Urbancolizata
La ora 1, postasul a sunat o data. Primisem pachetul cu carti de la Polirom, cel in care se afla Urbancolia (Polirom, 2008) lui Dan Sociu. Am vrut initial doar s-o rasfoiesc dar, dupa prima pagina citita, n-am reusit sa ma mai desprind din delirul controlat pe care Sociu l-a(r fi) creat, intr-o zi de vara, la Bucuresti, intre orele 12 si 18,30. La mine a fost intre orele 13 si 15.30. La sfirsit, am sfirsit urbancolizata!

Inca nu sint sigura dac-am inteles conceptul asta de Urbancolie, insa io-l percep ca pe un soi de melancolie, nu chiar nostalgica, dar care are de-a face cu pierderea sentimentului de “acasa”. “Acasa a disparut incetul cu incetul, dar brutal. Primii pereti – cind a murit tata. Apoi cind am lasat-o pe mama si am plecat. Si ultimii acum, dupa ce a plecat ea”. (pag. 190). Ea, iubita, pe care o asteapta acum “dezbracat, ca poetul ucrainean, cu laptopul fierbinte pe coaie”, boxind in tastatura Urbancolia. Caci pina la urma, Urbancolia e un produs imaginar, un amestec de sinceritate, inocenta (la un nivel initial de 3.000, dar care scade odata cu pierderea virginitatii) si perversitate care evloueaza halucinant, de la un comic irezistibil la o tristete (auto)consolanta. Iar gap-ul asta dintre comic si tristete chiar se simte bine pe la pagina 129.

Nu vreau sa ofer prea multe detalii, insa mi-a placut de savuroasa ce este “punerea la cale” a planului Noma (nu si planul, evident) pe axa Botosani-Hollywood–CIA si asta pentru ca Botosaniul are traditie: Eminescu, de pilda –Mihai, nu Victor-, ala “asa belgut cum pare, de statea de vorba cu copacii” a fost agent secret, iar “Enescu, sa zicem, desi bietul de el nu stia nimic, in vioara lui se mai carau uneori documente”. Nu pot sa nu amintesc si de episodul de “pe cind facuse optaspe” si laba ascetica, fara full-contact, cu chiriasa care, mai tirziu, a fugit in Dubai “ c-un individ, nimeni altul decit...Ali Imran, ala de se asorteaza numai bine cu 007, Derrin :-) Si capitolul obligatoriu cu amintiri din comunism e fain: pozitionarea in nara tovarasului, depunerea salariului la maculatura, pofta niciodata astimparata dupa Costita cu Fasole la Borcan. Ori profilul mamei, surprins la proiectia filmelor rusesti: “ ...ii urmaream, cu coada ochiului, profilul biciuit de lumina si intuneric, alb ca o padure mesteceni, rosu ca un parc leningradean toamna, dezolat ca o halta siberiana”.

Noh, ce sa mai spun decit ca-i multumesc lui Dan Sociu pentru cele doua ore si jumate de urbancolie, pentru trecerea lui Nastase de la prieteni la indezirabili si pentru intrarea Romaniei in UE in 2007!!! :-)

PS Super citatul lui Bruckner de pe coperta!!! Si asta, de la pagina 195 :”Ca in urma cu citeva ore in troleibuz – mai putin asemanarea cu mama...” :-))