Calcanul e ca sushi
Mai acum vreo 6 ani, ma aflam intr-un restaurant japonez din Malmö si asteptam rabdatoare sa fiu initiata in arta de a minca sushi. Inainte de orice alte explicatii despre peste, ghimbir, wasabi si cele doua betisoare, chelnerul-instructor ma avertizeaza: “sushi e ceva care ori iti place, ori nu-ti place”. Ei bine, exact asta spun si eu despre “Calcanul” (Leda, 2007) lui Günter Grass: e o carte pe care ori o iubesti, ori o lasi naibii pe la pagina 20. Mie mi-a placut sushi.

“Calcanul” este o lucratura politica ampla si-ncurcata, cu peste 3000 de ani de istorie si revolutii. De revolutii sociale, politice, gastronomice, sexuale si de gender. Scrisa in anii ’70, in plina miscare de emancipare a femeii, “Calcanul” este povestea prabusirii ginecocratiei, a instaurarii dominatiei masculine si a diferitelor proteste feministe, mai mici sau mari, din istoria omenirii. La baza romanului se afla o poveste populara germana-in doua variante-despre calcan (un fel de pestisor de aur), un pescar si nevasta acestuia, Ilsebill. In prima varianta, pescarul este omul bun care prinde pestisorul, dar care, impins de rapacitatea nevestei, ajunge sa-i cerea tot mai multe bogatii. Atunci cind Ilesbill pofteste a lua locul lui Dumnezeu, calcanul isi anuleaza toate darurile facute si-i trimite pe cei doi inapoi, in saracie. Potrivit celei de-a doua variante, femeia ar fi cea care i-ar cere calcanului, la solicitarile repetate ale barbatului ei, lucruri tehnice nemaipomenite care aveau sa fie-nfaptuite. Toate, pina cind pescarul vru sa zboare in jurul Pamintului. La cea de-a doua varianta ar fi renuntat cu buna stiinta fratii Grimm atunci cind au transformat basmul in poveste, caci ar fi fost pacat sa le taie de sub nas barbatilor aspiratiile marete. Asa se face ca, macar de la Fratii Grimm incoace, calcanul reprezinta principiul dominatiei masculine si este acum judecat, la Berlin, de un tribunal al femeilor emancipate, Feminalul. Calcanul este pus sa povesteasca ce s-a-ntimplat cu femeia si barbatul inca de la inceputurile matriarhatului si pina in zilele noastre si sa explice de ce barbatul a ajuns inteligent si femeia la cratita.

Iar calcanul se supune si povesteste, cind inainte, cind inapoi, despre pescar (in 3000 de ani, el avea sa fie si armurier, si navigator, si baiat de casa, si pictor, si scriitor, si conte, si muncitor) si despre nevasta lui, Ilsebill, lasata grea dupa un fel de spata de berbec cu fasole si pere. Iar fiecare luna de sarcina a prezentei Ilsebill se raporteaza la o alta Ilsebill, mai veche, dintr-o alta epoca.

Prima luna este a Avei si a matriarhatului ei. Ava - femeia lider, trimamelara, care a furat focul din cer, a organizat paleoliticul si care s-a lasat ucisa, pirpolita la protap si mincata de ai ei, pentru a-i salva de la moartea prin infometare. Abia dupa aceea a-nceput calcanul sa susure idei la urechile barbatilor, facindu-i pe acestia sa preia puterea. A doua luna apartine arhigoticei Dorothei si a iubirii ei fata de Iisus, acesta fiind mijlocul prin care a ales sa se-mpotriveasca barbatului si casniciei. Abatesa Grasa Grete n-a avut nevoie, in cea de-a treia luna, de niciun mijloc. Felurile ei de mincare piperate si generozitatea carnii i-au asigurat un trai independent si iluminat. “...a fost o femeie iluminata si pe linga asta atit de grasa incit graviditatile ei nici nu mai trageau la cintar” (pag. 255). Luna a patra este a slujnicei Agnes Kurbiella si a golului ei alegoric, cea care si-a-mpartit sincer si corect dragostea si felurile de mincare cind cu pictorul Möller, cind cu poetul Opitz, devenind demonstratie pentru teoria calcanului “despre iubire ca mijloc de a inlatura ginecocratia” (pag. 319). In lun-a cincea, vizionara si statica Amanda Woyke, bucatareasa slugilor, n-a adus doar cartoful in Bavaria, dar supa ei groasa de fecula a deschis o noua perspectiva: cea a alimentarii rationale, egalitare, protomaoiste. Luna a sasea este luna sperantei sau a lui Sophie Rotzoll care, cu bureti si scrisori, l-a asteptat o viata pe iubitul Fritz sa iasa de la inchisoare. In lun-a saptea, Lenna Stubbe a incasat stoic batai de la doi barbati dar a si trecut la actiune, scriind o carte de bucate proletara, lucrare nepublicata dar care avea sa-l determine pe calcan sa reconsidere cauza feminina. Luna a opta este luna imaturitatii, a grabei cu care Sybille Miehlau s-a facut barbata. Abia in luna a noua, Maria Kuczora fu aleasa calcanului. De-acum el femeii, lui Ilsebill, avea sa-i vorbeasca la ureche!

Si abia pe la pagina 623, printre tristeti si ironii nediscriminatorii, aflam ingrijoarea lui Grass, putin emfatica, insa reala: “Epoca noastra este marcata de tendintele de emancipare feminina. Femeile, asa se spune, s-au politizat. Ele se organizeaza. Isi dau aere combative si nu permit sa fie intrerupte atunci cind iau cuvintul. Inregistreaza deja succese partiale. Dar – ma intreb ingrijorat – revendicarea egalitatii sociale va duce oare si la infringerea canonului etic masculin? Nu cumva egalitatea in drepturi a sexelor va avea ca urmare doar potentarea poftei masculine de putere?”

Si cum Günter Grass este Günter Grass, din Calcan nu puteau lipsi feluri neoase de mincare: ficat de cod inabusit, tocanita de iepure piperata, sturzi inveliti in felii de slanina si umpluti cu boabe de ienupar, purcei de lapte umpluti cu conopida, mere si stafide (fara economie de piper), inima de vita umpluta cu prune uscate in sos de bere, cartofi fierti in coaja cu chimen si brinza de vaci. (Ne)asteptat e insa, ca dupa astfel de mincaruri urmeaza si digestia: sint de neocolit, asadar, pasaje despre coproscopie si copromancie asupra carora nu vreau sa insist, desi unele sint chiar frumoase (ca de pilda cel despre scaunul Dorotheei, “scaun arhigotic de penitenta, intotdeauna uscat si de o paloare metafizica”) . In plus, printre multe alte poeme despre dragoste, suferinta si mincare, in Calcanul exista si unul despre cacat: “Golit si insigurat”.

Deci asta-i Günter Grass! Inteligent, acid, creativ, ironic, franc, bolovanos. Si-asa cum spuneam, Calcanul e o carte grea, pour les connaisseurs. O recomand cu caldura, insa in nici un caz ca hors d’oeuvre :-)