Tonka
… era o fata modesta, nu proasta, “dar ceva o impiedica parca sa fie isteata”. Tonka e prescurtarea ceha, de alintare, a numelui Antonia. Tonka este, zic eu, cea mai buna povestire, si cea mai consistenta, din cele trei din “Trei femei” (Paralela 45) de Robert Musil. E povestea unei relatii, nu chiar de dragoste, dintre un tinar austriac de familie buna, si Tonka, fata modesta, ce-i ingrijise bunica. Ceva din felul aspru, insa proaspat, al Tonkai, graiul ei sintetic, neobisnuit, sfiala cu care spunea lucruri despre care nimeni nu-si inchipuia ca Tonka le-ar putea sti, l-au facut pe tinar nu s-o iubeasca, ci doar s-o vrea aproape. “Ii era draga Tonka, fiindca n-o iubea, fiindca ea nu-i misca sufletul, ci i-l spala lunecind peste el ca o apa proaspata” (pag. 89). Au plecat impreuna la Berlin si vreme de citiva ani au trait intr-o intimitate calda, fireasca, paminteana. Pina cind Tonka ramine insarcinata. Mai rau, e bolnava de sifilis. Calendarul arata ca tinarul nu poate fi tatal viitorului copil, iar medicii il asigura ca nu el este cel care si-a imbolnavit iubita. Tonka sustine, la rindul ei, trist si incapatinat, ca n-a mai cunoscut niciun alt barbat. Si de aici apare dilema dintre rational si irational pe care Musil o exploreaza pe-ndelete, c-un realism demn de epoca povestii (1924). Tinarul se ofera cu inima ratiunii si cu mintea, simtirii. In urma experientei se simte, in orice caz, un om mai bun. Insa “asta nu i-a mai fost de niciun ajutor Tonkai” (pag.125).
In “Grigia”, de fapt prima poveste a cartii, se vorbeste despre relatia adultera si mistica a unui geolog cu o taranca din Tyrol: o femeie telurica, simpla, cu nume de vaca insa cu care geologul simte ca ar putea transcende. Are dreptate.
Cealalta poveste, a doua, “Portugheza”, este ambigua si absurda. Este povestea refacerii unei iubiri-dintre o tinara portugheza si sotul ei austriac, batrin si nobil-, prin moartea exemplara a unui pui de pisica, bolnav de riie si pripasit la curtea castelului. O pisica, in care cei doi soti credeau ca se intrupase insusi Dumnezeu. Pe mine povestea asta nu m-a convins!
Ce mi-a placut insa la Musil, e stilul: limpede, curgator, poetic, pe de o parte, si foarte analitic pe de alta. Extrem de eficient pentru a reda aceste trei povesti despre oameni aflati la marginea eu-lui mundan, gata sa-si descopere si o alta dimensiune, spirituala.
… era o fata modesta, nu proasta, “dar ceva o impiedica parca sa fie isteata”. Tonka e prescurtarea ceha, de alintare, a numelui Antonia. Tonka este, zic eu, cea mai buna povestire, si cea mai consistenta, din cele trei din “Trei femei” (Paralela 45) de Robert Musil. E povestea unei relatii, nu chiar de dragoste, dintre un tinar austriac de familie buna, si Tonka, fata modesta, ce-i ingrijise bunica. Ceva din felul aspru, insa proaspat, al Tonkai, graiul ei sintetic, neobisnuit, sfiala cu care spunea lucruri despre care nimeni nu-si inchipuia ca Tonka le-ar putea sti, l-au facut pe tinar nu s-o iubeasca, ci doar s-o vrea aproape. “Ii era draga Tonka, fiindca n-o iubea, fiindca ea nu-i misca sufletul, ci i-l spala lunecind peste el ca o apa proaspata” (pag. 89). Au plecat impreuna la Berlin si vreme de citiva ani au trait intr-o intimitate calda, fireasca, paminteana. Pina cind Tonka ramine insarcinata. Mai rau, e bolnava de sifilis. Calendarul arata ca tinarul nu poate fi tatal viitorului copil, iar medicii il asigura ca nu el este cel care si-a imbolnavit iubita. Tonka sustine, la rindul ei, trist si incapatinat, ca n-a mai cunoscut niciun alt barbat. Si de aici apare dilema dintre rational si irational pe care Musil o exploreaza pe-ndelete, c-un realism demn de epoca povestii (1924). Tinarul se ofera cu inima ratiunii si cu mintea, simtirii. In urma experientei se simte, in orice caz, un om mai bun. Insa “asta nu i-a mai fost de niciun ajutor Tonkai” (pag.125).In “Grigia”, de fapt prima poveste a cartii, se vorbeste despre relatia adultera si mistica a unui geolog cu o taranca din Tyrol: o femeie telurica, simpla, cu nume de vaca insa cu care geologul simte ca ar putea transcende. Are dreptate.
Cealalta poveste, a doua, “Portugheza”, este ambigua si absurda. Este povestea refacerii unei iubiri-dintre o tinara portugheza si sotul ei austriac, batrin si nobil-, prin moartea exemplara a unui pui de pisica, bolnav de riie si pripasit la curtea castelului. O pisica, in care cei doi soti credeau ca se intrupase insusi Dumnezeu. Pe mine povestea asta nu m-a convins!
Ce mi-a placut insa la Musil, e stilul: limpede, curgator, poetic, pe de o parte, si foarte analitic pe de alta. Extrem de eficient pentru a reda aceste trei povesti despre oameni aflati la marginea eu-lui mundan, gata sa-si descopere si o alta dimensiune, spirituala.
8 comments:
Asteptam Omul fara insusiri, ar trebui sa il scoata Poliromul pana in toamna. Despre Trei femei ar fi trebuit sa scriu si eu, m-am luat cu altele. Interesanta a fost si Ratacirile elevului Torless, daca ai dat de ea. Musil are ceva aparte, ceva usor de recunoscut. Nu stiu daca este stilul, atmosfera, personajele, sau un amestec intre acestea.
In ceea ce-l priveste pe Musil, mi-a ajuns Omul fara insusiri, desi n-am depasit niciodata al doilea volum (din editia Univers). Torless nu mi-a placut deloc, de asemenea neterminat. Revenind la Omul..., are un stil eseistic mai ceva ca Mann, e minunat insa prin nietzscheanismul lui, felul cum oglindeste o epoca - la belle epoque - un imperiu, o filozofie, desi oamenii sunt mai mult abstractiuni. Am citit si recitit primele volume, si ma gandesc sa le reiau... Poate talentul de scriitor de care spui l-a epuizat prin cele trei femei...
Am auzit atatea despre Omul fara insusiri, fara a fi avut vreodata volumele, asa ca astept cu nerabdare sa fie reeditat. Torless n-a fost rau, dar nici genial. Dar nu-mi pare rau ca l-am citit. Din ce spui, suna tentant si Omul...
@cinabru, multumesc de informatie. Am sa stau cu ochii pe Omul fara insusiri, desi 5 volume suna descurajant :-) Si eu cred ca Musil are ceva aparte, poate mai multe, insa mie mi se pare ca se distinge prin stil care e si frumos si riguros si poetic.
@dragos, In Trei Femei, Musil e mai degraba wittgensteinian timpuriu decit nietzschenian :-) Parca ar exemplifica teoria din Tratactus, nu alta! (ori am eu impresia asta, ca tocmai ce-a trebuit sa-l puric iar pe Wittge).
Am citit "Ratacirile elevului Torless" si mi-a placut doar stilul; e un roman de tranzitie, intre vechiul stil, realist clasic, si cel nou, mai analitic, poetic...Se descriu obsesii si, probabil, asta ii place lui Musil. Si eu l-am abandonat spre final, pentru ca nu ma prea intereseaza sa descopar cum un tanar e atras de colegul lui de liceu...Imi spuneam :pacat de stilul lui, asa de interesant! Dar mi-am dat seama ca genul asta de subiecte il atrage pe autor si probabil ii catalizeaza stilul, ii plac mult limitele, de orice fel, ca mai tuturor din zona aceea, poate(austrieci, nemti)
@camir, deh, vremuri kafkaniene :-) Pe coperta 4 a volumasului "Trei femei" e un citat din Musil despre limbaj, pe care probabil ar fi trebuit sa-l pun in postare. Si zice el acolo, tare frumos: ... niciun om nu stie in ce masura gindeste asa cum scrie, iar in timpul scrisului oamenii nu sucesc nici pe departe cuvintele, precum cuvintele oamenii. .
Eu tocmai mi-am cumparat Omul fara insusiri in engleza. Fiindca in germana as fi nebuna sa incerc sa-l citesc, de-abia "je m-explique":)) Ce ma descurajeaza groaznic este caramida: e intr-un singur volum, la fel de inalt pe cat de lung si de lat!:) Mie Ratacirile elevului Torless mi-a placut
wow, capricornk. Iti urez, atunci, timp si chef de citit. Cam greu, nu??:-) Tocmai ce-am primit si eu Lectia de germana a lui Lenz si-am purces la ea. Auch auf Englisch, natürlich :D
Post a Comment