Diavolul cititor

Evident ca n-am rezistat ispitei de-a afla si a citi povestea lui Hamilkar Schaß, scrisa de Siegfried Lenz, poveste al carei inceput e unul dintre cele mai frumoase ale literaturii germane. (“Der Leseteufel” inseamna de fapt cititor impatimit, insa cum din text se spune ca patima e diavoleasca iar puterea acestuia magica, am ales traducerea de mai sus )

Mai intii, despre Siegfried Lenz: nu stiam despre el decit ca a facut parte, alaturi de Heinrich Böll, Günter Grass si altii mai putin celebri, din Grupul 47 al scriitorilor germani decisi sa repuna in drepturi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, literatura germana deformata de nazism. Am aflat ca cea mai buna carte a lui este “Lectia Germana” – una dintre cele o mie una carti you must read before you die, iar ca “Diavolul cititor” a fost publicata in colectia de “Povestiri mazurice. Atit de tandru, Suleyken”. Suleyken este orasul natal al lui Lenz, din Prusia Orientala, oras aflat in provincia Mazuria-aceasta fiind echivalentul Kasubiei lui Grass. Am mai aflat ca povestirile/povestile mazurice au fost scrise de Lenz pentru sotia sa in ideea de o familiariza poetic-fabulos cu tarimul lui natal.

“Diavolul cititor” (cei care stiu ceva germana, pot gasi povestea aici) e o fabula fermecatoare despre puterea magica, diavoleasca a cititului. Hamilkar Schaß, bunicul, ramine in amintirea povestitorului drept eroul care, prin pasiunea lui de a citi, l-a alungat neasteptat pe groaznicul Wawrila si armata lui de neoprit. Hamilkar Schaß invatase fara niciun ajutor sa citeasca, iar si iar, doua lucruri: un calendar vechi cu retete de Craciun mazuresti si jurnalul unui crescator de catiri, pe care acesta il pierduse prin trecerea lui prin Suleyken. Literele scrise, urmarite de aratatorul sau imens, il faceau pe Hamilkar sa descopere fericirea, iar atunci cind a gasit ceva nou de citit, maestrul nu a mai auzit nimic si s-a lasat prada extazului.

Povestioara e fermecatoare nu doar prin morala, dar si prin stil. Mi-e greu sa redau prospetimea frazelor lui Lenz (ca sa nu mai spun ca am gasit un cuvint pe care nu l-am dibuit si pace: Dreibastigkeiten, care mie imi suna doar a ceva triplu-nfasurat), insa incerc sa traduc aici, putin din inceputul care mi-a placut si mie :-)

Hamilkar Schaß, bunicul meu, un maestru, sa-i spunem, tocmai invatase acum 71 de ani sa citeasca, atunci cind lucrurile au luat-o ranza. Prin lucruri, se intelege marsul generalului Wawrila care, pornind din mlastinile Rokitno, de la Sengen, loc pe care-l jefuise, isi intindea acum miinile spre Masuria, mai precis spre Suleyken. Se apropiase, lua-l-ar dracul, atit de tare, incit in oras se puteau simti aburi de rachiu, caci Wawrila si soldatii lui erau beti.

...sau descrierea lui Adolf Abromeit:

Pe cind [Hamilkar Schaß] citea in felul acesta [cu degetul, calendarul mazurian], aparu o aratare subtire cu numele de Adolf Abromeit care intreaga lui viata nu mai aratase lumii altceva decit doua urechi mari si roz.

Eu mi-am comandat lectiile germane ..in engleza, caci , din pacate, germana mea e cam prafuita(merge pentru o pagina, doua acolo; dar doar atit).