Thursday, April 17, 2008

Darul pe care-l ai

Alte 7 ore cu 3 decolari si 3 aterizari , plus “Darul lui Gabriel” de Hanif Kureishi (Humanitas, 2005) imi descriu zborul, de saptamina aceasta, de la Iasi la Hamburg. O calatorie fragmentata si o lectura curgatoare despre un adolescent si darurile lui: unul pe care-l primeste si altul pe care-l ofera.

Gabriel are 15 ani si este martorul a ceea ce se cheama criza virstei de mijloc a parintilor lui. Tatal, Rex, chitarist cu oarece succes in anii ‘ 60, traieste doar cu amintirea faimei, cu regretul accidentului care i-a sfirsit cariera (Rex s-a prabusit pe scena, in timpul unui spectacol, de pe pantofii lui platforma cu luminite), gasindu-si consolarea in barul de la coltul strazii. De aceea mama, Christine, fosta costumiera a rockerilor vechi, il pofteste pe Rex afara din casa modesta a familiei si din viata ei si a fiului ei. Gabriel se afla la mijloc, asemenea unui punct de sprijin pentr-un balansoar. Dotat cu o imaginatie bogata si asistat de vocea lui Archie, geamanul sau mort, Gabriel persevereaza in incercarea de a restabili echilibrul in viata familiei sale.

Prilejul apare odata cu tabloul pe care Lester (unul dintre fostii colegi de trupa ai lui Rex, dar care si-a pastrat faima peste ani) i-l ofera lui Gabriel. Un tablou- mesaj ca viata si munca ar trebui sa fie unul si acelasi lucru, un indemn de a munci din si cu placere. Ceea ce Gabriel se si porneste sa faca (un film al carui scenariu il are demult in minte), nu inainte de a-si impaca parintii. Succesul acestei incercari este cu atit mai neasteptat, cu cit Rex si Christine, fideli pina atunci modului neconventional de viata al anilor ’60-’70, hotarasc sa devina burghezi si sa se casatoreasca.

Un subiect destul de banal pentru o carte. Ceea ce salveaza insa “Darul lui Gabriel” de la obscuritate este stilul: un amestec de naivitate, sarcasm retinut si umor obraznic. Suprarealismul este si el un ingredient, destul de discret, dar suficient pentru mine ca sa-l compar pe Gabriel cu Kafka lui Murakami.

Ca si concluzie, cred ca povestirea asta a lui Kureishi (ca roman nu pot sa-i zic) este o lectura numai buna pentru adolescenti (exista si reflectii interesante despre teme grele ca rasa, sexul si arta) ori pentr-o calatorie fragmentata. In alte conditii insa, ma tem ca “Darul lui Gabriel” e de-a dreptul plictisitoare.

PS. Miine revin in forta la diverse, cu o leapsa restanta si cu inca una proaspat primita..

4 comments:

pantacruel said...

un roman plictisitor si unul incoerent. dar bine te mai distrezi dumneata pe avion!
pana la urma tot metroul pare mai tentant :)

Anonymous said...

Hmmm....Buddha of Suburbia ai citit? La mine isi tot asteapta randul, dar parea interesanta (desi cam pe aceleasi teme, atat cat pot sa'mi dau seama, ca si Gabriel).
Oricum, am ascultat un podcast cu autorul, si mi s'a parut foarte simpatic (nu ca asta ar fi un argument pro sau contra cartilor lui :D ). Despre "Buddha" spunea ca ar fi inspirat in mare parte din viata si experientele lui, iar "Gabriel" - mi se pare ca'si are aceeasi sursa - mai ales ca Kureishi a scris scenarii de film si a lucrat in teatru...

anda grarup said...

@ameer, n-am citit "Buddha...", dar reviewurile ei au fost motivul pentru care l-am ales pe Kureishi sa ma-nsoteasca pe drumul inapoi, spre casa. Am citit si eu ca... "Gabriel's Gift" s-ar asemana cu Buddha dar si ca e singura carte a lui Kureishi despre albi :-) Oricum, n-am renuntat la intentia de a citi Buddha, insa e clar ca am s-o fac in engleza. Traducerea lui Gabriel e OK, dar sint convinsa ca originalul e si mai si.

@panta, Gabriel asta, a fost cu mult mai putin plictisitor decit se anunta conversatia cu vecina de scaun de avion :-) Cu metrou' nu mai stiu cum e...

Veronica said...

Pe mine altceva m-a enervat la cartea asta: este plină de greşeli, aşa cum nu te aştepţi de la un volum apărut la o editură serioasă. Greşeli de gramatică elementară, greşeli de traducere, greşeli peste greşeli, care mie cel puţin mi-au fragmentat lectura...
Am fost dezamăgită, cu atît mai mult cu cît o cumpărasem cu mari speranţe. Speranţele se leagă de volumul "Intimitate", de acelaşi Kureishi, care mi-a plăcut mult.