Tuesday, January 13, 2009

O familie irlandeza
Ma uit chioris la teancul de carti din stinga mea: carti citite, carti despre care am note si impresii, carti despre care insa, de cind a inceput anul, nu am mai scris nici macar un rind. Din lipsa de timp...si probabil si de chef. La work, ma plasez exact in mijlocul unei harababuri de proiecte cu cai care de care mai critice, iar cind ajung acasa, pe frig si pe-nserat, nu-mi vine decit sa-mi pun catoiu’ la picioare, sa-mi iau o carte si sa citesc din ea pin-adorm: asta intimplindu-se destul de des si repejor. In weekenduri profit de lumina naturala ca sa duc la-ndeplinire un proiect prietenesc: 5 tablouri pentr-o casa mare, nou-nouta. Doua, pe caramiziu, le-am terminat: mai am 3 pe ton de verde :)) (la teme am, insa, liber). Dar, totusi, ce vroiam sa spun?

Da...vroiam sa scriu despre familia irlandeza; aia clasica si catolica, formata din mama, tata si citiva copii (intre 4 si 6, rezonabil), c-o unitate de nezdruncinat si c-un simt patriotic destul de ascutit, cel putin in fata britanicilor. Ei bine, “Reuniunea” (Polirom, 2008) lui Anne Enright demitizeaza, desacralizeaza familia irlandeza. O aduce pe/sub pamint si face din ea o reuniune/adunare de indivizi, din intimplare frati - sapte la numar, din doisprezece citi au fost –, plus o mama cu desavirsire absenta, de la nasterea copiilor si pina la moartea unora dintre ei, si fantomele unor tati, bunici si prieteni ai bunicilor, atitia citi au fost. Iar prilejul reuniunii este sinuciderea unuia dintre frati, Liam, inecat in mare, cu pietre in buzunare.

Moartea lui Liam, si mai ales faptul ca inainte de moarte isi scosese chilotii si sosetele murdare, declanseaza in mintea Veronicai, sora mai mica doar cu 9 luni, o multime de intrebari si reflectii. Un catharsis. Ce l-a impins pe Liam in mare? Si de ce s-a intimplat asta? Nu doar cu Liam, ci si cu ea si ceilalti frati raspinditi care incotro, unii realizati, altii pur si simplu ratati.

Iar intrebarile Veronicai tintesc nu doar trecutul apropiat, ci si pe cel indepartat, cu haaat, 80 de ani in urma, de pe cind bunica Ada era fata si de care se indragostisera, in egala masura, bunicul si Nugent. Nugent, agentul de pariuri, care avea, pina la urma, sa joace in viata familiei un rol mult mai important decit bunicul insusi. Fiindca de el, de Nugent, se leaga amintirile Veronicai. Amintiri despre intimplari care s-au intimplat sau care ar fi putut sa se intimple. Amintiri despre vina, iertare si regret.

Anne Enright e inteligenta, profunda si curajoasa in “Reuniunea”. Pe alocuri, chiar si patriotica (de aici cred ca i se trage si multimea de reviewuri proaste din partea britanica a amazonului). Are un fel de-a scrie pe care eu, una, il invidiez . Daca as fi scriitoare, mi-as dori sa scriu ca ea: sa am nervul si abilitatea ei de a echilibra realul cu suprarealul. Ce mi-a displacut, insa, a fost modul in care a folosit moartea si cauzele mortii lui Liam pentru a motiva situatia existentiala si matrimoniala a Veronicai; situatie care, logic, pare a nu avea nicio legatura cu trecutul ...ala, indepartat!!
PS scurt si promotional:): mai am de scris despre Iulian, de Gore Vidal, Particule Elementare, a lui Houellebecq si De doua mii de ani, a lui Mihail Sebastian.

15 comments:

Anonymous said...

faina faza cu teancul de carti:-) eu mai apuc sa citesc un pic in tramvai in drum spre serviciu, seara insa nu rezist prea mult. de vina sunt motanii mei care torc cu prea mult entuziasm:-)

anda grarup said...

ahh..si Ilie (ciinele meu) toarce :)) Deci de aia nu mai tind spre ore mari/mici cu cititu'!!
Raluca, tu n-ai blog...sau nu-ti faci? :))

Anonymous said...

am vazut intr-un post (cel in care povestesti peripetiile cu voiajul in avion) poza cu Ilie.Daca mai si toarce, chiar e priceless:-))
despre blog...deocamdata sunt cititoare/comentatoare. imi place sa vorbesc despre carti (suna mult mai monomaniaca decit sunt in realitate:-))...si uite ca vorbesc:-)

pantacruel said...

imi place sa-ti citesc gandurile despre personajele iralndeze,
dar mor de curiozaitate sa te vad comentand 'particulele' lui houellebecq :)

astept...

Anonymous said...

Te rog sa incepi cu impresiile despre "Iulian", care la mine sta la coada alaturi de "Reuniunea".:-)

Anonymous said...

si eu tocmai am terminat particulele .
vrem sa vedem proiectele prietenesti

anda grarup said...

@raluca, listei tale de carti i s-ar asorta de minune un blog :))
@panta, vin si particulele...insa-n avanpremiera-ti spun ca, dintre lecturile restante la-nsemnari, cu cartea lui Houellebecq am rezonat cel mai putin!
@dora, as you wished :))
@earthwalker...ouchh! Nu-i nimic pretentios, nimic conceptual. Proiectul meu prietenesc e doar un joc, o forma de abandon (de relaxare), o incercare de reordonare a imaginilor al carei rezultat, zice sotul, seamana teribil cu partea mea de sifonier :))

Anonymous said...

phiii, ce de viata si culoare! mi-a placut!

pantacruel said...

suna si mai incitant acum! ;)

Anonymous said...

ce te-a motivat in primul rand sa cumperi Houellebecq? Din cauza lui, nu mai citesc literatura franceza contemporana. Tot ce citesc in franceza sunt...traduceri.
Tabloul e fain. Abstractionism dinamic:-)

anda grarup said...

@raluca, motivatia aparu mai acu' vreo trei ani, iar recomandarile se tinura lant; doar eu am rezistat eroic :)) Am sa ma explic miine.Sper.

Cit despre "abstractionismul meu dinamic" mi se trage, asa, in joaca:
1)de la un handicap verificat al perspectivei (am si aruncat schitele obligatorii de la cursul de vanish point)
2) de la un simt oarecum dinamic al culorii (si asta testat pe roata de culoare),
3) de la lehamitea de a surprinde si reda expresivitatea miinilor pe felurite interfete si butoane, si, mai ales,
3) de la studiul repetat, incapatinat asupra picturilor lui Picasso :))
Iar earth, ca o specialista ce e, ma maguleste; pur si simplu!

Anonymous said...

credeam ca in tara aceea sifonierele contin mai degraba vernil, n-am idee de ce!:)

Anonymous said...

mi-ar placea mie sa arate sifonierul meu asa:-))

Anonymous said...

raluca, si mie. o indianca mi-a zis ca strazile noastre sunt asa de gri pentru ca lume a poarta numa haine necolorate, la ei fiind taman pe dos.

Anonymous said...

@earthwalker: oops, eu ma refeream la partea cu dinamica:-))e adevarat ca in europa codul culorilor e mai "cuminte" si mai putin exuberant decat in india. Costumele traditionale sunt in general colorate, in toate culturile. Numai ca in europa le vezi mai putin pe strada, spre deosebire de india.