Monday, June 16, 2008

La datorie
Nu stiu daca exista in romaneste o expresie potrivita pentru ceea ce nemtii numesc “Die Freuden der Pflicht” (in engleza, “the joys of duty”), insa ideea asta, de indeplinire a datoriei cu placere, a folosit-o Siegfried Lenz in Lectia de germana (The German Lesson, A New Direction Book, 1986), pentru a analiza raportul dintre obedienta si rezistenta in Germania celui de-al treilea Reich.

The joys of duty” este tema eseului pe care tinarul Siggy Jepsen, aflat intr-o scoala de reeducare din apropierea Hamburgului, trebuie sa-l scrie, in 1954, intr-o ora de germana. Familiar cu subiectul, Siggi are mult prea multe de spus si de aceea nici macar nu-si incepe lucrarea. Preda foaia goala, drept pentru care este izolat intr-o celula si pus sa-si faca temele. Incepe sa-si adune, una cite una, amintirile de pe cind avea 10 ani, din 1943, de cind locuia la Rugbüll, in punctul cel mai nordic al Germaniei, la nici doi pasi de granita daneza. Aici si atunci avea sa fie prins Siggi intre datoria obedienta, de politist local a tatalui, Jens Ole Jepsen, si cea creatoare, de rezistenta, a pictorului Max Ludwig Nansen. Acesta din urma, prin peisajele lui pline de culoare si portretele expresioniste, lezase -pesemne- simtaminte naziste din moment ce Berlinul decreteaza absurd ca lui Max Ludwig Hansen i se interzice sa picteze. Ordinul este transmis politiei locale, iar Jens Ole Jepsen, prieten din copilarie al lui Hansen si chiar salvat de acesta de la moarte, trebuie sa-l duca la indeplinire. Iar Jens il indeplineste; mai intii orbeste, apoi cu o placere maladiva care face ca joys of duty sa devina a disease duty. La rindul sau, Max Ludwig Hansen continua sa picteze din acelasi sentiment al datoriei... de-a picta (pentru el o profesie), ignorind atit ordinul nazist, cit si eforturile constante si sirguincioase ale politistului local de a-l supraveghea. Intre cei doi se afla Siggi, baiatul inteligent, independent, maniac de curat, investit cu increderea celor doi adulti. Tatal ii solicita cooperarea in tinerea sub observatie a pictorului, iar Nansen ii cere sa-l ajute atunci cind picturile ii sint confiscate. Asa se face ca Siggi incepe sa ascunda mai intii tablourile lui Nansen pentru a le pune la adapost, in siguranta, apoi din placerea de a le colectiona si, in cele din urma, ajunge sa le fure pur si simplu. Tocmai acesta din urma e motivul pentru care Siggi se afla, acum, in scoala de reeducare, alaturi de alti tineri delicventi ale caror fapte sint puse, de o delegatie internationala de psihologi, pe seama traumelor provocate de razboi.

Potrivit unuia dintre ei, Siggi este o victima nu doar a razboiului, dar si a familiei. S-ar parea ca sufera de “jepsenofobie”, o anxietate asociata cu persoana tatalui, iar eseul nu face decit sa confirme diagnosticul. Fiindca pentru Siggi si fratii lui, nu au existat o mama si un tata, ci “the Rugbüll policeman and his wife”, un cuplu care, prin raceala, infelxibilitate si un simt al datoriei patriotic, a reusit sa-si expuna copiii unor situatii primejdioase si sa-i indeparteze care incotro. Iata cum il descrie Siggi pe tatal sau: “that was my father, all over, eternally bent on doing his duty, the impeccable officer of the law” (pag. 56) si “without no orders, he was only half man” (pag. 57). Doar un astfel de om lipsit de imaginatie, ca politistul din Rugbüll, nu putea pricepe cum pictorul Nansen nesocotea voluntar ordine si refuza supunerea in fata oricarei autoritati. Asa cum nici nu putea pricepe de ce membrii Volkssturmn-ului (un fel de garda patriotica) au hotarit sa plece la culcare atunci cind razboiul se sfirsise, desi politistul mai avea inca ordin “sa tina drumul”. Astfel de situatii/reactii absurde fac deliciul cartii. Fiindca nu doar situatiile in sine sint hilare, dar si descrierea lor amanuntita, cu un umor discret, inteligent. De pilda, scenele de doliu de la moartea Dittei (sotia pictorului), cu Frau Holmsen ajunsa in genunchi la catafalc, dintr-un calcul gresit al distantei, ori cu veteranul capitan Andersen suspinind la capatiiul moartei : “hei tinerico, n-ai putut sa astepti primavara ca sa mori?”. Sau de profesorul Pruegel care, chiar si cu englezii debarcati in curtea scolii, continua incapatinat lectia despre reproducerea pestilor. Ori scena in care “the Rugbüll policeman and his wife” ii cer jigniti socoteala lui Hilke (sora mai mare a lui Siggi) pentru ca a pozat seminud lui Nansen: "My father went out into the passage, shouted for Hilke, listened and shouted again. When the door of Hilke’s room opened he came swiftly back into the kitchen, looked round for the best place to take up an impressive stand, preferably on some sort of pedestal, and, since there was no such thing available, placed himself at the long side of the kitchen table. Drawn up to his full height, legs apart, his dry face strenuously raised, he stood there waiting for her” (pag 402).

Cum spuneam si in Diavolul cititor, stilul lui Lenz este unul cuceritor. Constructia romanului, pe doua planuri, pare, la inceput, monotona si asta din cauza descrierilor repetate si minutioase ale peisajului din Rugbüll. Insa ce urmeaza acestor descrieri e un tumult. Gradatia e exponentiala si, nu de putine ori, se opreste brusc, in momentul culminant. Totul e sa ai rabdare si dispozitie, fiindca Lectia de germana trebuie savurata. E un roman al sensibilitatii germane, cu putina politica, dar cu multa introspectie; un roman remarcabil.

7 comments:

pantacruel said...

anda,
cred ca am citit aici la tine, acum :), una din cele mai bune si interesante cronici de carte. si nu doar din blogosfera :)
serios.
ma determini aproape de fiecare data sa alerg la librarie si sa imi cumpar romanele pe care le descrii atat de frumos.

acum am o misiune dubla (in vara asta) sa caut si 'diavolul cititor' si 'lectia de germana'.

abia acum descoper, cu oarecare uimire, ca germanii astia scriu mult mai bine decat joaca fotbal. multa vreme am crezut viceversa :)

anda grarup said...

Lenz e o surpriza si pentru mine; noroc de incipitul ala ca l-am descoperit!! Ar fi pacat sa nu fie tradus si-n romaneste...mai ales lectia de germana!!

Anonymous said...

@anda: excelenta insemnare, de acord cu pantacruel; si este prima oara cand aud de Lenz, asa ca multumesc frumos! tot vroiam eu nemti, poftim! poate am, in sfarsit, tupeul sa-mi cumpar o carte in germana, desi as citi-o probabil intr-un an, dupa ce 11 luni m-as holba in fiecare zi in dictionar, iar intr-a 12-a mi-as cumpara-o in engleza!:)

anda grarup said...

@capricornk, saru'mina de apreciere, da' sa stii, ca io cred siiincer ca Lenz merita mai mult decit insemnarea asta! Merita sa-i citesti cartea...iar daca poti pe germana, chiar si-ntr-un an, ai toate, toate respectele mele!!

dragoş c said...

Hai ca pana la urma am citit si eu ora de germana in acest concediu, mi-a placut tare mult... am scris si eu despre. pacat ca nu se stie atat de multe despre lenz.

Unknown said...

anda draga ai scris frumos despre siegfried lenz care e un mare scriitor si dupa parerea mea, am citit cartea cu pricina acum vreo saptesprezece ani si m-a impresionat foarte mult,si ma bucur ca exista oameni care citesc pentru ca sunt din ce in ce mai putini. as mai vorbi si eu despre carti cu toate ca e greu... am lucrat ca jurnalist vreo 10 ani, ultimii 5 la National Geographic dar lumea de la noi e varza in materie de carti si de citit. cine stie poate mai vorbim... robibest@yahoo.co.uk; daca v-a placut ora de germana va va placea si Robert Merle "viata e doua zile" si mai are o carte printre altele in care povestea e asemanatoare oarecum cu cea a lui Lenz. Si Imre Kertesz "fara destin"-frumos, ironic, autoironic, delicat, introspectiv, nemaipomenit. cu drag, robi

anda grarup said...

@robert, multumesc de vizita si de comentariu :) N-am intilnit pina acum pe cineva care sa fi citit Lectia de germana a lui Lenz fara sa-i fi placut. Din pacate insa, putin au citit-o...totusi, daca ai sa apesi pe linkurile din blogrollul meu, ai sa vezi ca lumea inca citeste.

Am notat recomandarile tale :)) Pe Kertesz chiar demult vroiam sa-l citesc.

Stii cumva titlul original al cartii lui Merle, "viata e doua zile"?