary to abstruse / Unfinished poem”)? Este Shade Shade, iar Kinbote este de fapt nebunul Botkin care-si inchipuie ca e Preaiubitul? Este Gradus, Vinogradus, Leningradus, cel care-l ucide din greseala pe Shade, totuna cu Jack Degree, de Grey ori d’Argus? Si mai ales cine este naratorul?

Ei bine, eu am o parere care probabil e cam naiva in comparatie cu zecile de studii despre Pale Fire. Cred naratorul este de fapt Nabokov care, cu cele trei personaje principale ale cartii (G,K,S - Gradus, Kinbote si Shade – vezi index), personifica si exploreaza relatia dintre viata, arta (creativitate, inspiratie) si moarte. Moartea este cea care incheie ceva, care pune punct - cel mai adesea vietii; insa arta supravietuieste. Arta (poemul) este o stafeta a vietii:

instinctively backed, bellowing and spreading my great strong arms (with my left hand still holding the poem […]) in an effort to halt the advancing madman and shield John, whom I feared he might, quite accidentally, hit […] I felt - I still feel -John's hand fumbling at mine, seeking my fingertips, finding them, only to abandon them at once as if passing to me, in a sublime relay race, the baton of life”. (pag. 294).

…o stafeta care este pregatita sa infrunte o moarte mai mare, mai respectabila, mai competenta:

But whatever happens, wherever the scene is laid, somebody, somewhere, will quitetly set out [...] a bigger, more respectable, more competent Gradus”. (pag. 301)

Ideea ca Nabokov este de fapt naratorul s-a conturat abia pe la pagina 275, cind, apparent, Kinbote povesteste ca in ziua crimei, Gradus citea ziarul, “The New York Times”, informindu-ne si ce anume citea...cind deodata, naratorul exclama “I confess it has been a wonderful game – this looking up in the WUL (liberaria universitatii) of various ephemerides over the shadow of a padded shoulder” (da, da…din nou padded shoulder :)). Deci naratorul, la ceva vreme de la infaptuirea crimei, cind Shade e mort, iar Kinbote retras in solitudine, in Cedarn, Utana) consulta numarul din The New York Times pe care-l citea Gradus, taman in biblioteca universitatii din New Wye!! :-))

In fine, mai sint citeva clue-uri in felul in care am inteles eu Pale Fire, clue-uri pe care le-am descoperit tocmai fiindca erau contestate, chiar respinse de Kinbote in comentariile sale. De pilda, acesta crede ca folosirea cuvintului “lemniscate” de catre Shade este o incercare nefericita si fara sens de a crea o rima (pag. 136). Apoi, Kinbote contesta chiar si numele de Pale Fire pe care Shade l-a dat poemului, inspirat fiind de o replica din "Timon din Atena" a lui Shakespeare (din Wikipedia - "The moon's an arrant thief, / And her pale fire she snatches from the sun" (Act IV, scene 3), a line often taken as a metaphor about creativity and inspiration).

Inainte de a ma opri, as mai comenta putin umorul lui Nabokov care este…destul de ambiguu, abscons, idiosincratic...dar care mie mi-a placut :-) De pilda, Kinbote si sotia lui Shade, Sybil, nu erau forate buni prieteni in timpul vietii lui Shade; ba chiar deloc. Sybil ar fi declarat in public despre Kinbote, ca nu este altceva decit “an elephantine thick; a king-sized botfly; a macaco worm; the monstrous parasite of a genius”. In contrapartida, Kinbote descrie: “John Shade’s wife, nee Irondell (which comes not from a little valley yielding iron ore but from the French for “swallow)” (adica “aronde”). Am gasit spumoase, dar si grotesti scenele in care Gradus rateaza sa-l impuste mai intii pe Julius si, mai, apoi pe Kinbote!!

PS-nu ma pot abtine sa nu evidentiez cel de-al 4 canto, despre cum incepe procesul de creatie in mintea artisului, in timp ce acesta face lucruri din cele mai comune (face baie, se barbiereste si, apoi, se imagineza pe sine insusi scriind un poem care-i vine-n minte barbierindu-se ...si tot asa la infinit).
PPS - nu am gasit nicio poza a editiei pe care-am citit-o si al carei exemplar l-am imprumutat de la biblioteca, invelit bine-ntr-o coperta rosie, cartonata, sanatoasa ...asa ca sa tina!!

7 comments:

dragoş c said...

Mi-a plăcut foarte mult comentariul. Aş adăuga că sunt în această carte mai multe lumi - ca la Orlando a lui Woolf - a lui Shade, a lui Kinbote comentatorul, a lui Kinbote din Zembla, a lui Nabokov, a cititorului însuşi care-şi construieşte propria idee. Şi sunt atâtea fragmenţele în comentariile lui Kinbote, chiar în index, care sunt bijuterii de-a dreptul, ce te costă,ca cititor, minute întregi să le descifrezi. Asta cred că-i genial la Nabokov, poate mai mult decât la Borges, jocul infinit pe care-l dă autorul cititorului cu instrumente livreşti.

anda grarup said...

Genial si diabolic :-) Are un fel naucitor de a schimba planurile, perspectivele, vietile - cum spui tu...de nici nu simti!! Ce mai, a fost o lectura dificila si frustranta...dar si frumoasa!

Unknown said...

foarte frumos ai scris, dar cred ca ar trebui sa mai scrii cel putin un text, pentru ca este doar inceputul. si dupa aceea sa mai scrii inca unul si apoi un comentariu in versuri la ceea ce ai scris anterior.

Anonymous said...

cred ai pus foarte bine intrebarea: cine este cine. eu cred ca aceasta este drama existentiala a lui Nabokov si are legatura cu moartea si cu sfarsitul scriiturii. ma intreb, de pilda, daca Pascal trebuia sa-si prezinte Cugetarile ca pe o carte terminata. sau, Kierkegaardul tau drag: de ce o fi avut nevoie de atatea pseudonime, ba la autor, ba la editor?

anda grarup said...

@arthur, hehe dac-as avea 10% din geniul lui Nabokov, m-as apuca de versuri :-)
Acum, dupa ce l-am citit pe Roth, cu Everyman, imi dau seama cit de diferite sint nelinistile, dramele lor existentiale ...desi au ca tema aceeasi moarte!! In sensul asta, desi confuz, Nabokov mi se pare-un optimist!!

Unknown said...

uite, apuca-te sa scrii o mica recenzie in versuri. ce zici?

anda grarup said...

@arthur, nici macar nu indraznesc :-) Am simtul ridicolului, sa stii!