Iuda trebuie sa sufere!!
Pfuuui...a fost socant sa citesc prefata lui Nae Ionescu la cartea lui Mihail Sebastian, “De doua mii de ani” (Humanits, 1990)! O replica taioasa, pretins rationalista si definitiv antisemita la o incercare destul de obiectiva de a dezbate drama suferintei evreilor pornind de la particularul Romaniei interbelice.
Nu vreau sa vorbesc despre cartea in sine (Norman Manea o face foarte bine aici), vreau doar sa arat cit de penibil si absurd a putut fi tool box-ul gindirii rationaliste (romanesti) din anii ’20-’30.
Pornind de la un dialog pe care eroul cartii il are cu unul dintre prietenii si colegii lui, Mircea Vieru - singurul om despre care eroul n-ar fi crezut ca ar putea fi antisemit, Nae Ionescu dezvolta o metafizica a “problemei evreiesti”. Fiindca da, in Romania interbelica, si nu doar in Romania, problema evreiasca exista. Ba mai mult, era chiar o primejdie. Iar daca Mircea Vieru (in realitate, Camil Petrescu) sustinea ca “problema evreiasca” nu era una religioasa, ci una politica si economica, Nae Ionescu foloseste religia ca fundament si argument. Fundament pentru “devenirea evreilor” si argument pentru ideea ca “Iuda [adica evreii] trebuie sa sufere pina la sfirsitul lumii” pentru vina de a-l fi tradat pe Christos. Dezvoltarea acestei idei urmareste un sir oarecum logic, insa argumentatia e penibila, aberanta, iar, in termenii de azi, caduca.
Deci.. Nae Ionescu sustine ca drama iudaismului e un fapt, nicidecum o problema; mai cu seama una politica. Drama iudaismului e un fenomen care poate fi studiat si, probabil inteles. Insa cum din observatia ca, pe oriunde-ar exista evreii, exista probleme si conflicte, Nae Ionescu trage concluzia ferma ca singura cauza a dramei evreiesti se afla in insasi structura "bolnava" a evreului. Si de aici, incepe elucubratia despre ce inseamna a fi evreu. Evreul e evreu, chiar daca, din intimplare, e roman, bulgar, rus sau altceva; caci -spune Nae Ionescu- a fi ceva/cineva inseamna ca:
a) poti deveni acel ceva/cineva printr-un act subiectiv, de marturisire, sau
b) esti purtator/vehicul al unei istorii (in speta, a celei evreiesti).
Iar Nae Ionescu e de parere ca prima varianta nu e efectiva. Si aici vine cu exemplele lui Faber si Rathenau care, desi au adus servicii importante Germaniei in primul razboi mondial, “n-au devenit germani. Au slujit, dar dinafara, de dincolo de zidurile comunitatii spirituale germane. E nedrept? Intrebarea n-are niciun sens, e un fapt. Asa fiind singurul fapt de a fi evreu, francez sau mai stiu eu ce, e sa fii purtator al istoriei respective”. Iar istoria, fara indoiala, e aia de doua mii de ani, chiar daca tu, Iosef Hechter, te-ai nascut la malul Dunarii, la fel ca parintii si bunicii tai! Mai mult, tu, Iosef Hechter, nu esti “om de la Dunare”, ci “evreu de la Dunare”....de parca evreul, n-ar fi om!! Nemaicomentind argumentul “e un fapt”, cred ca Nae Ionescu sigur ar mai fi murit o data sa auda, azi, despre diversitate, multiculturalism si toleranta.
Spuneam in insemnarea de la “Cum am devenit huligan”, ca Mihail Sebastian s-a dovedit a fi un vizionar; in “Doua mii de ani” e, in plus, si-un bun diagnostician. El spune: “cauzele antisemitismului sint aceleasi, desi planurile sint diferite”, antisemitismul religios, pe de o parte, si cel politic si economic, pe de alta. “Nu sint doua fenomene fara raport; sint doua fete ale aceluiasi lucru”.
Si o idee nemuritoare, verbalizata de Sebastian ca o reactie la nenumaratele pusee antievreiesti ale deceniului 3: e trist atunci cind nici nu mai bagi in seama violentele rasiale (verbale si fizice), fiindca ele fac parte din peisajul obisnuit al vietii de zi cu zi. Iar potentialul lor e ucigas!!
PS. Coperta din fotografie e cea a editiei din 2006!
Pfuuui...a fost socant sa citesc prefata lui Nae Ionescu la cartea lui Mihail Sebastian, “De doua mii de ani” (Humanits, 1990)! O replica taioasa, pretins rationalista si definitiv antisemita la o incercare destul de obiectiva de a dezbate drama suferintei evreilor pornind de la particularul Romaniei interbelice.Nu vreau sa vorbesc despre cartea in sine (Norman Manea o face foarte bine aici), vreau doar sa arat cit de penibil si absurd a putut fi tool box-ul gindirii rationaliste (romanesti) din anii ’20-’30.
Pornind de la un dialog pe care eroul cartii il are cu unul dintre prietenii si colegii lui, Mircea Vieru - singurul om despre care eroul n-ar fi crezut ca ar putea fi antisemit, Nae Ionescu dezvolta o metafizica a “problemei evreiesti”. Fiindca da, in Romania interbelica, si nu doar in Romania, problema evreiasca exista. Ba mai mult, era chiar o primejdie. Iar daca Mircea Vieru (in realitate, Camil Petrescu) sustinea ca “problema evreiasca” nu era una religioasa, ci una politica si economica, Nae Ionescu foloseste religia ca fundament si argument. Fundament pentru “devenirea evreilor” si argument pentru ideea ca “Iuda [adica evreii] trebuie sa sufere pina la sfirsitul lumii” pentru vina de a-l fi tradat pe Christos. Dezvoltarea acestei idei urmareste un sir oarecum logic, insa argumentatia e penibila, aberanta, iar, in termenii de azi, caduca.
Deci.. Nae Ionescu sustine ca drama iudaismului e un fapt, nicidecum o problema; mai cu seama una politica. Drama iudaismului e un fenomen care poate fi studiat si, probabil inteles. Insa cum din observatia ca, pe oriunde-ar exista evreii, exista probleme si conflicte, Nae Ionescu trage concluzia ferma ca singura cauza a dramei evreiesti se afla in insasi structura "bolnava" a evreului. Si de aici, incepe elucubratia despre ce inseamna a fi evreu. Evreul e evreu, chiar daca, din intimplare, e roman, bulgar, rus sau altceva; caci -spune Nae Ionescu- a fi ceva/cineva inseamna ca:
a) poti deveni acel ceva/cineva printr-un act subiectiv, de marturisire, sau
b) esti purtator/vehicul al unei istorii (in speta, a celei evreiesti).
Iar Nae Ionescu e de parere ca prima varianta nu e efectiva. Si aici vine cu exemplele lui Faber si Rathenau care, desi au adus servicii importante Germaniei in primul razboi mondial, “n-au devenit germani. Au slujit, dar dinafara, de dincolo de zidurile comunitatii spirituale germane. E nedrept? Intrebarea n-are niciun sens, e un fapt. Asa fiind singurul fapt de a fi evreu, francez sau mai stiu eu ce, e sa fii purtator al istoriei respective”. Iar istoria, fara indoiala, e aia de doua mii de ani, chiar daca tu, Iosef Hechter, te-ai nascut la malul Dunarii, la fel ca parintii si bunicii tai! Mai mult, tu, Iosef Hechter, nu esti “om de la Dunare”, ci “evreu de la Dunare”....de parca evreul, n-ar fi om!! Nemaicomentind argumentul “e un fapt”, cred ca Nae Ionescu sigur ar mai fi murit o data sa auda, azi, despre diversitate, multiculturalism si toleranta.
Spuneam in insemnarea de la “Cum am devenit huligan”, ca Mihail Sebastian s-a dovedit a fi un vizionar; in “Doua mii de ani” e, in plus, si-un bun diagnostician. El spune: “cauzele antisemitismului sint aceleasi, desi planurile sint diferite”, antisemitismul religios, pe de o parte, si cel politic si economic, pe de alta. “Nu sint doua fenomene fara raport; sint doua fete ale aceluiasi lucru”.
Si o idee nemuritoare, verbalizata de Sebastian ca o reactie la nenumaratele pusee antievreiesti ale deceniului 3: e trist atunci cind nici nu mai bagi in seama violentele rasiale (verbale si fizice), fiindca ele fac parte din peisajul obisnuit al vietii de zi cu zi. Iar potentialul lor e ucigas!!
PS. Coperta din fotografie e cea a editiei din 2006!
9 comments:
romanul l-am citit acum ceva vreme, insa Sebastian e unul dintre scriitori mei interbelici preferati. "Jurnalul" sau e la fel de tulburator (cred ca are ceva succes pe piata internationala, l-am vazut tradus in franceza si in germana).
Despre "chestiunea evreiasca", e si romanul lui Norman Manea "Intoarcerea huliganului". Cutremurator.
@raluca, si mie imi place Sebastian!! Si (abia) mi-am procurat Jurnalul, pe care vreau sa-l citesc intr-o vacanta :)) Nu acelasi lucru pot sa-l spun insa despre Norman Manea (de vreun an e "intoarcerea huliganului" in stand by)...si asta dupa ce i-am citit eseurile "Despre clovni". Mi se pare ostil, revendicativ, incomparabil cu Sebastian, de departe mult mai rational si rafinat!!
de acord cu rafinamentul lui Sebastian. De Manea , "Intoarcerea huliganului" mi s-a parut foarte emotionanta. Cel putin descrierea Sucevei, oras multicultural si care, dpdv intelectual, nu avea nimic de invidiat marilor capitale europene.De el am mai luat "Fericirea obligatorie" (Polirom), care e in stand by.
@Anda: E, într-adevăr, uimitor echilibrul lui Sebastian în acele vremuri ale tuturor extremismelor. Mai ales cînd e comparat cu unii dintre colegii lui de generaţie.
”Gîndire raţionalistă românească în anii 20-30”? Calificativul ”raţionalist” mă nedumereşte. Nu cred că Nae Ionescu ar putea fi considerat drept un filosof raţionalist.
@Alexandru, ah nu. In De doua mii de ani, Nae Ionescu e ”rationalist” incercind sa raspunda provocarii lui Mihail Sebastian . Unul dintre personajele romanului, Mircea Vieru, refuza pur si simplul sa discute “rationalist” cu Hechter despre drama evreului. Iar Nae Ionescu, am senzatia, a fost cel care a ridicat manusa; argumentele lui sint insa un amestec uluitor de metafizica si rasism!! La asta m-am referit…numai ca am uitat sa pun ghilimelele la “gindire rationalista” :)
Iti scrisesem la o ora mica, propice nedumeririlor. Ma gindeam eu ca nu intelesesem bine : )
de citva timp, am obiceiul sa cumpar literatura romana tradusa in franceza. Nu tin sa fiu foarte originala:-) ci doar sa-i inlesnesc sotului meu descoperirea literaturii romane. Ceea ce m-a surprins citind in postfata la editia franceza,(Stock, 1998)de Alain Paruit, e faptul ca Nae Ionescu e o figura destul de controversata, nu numai din cauza opiniilor lui politice contestabile (in contextul actual, ma gindesc ca ar fi pe acceasi lungime de unda cu prelatul catolic englez care cere dovezi incontestabile in favoarea existentei camerelor de gazare), ci si din cauza pretentiilor lui de intelectual. Dupa Alain Paruit, Ionescu nu e decit un mare plagiator din opere filosofice netraduse in momentul cind isi tinea cursurile (Scheler, Spengler, Underhill) si ca plagiaturile lui au fost constatate inca din anii '30-'40. E incontestabil ca Ionescu avea niste calitati, insa probitatea intelectuala nu e una dintre ele.
@raluca, nu ma mira parerea lui Paruit!! Multi au acuzat ca trairismul lui Nae Ionescu nu e decit un existentialism primar, barbar.
Chiar si-asa insa, Mihail Sebastian avea respect pentru "maestru". Unul aproape filial.
nu stiu daca Sebastian sau Manea merita mai degraba sa fie cititi, am citit partial din amindoi si mi-au placut (pe Sebastian l-am razrecitit si sper sa mai apuc s-o fac). Intoarcerea huliganului lui Manea mi-a placut foarte mult, cum spune si Raluca mai sus, sint niste imagini ale oraselor din nordul Moldovei deosebite si sint prezentate niste fapte pentru mine nebanuite. Imi amintesc o descriere a Letcaniului senzationala din cartea si surprinzatoare pentru ca intimplator verisorii mei si-au petrecut vacantele la Letcani, care nu mai e decit o halta prapadita inainte de Suceava...
(sper sa nu confund nimic)
Oricum, Manea nu mi s-a parut cine stie ce deplasat in carte sau exaltat si apar pe-acolo si unele problematici cu care poate se confrunta mai toti cei care-si aleg o alta patrie, pe mine m-a pus mult pe ginduri.
Poate-o scoti din stand by:)
Post a Comment