Tuesday, January 20, 2009

Stiinta, metafizica si pornografie
Pe Michel Houellebecq l-am ocolit sistematic vreo 3 ani – fara motiv. Imi fusese recomandat de o prietena filosof , careia ii fusese recomandat, la rindul ei, de o alta persoana care, nu doar ca citise, dar se mai si conversase cu autorul. Pe filiera asta am aflat pronuntia fonetica “uelebec” si subiectul “Particulelor elementare”, subiect care, acum imi dau seama, e de fapt al “Platformei” (asta ca am incurcat io romanele). Anyway, francezul s-a pus de-atunci in stand-by in mintea mea si abia un alt filosof (Ironistul, care iar si-a suspendat blogul) m-a determinat, anul trecut, sa-l cumpar. Au mai trecut de-atunci niste luni si, iata-ma acum, la pomul laudat, cu “Particule elementare” (Polirom, 2006).

O carte destul de OK. Inteligenta si mestesugita (asta de la Céline se trage). Insa cred ca asteptarile au fost prea mari, fiindca altfel nu-mi explic dezamagirea. Dar incerc.

Intii si-ntii, m-a enervat inconsistenta. Intre romanul postmodernist, dar fara adincime – si aici se cade sa explic, si amestecul asta, oximoronic, intre naturalism si existentialsim.

Roman postmodernism, fara adincime! Am avut senzatia ca unele capitole se dezvolta pornind de la conspecte/rezumate filosofice, fara a deveni insa si argumente pentru ele. Deci filosofia e folosita ca pretext! Iar atunci cind apare si-o idee originala, ea se pierde frustrant de rapid! Cam ca aia de la casatoria lui Bruno, cind Michel asociaza formula preotasca “si vor fi amindoi un singur trup” cu paradoxul EPR (ceva legat de particule). Mie mi s-a parut un prilej genial de apropiere a teologiei, fizicii si filosofiei, un subiect care chiar merita dezbatut, insa pe care Houellebecq il concediaza din condei: “Vreau sa spun, continua Michel cu insufletire, ca pe plan ontologic li se poate asocia un vector de stare unica intr-un spatiu Hilbert. Intelegeti ce vreau sa spun? – Desigur, desigur....”, mormai slujitorul lui Hristos aruncind priviri in jurul lui. “Scuzati-ma”, spuse el brusc si se indrepta spre tatal miresei. Isi strinsera indelung miinile, se imbratisara. “Admirabila ceremonie, superba...” (pag. 209)...blablabla. De aici m-am enervat si m-am intrebat cum Dumnezeu doi oameni, frati pe jumatate, sint atit de inteligenti incit sa-i analizeze pe altii si lumea din jurul lor (uneori chiar s-o si recreeze), dar sint impotenti sa se vada pe ei? Sa se recunoasca bolnavi, alienati? Mai ales atunci cind cauza e evidenta, nu pentru ei, desigur: parinti saizecisioptisti, hipioti, iresponsabili, egoisti ...yeah!

M-au enervat incertitudinea, confuzia, lipsa unei luari de pozitii. N-am inteles daca Houellebecq incearca sa explice mecanismul revigorarii extremei drepte in anii ’90 sau pur si simplu sa-i ofere motivatie ?? E ceva confuz, duplicitar in scrisul lui si nici macar pretentia de a-l pastisa pe Céline (cu stil cu tot) nu ma convinge de contrariu.

Naturalism metafizic; ei da, prin concluzia abrupta si sci-fi ca schimbarea societatii actuale (care sucks!) se poate realiza doar printr-o “MUTATIE GENETICA”!! Si atunci ce te faci cu temele alea existentialiste, apriorice-as zice- pentru “Particule elementare”?

M-a mai enervat la Houellebecq si rezolvarea rapida a sexismului!! Intre creierul si sexul masculine (si avem aici doua extreme, Michel si Bruno), femeile au inima, creier – nu neaparat, insa au ...mult sex de oferit. Si taman ele mor: destul de tinere si de boli crunte!!!

Pina la urma cred ca tocmai sexul salveaza cartea asta; sexul si pronografia folosite exact atunci cind filosofia nu mai tine. Abia aici vad mestesugul si inteligenta lui Houellebecq.

16 comments:

Anonymous said...

postul tau nu face decat sa-mi intareasca prejudecatile (in masura in care nu am citit nimic de el)in ceea ce-l priveste. Tot ce pot sa spun e ca, pana acum, textul de pe coperta a IVa nu mi-a starnit interesul. Iar intre timp am citit asta
http://artslivres.com/ShowArticle.php?Id=1061&Title=JOURDE+Pierre+-+La+Litt%E9rature+sans+Estomac
si chiar ca nu mai pot sa-l iau in serios.

pantacruel said...

bravo anda!
l-ai facut varza pe 'uelebec' si nu prea te pot contrazice. mie, totusi, mi-au placut "particulele..." (atat de mult ca i-am citit si celelate romane!) nu mai spun ca am vazut si ecranizarea, 'elementarteilchen' (r: oskar roehler) - o porcarie sinistra.

cred insa ca un culoar houellebecq era necesar in literatura de azi. la fel cum se simtea nevoia unor coridoare palahniuk sau pamuk :)
exagerez?

anda grarup said...

@raluca, ouchhh, ce articol! Si ce exemple! Ala despre Christine Angot a chiar sublim :))

@panta, nu stiu sa-ti raspund la intrebare ta, insa cred ca Houellebecq nu aduce nimic nou in literatura. Socheaza, provoaca literar (dar stilul asta era destul de raspindit prin anii '90, deci nici macar aici nu-i original), insa din punct de vedere social pare mai degraba un conservator!! Vezi, uite, alta inconsistenta. S-ar putea sa ma-nsel insa repet, mie mi-a fost greu sa inteleg incotro visleste; ce anume sustine de fapt?!

Anonymous said...

eu cred ca are ceva de zis impotriva vestului individualist, (ori poate am eu si vad la el?:) vezi cum barbatii amandoi si parintii lui sunt complet captivati de ei insisi? si de sex ca jucarie preferata? asta cred ca sustine, ca e o boala a vremurilor. intr-un fel, e o pozitie, dar cam neasumata, cam de genul "toti suntem o apa si un pamant si o sa crapam cu totii". mi-au placut analizele alea psihologice, dar, cum ziceai, nici ele nu dau adancime cartii.
mi-a placut observatia tale in legatura cu femeile din carte. sunt cam ca mamele, doar ca mor, nu te poti baza pe ele:)
nu cred ca sexul salveaza, ci vinde cartea.

Anonymous said...

Pai, e si el pentru philosophia naturalis ce e medicul de familie pentru medicina. Adica, un lucru util.

Anonymous said...

Prea l-ai citit cu bisturiul in mana, desi ai dreptate in ceea ce spui. Nu te poate omu’ contrazice. Scrisul lui H. ramane totusi incitant, interesant si transmite un fel de incantare greu de precizat din ce ar proveni.

pantacruel said...

exact asta ii spun si eu, de pe vremea cand eram la gradinita.
dar anda o tot tine pe a ei.
clar are un dinte (de lapte) impotriva lui!
jeg beklager... ;)

Anonymous said...

articolul e fain, cartea (La littérature sans estomac)e o pura delectare. Ce sa zic? Eu sunt de parere ca literatura franceza contemporana ar avea mai mult de castigat fara "uelbec"&cie, decat cu.

dragoş c said...

Pentru ca am vazut filmul - din care mi-au placut anumite idei - ma gandesc sa citesc cartea, pe care am cumparat-o.
De-abia dupa ce o voi citi-o, iti voi citi postul. nu pot sa spun ca Posibilitatea unei insule- singura pe care am mai citit-o - a fost rea... desi atunci mi-am zis ca nu voi mai citi H.

anda grarup said...

@isuciu, panta, am recunoscut ca am avut asteptari destul de mari de la Houellebecq, insa chiar n-am avut intentia sa-l tai pe viu :)) Doar ca mi s-a parut neasteptat de superficial.

De aia comparatia lui Mircea mi se pare buna: mai bine iei trimitere la specialist!

@earth, n-o sa crapam, ci o sa ne inlocuim...cu o specie umana noua, romantica, paradisiaca, blablabla! Insa ca sa te re-creezi, presupune sa-ti dai seama ca esti bolnav; ori personajele lui H. nu-si dau seama!! Sint prea egoiste pentru asta!!

@raluca, n-am nicio o opinie despre literatura franceza actuala, din simplul motiv ca am citit prea putin din ea (doar ce ma uit pe lista de lecturi de-alaturi, iar Houellebecq e singurul contemporan francez). Vreau sa-l incerc insa pe Clezio!

@dragos, sint curioasa sa-ti aud parerea; mai bine ca nu citesti postul meu! :)

Unknown said...

acum pot sa spun ca am tinut blogul meu cu mare dificultate anul trecut, din motive oarecum politice. lucram la cancelaria premierului si chestiile nu prea livresti, dar cam disperate pe care le scriam aveau ecou negativ in randul colegilor si al persoanelor de acolo. eram la ultimul etaj al puterii, dar aveam ganduri de marginal, ganduri houellebecquene. acum l-am inchis din nou pentru ca imi caut job si baietii ma mai gasesc pe google. nu cred ca asemanarea cu celine (a lui H.) este esentiala, desi exista legaturi stilistice intre ei. oricum, nu mi se pare ca stilul este foarte important la H. si nici dimensiunea postmoderna. nu mi se pare ca e prea postmodern. vad mai degraba particulele in continuarea minunatei lumi noi a lui huxley, care este si citata in carte. de asemenea, cred ca H. este un excelent spirit baudelairian. H. e valabil pentru cinismul lui extrem, pentru consecventa in rautate(baudelaireana). un lucru mai putin remarcat la H. este, dupa parerea mea, umorul. negru, dar totusi salvator. cred ca ceea ce-i lipseste lui H. este iubirea femeilor, ii lipseste caldura acestei iubiri.

Unknown said...

inca ceva: am vazut si filmul lui Oskar Roehler dupa Particule si mi s-a parut bun.

anda grarup said...

@Arthur, parerea mea sincera e ca H. vrea prea multe si ca amesteca prea multe in aceeasi oala: postmodernismul (chiar daca nu l-a vrut, se vede ca un tipar), cu stilul provocator al lui Céline, cu naturalismul à la Huxley si cu existentialismul post-Liberation. E ca in bancul ala cu Popescu, inginer electronist, care face cunostinta cu japonezul Mitachi, inginer in diode Tzener. Si da, lui H. ii lipseste iubirea femeilor...

Bafta la cautarea de job si sper sa-ti redeschizi curind blogul :))

PS am asa, un fel de certitudine, ca tu chiar te cunosti cu prietena mea filosof...ai terminat odata cu hozoc?

Unknown said...

da

Anonymous said...

tie pana la urma nu ti-a placut textul in sine, sau ca foloseste filosofia ca pretext al textului sau? iar consolarea ta e ca sexul salveaza cartea.

anda grarup said...

@alexciotir, m-a deranjat nu ca a folosit filosofia ca pretext, ci ca a folosit-o doar ca pe un pretext. A abandaonat-o, ca si ideile pe care le expune, acolo unde putea s-o adinceasca. Mie cartea asta, daca vrei, mi-a amintit de un referat, c-un abstract provocator si referinte interesante, insa c-o dezvoltare superficiala. Nu stiu la ce te referi cind spui consolare, insa ce-am vrut eu sa spun e ca daca H. a vrut sa scrie o carte provocatoare , atunci a reusit asta doar prin intermediul “sexului”.