O familie irlandeza

Ma uit chioris la teancul de carti din stinga mea: carti citite, carti despre care am note si impresii, carti despre care insa, de cind a inceput anul, nu am mai scris nici macar un rind. Din lipsa de timp...si probabil si de chef. La work, ma plasez exact in mijlocul unei harababuri de proiecte cu cai care de care mai critice, iar cind ajung acasa, pe frig si pe-nserat, nu-mi vine decit sa-mi pun catoiu’ la picioare, sa-mi iau o carte si sa citesc din ea pin-adorm: asta intimplindu-se destul de des si repejor. In weekenduri profit de lumina naturala ca sa duc la-ndeplinire un proiect prietenesc: 5 tablouri pentr-o casa mare, nou-nouta. Doua, pe caramiziu, le-am terminat: mai am 3 pe ton de verde :)) (la teme am, insa, liber). Dar, totusi, ce vroiam sa spun?

Da...vroiam sa scriu despre familia irlandeza; aia clasica si catolica, formata din mama, tata si citiva copii (intre 4 si 6, rezonabil), c-o unitate de nezdruncinat si c-un simt patriotic destul de ascutit, cel putin in fata britanicilor. Ei bine, “Reuniunea” (Polirom, 2008) lui Anne Enright demitizeaza, desacralizeaza familia irlandeza. O aduce pe/sub pamint si face din ea o reuniune/adunare de indivizi, din intimplare frati - sapte la numar, din doisprezece citi au fost –, plus o mama cu desavirsire absenta, de la nasterea copiilor si pina la moartea unora dintre ei, si fantomele unor tati, bunici si prieteni ai bunicilor, atitia citi au fost. Iar prilejul reuniunii este sinuciderea unuia dintre frati, Liam, inecat in mare, cu pietre in buzunare.

Moartea lui Liam, si mai ales faptul ca inainte de moarte isi scosese chilotii si sosetele murdare, declanseaza in mintea Veronicai, sora mai mica doar cu 9 luni, o multime de intrebari si reflectii. Un catharsis. Ce l-a impins pe Liam in mare? Si de ce s-a intimplat asta? Nu doar cu Liam, ci si cu ea si ceilalti frati raspinditi care incotro, unii realizati, altii pur si simplu ratati.

Iar intrebarile Veronicai tintesc nu doar trecutul apropiat, ci si pe cel indepartat, cu haaat, 80 de ani in urma, de pe cind bunica Ada era fata si de care se indragostisera, in egala masura, bunicul si Nugent. Nugent, agentul de pariuri, care avea, pina la urma, sa joace in viata familiei un rol mult mai important decit bunicul insusi. Fiindca de el, de Nugent, se leaga amintirile Veronicai. Amintiri despre intimplari care s-au intimplat sau care ar fi putut sa se intimple. Amintiri despre vina, iertare si regret.

Anne Enright e inteligenta, profunda si curajoasa in “Reuniunea”. Pe alocuri, chiar si patriotica (de aici cred ca i se trage si multimea de reviewuri proaste din partea britanica a amazonului). Are un fel de-a scrie pe care eu, una, il invidiez . Daca as fi scriitoare, mi-as dori sa scriu ca ea: sa am nervul si abilitatea ei de a echilibra realul cu suprarealul. Ce mi-a displacut, insa, a fost modul in care a folosit moartea si cauzele mortii lui Liam pentru a motiva situatia existentiala si matrimoniala a Veronicai; situatie care, logic, pare a nu avea nicio legatura cu trecutul ...ala, indepartat!!

PS scurt si promotional:): mai am de scris despre Iulian, de Gore Vidal, Particule Elementare, a lui Houellebecq si De doua mii de ani, a lui Mihail Sebastian.