Huliganul si bolsevicul
La inceputul anilor ’30 huliganul roman era un tip de reactionar violent, ultraortodox, nationalist, fascist si, evident, antisemit. Era exponentul extremei drepte. Bolsevicul, prin comparatie si agresivitate ideologica, ocupa cealalta extrema. De aceea e greu de crezut ca cineva ar fi putut fi, in acelasi timp, si huligan si bolsevic; insa, ei bine, Mihail Sebastian a realizat performanta de a fi catalogat si huligan si bolsevic in 1934, odata cu publicarea volumului “De doua mii de ani”. Cartea, cu o prefata semnata de Nae Ionescu, a declansat un lung si murdar scandal in presa romaneasca, scandal fata de care Sebastian a avut o singura si amara reactie: “Cum am devenit huligan”, un volum de note si reflectii, aparut in decembrie 1934.

Fara a se disculpa de vina de a fi simultan huligan si bolsevic, Mihail Sebastian isi ofera prilejul, in “Cum am devenit huligan” (Humanitas, 2007), sa lamureasca “anumite fapte in afara de carte” si sa discute “citeva atitudini in afara de literatura”. Faptele si atitudinile au legatura cu politica agitata a vremii (aici Sebastian se dovedeste a fi un vizionar), cu comportamentele mai mult sau mai putin previzibile ale diferitelor personaje culturale, cu politica publicistica a ziarului “Cuvintul” (la care Sebastian a lucrat, avindu-l pe Nae Ionescu drept “director de constiinta”) si cu insusi Nae Ionescu, fata de care Mihail Sebastian manifesta un respect aproape filial si, de aceea, acum, in urma prefetei, o dezamagire adinca si dureroasa. “...nu e o prefata aspra. Asprimea este si ea un act de iubire. Este o prefata de o cruzime rece, metodica si indiferenta” (pag.74). Iar dezamagirea n-a fost generata numai de faptul ca maestrul, profesorul, cel care a initiat trairismul in Romania si-a tradat emulul, ci ca si-a tradat chiar propriile convingeri si idei.

Povestea pe scurt e ca, revenind de la Paris in 1931, Mihail Sebastian se apuca sa scrie o carte despre evrei si despre destinul tragic al acestui neam. Ii solicita lui Nae Ionescu o prefata, cunoscind-i eruditia despre Iudaism, iar acesta promite c-o va scrie. In 1934, intr-un climat politic agitat, “De doua mii de ani” apare, iar prefata lui Nae Ionescu e de-a dreptul socanta: atit pentru tinarul autor, cit si pentru societate. In ea, contrar ideilor pe care le publicase deja in 1926, Nae Ionescu ii acuza pe evrei pentru intretinerea de “raporturi defectuoase” cu celelalte popoare. Drama iudiamsului, conchide el, rezida in nerecunoasterea lui Christos. O astfel de idee antisemita, atasata unei carti scrise de un evreu despre evrei, a avut drept efect catalogarea lui Sebastian ca asimilat, reactionar, huligan, de catre comunitatea evreiasca, pe de o parte, si ca slugarnic, bolsevic si sabotor de catre nationalisti, pe de alta parte.

In “Cum am devenit huligan”, Mihai Sebastian demonteaza cu tristete argumentele lui Nae Ionescu si cu ironie pe cele ale acuzatorilor. In plus, isi reafirma opiniile politice si sociale care, in contextul acelor vremuri, par –asa cum am spus – vizionare:

“Comunistii si fascistii isi fac din spiritul de cazarma axa actiunii lor politice. Mai mult decit atit: justificarea lor morala. 'Omul in uniforma' este tipul de grandoare umana, pe care experientele extremiste de dreapta si de stinga incearca sa-l impuna timpului nostru” (pag. 36).

“A rezista spiritului de stup nu este o atitudine individualista, ci, dimpotriva, o afirmare a ideii de om care trebuie mentinuta. Nu e nimic abstract si nimic iudaic in aceasta rezistenta. Nu este, mai ales, nimic egoist” (pag 39).

“Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amindoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artficiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna.” (idem)