Pages

Friday, December 26, 2008

Cinci
Daa; indiscutabil am ajuns si la ultimul post din 2008, fiindca de miine, timp de-o saptamina..La Revedere net. Abia astept sa revad, sa miros, sa simt zapada cu care nu m-am mai intilnit de vreo 3 ani.

Mai intii, sa raspund la o leapsa de la zum. “Ai citit vreo carte care să aibă un asemenea impact asupra ta încât să îţi dea peste cap percepţia asupra realităţii? Nu să îţi schimbe ideile, nu să îţi revoluţioneze gândirea, ci să te facă, pentru un moment, să nu mai ştii pe ce lume eşti, la propriu?”. Mi-a placut cum si-a amintit zum de cartile copilariei ei; si mie mi s-a intimplat, mai ales, cu Jules Verne, sa uit unde si cum traiesc, imaginindu-mi ca sint ori pe apa, ori sub, ori in vreun balon ceva, gata sa-i salvez vitejeste pe „Copiii Capitanului Grant” din miinile canibalilor. Mai tirziu, prin tineretea mea timpurie, cind citeam deja la „modul rational” (oh, yeah), Obligado a fost cartea care mi-a scurtcircuitat existenta. Am citit-o pe nerasuflate, am devorat-o aproape, iar apoi m-am trezit undeva, intr-o inchisoare, avind in mina un sapun cu cheiasol. Bine, realitatea nu era chiar atit de straina de experienta mea, caci pe vremea aceea traiam cu totii intr-o inchisoare. Stiu insa ca, mai apoi, ma apucasem de scris legat cuvinte :) Doamna D, pe tine care carte te-a facut sa uiti de tine? Dar tu, pantacruel?

Apoi, promisul top 5!! Am facut un calcul rapid si mi-a iesit ca anul asta am citit (doar:( ) vreo 60 de carti, asa ca un top aprox. 10% mi se pare rezonabil. Deci:

1. Copiii din miez de noapte, Salman Rushdie – (stiu ca unii gasesc nesuferita cartea, insa mie mi s-a parut colosala)
2. Calcanul, Günter Grass
3. Lectia de germana, Siegfrid Lenz
4. Omul fara insusiri (vol. 1), Robert Musil
5. Skygge Baldur, Sjón

Precum vad, trei scriitori de limba germana in top 5, ceea ce-mi reconfirma preferinta pentru literatura acestei limbi. Si daca stau bine si ma gindesc, asa obiectiv, insemnarile mele despre primele doua carti, mi se par bunicele ... chiar si-acum (by the way, voi nu aveti aceeasi senzatie de penibil, ca altfel nu prea stiu cum sa-i zic, atunci cind reveniti asupra propriilor texte? De unele, mie aproape ca mi-e rusine; insa le las acolo, asa, ca masura a incapacitatii mele.)

Si, in final, va urez un An Nou bun, fericit, plin de impliniri si...cu lecturi minunate!! Skål! :))

4 comments:

Anonymous said...

vezi ca erau doua lepse, nu doar una :)

pantacruel said...

merci pt leapsa literara, anda.

ma bucur ca am regasit si un gunter grass in 'top5anda' - 'calcanul' care m-a impresionat la fel de mult si pe mine :)

60 de carti? asta inseamna o carte la 5 zile! le mananci, nu le citesti, canibalo! :p

tuturor ni se intampla chestia cu insemnarile. asa ca nu te agita. dimpotriva, numai cine crede ca a lasat in urma 'capodopere' e insolvabil. mediocru desavarsit :)
parca samuel johnson a zis ceva de genul... "daca vi se pare ca ati scris un fragment reusit, stergeti-l degraba!" :)

skal!

Anonymous said...

Un an frumos, bun, bland, plin de carti bune! Ba da, sigur ca ai dreptate cu insemnarile proprii, si mie mi se pare jenante majoritatea! Periodic imi vine sa ma las, mai ales cand le citesc pe ale voastre, mult mai misto decat ale mele! La multi ani!

Luciana said...

CONCURS : O "Scrisoare fara litere" pentru tine!

Un fragment din cartea "Scrisoare fara litere", autor Grosu Brindusa Luciana, editura Paralela 45, asteapta un raspuns!

Raspunde la intrebare si poti castiga cartea gratuit!...

http://scrisoarefaralitere.blogspot.com/