Wednesday, July 30, 2008

Al saptelea argument
Imi promisesem demult sa recitesc capodopera lui Bulgakov, “Maestrul si Margareta”, peste ale carei subiect si semnificatii se cam lasase ceata in capul meu . Am zis ca momentul e acum, la sfirsit de vacanta, asa ca, zilele astea m-am ocupat (si) cu lecturarea ultimei editii romanesti (Humanitas Fiction, 2007). Iar concluzia pe care o trag, dupa o asemenea intreprindere, e ca ori de cite ori ai reciti “Maestrul si Margareta”, cartea asta ti se va parea tot noua. Nu doar ca sensurile ei se adincesc, dar fiecare lectura iti mai dezvaluie o perspectiva de receptare care, asociata celor deja descoperite, ofera rotunjime si complexitate intelesului. De aceea nu vreau sa insist asupra temei faustiene, destul de evidente, nici asupra formei (doua carti care, in final, se contopesc intr-una), nici asupra genului (o satira curajoasa la adresa societatii staliniste) si nici asupra stilului (nici mai mult nici mai putin decit un realism magic timpuriu). Vreau doar sa notez perspectiva din care am privit, de acesta data, “Maestrul si Margareta”: ca pe o incercare de a demonstra, mai degraba eretic, existenta lui Dumnezeu :-)

Deci, in scena unu, actu’-‘ntii (doar eu am senzatia ca romanul seamana cu o piesa de teatru?) ii avem, pe de o parte, pe ateii M.A. Berlioz – nu compozitorul, ci eruditul redactor-sef al unei reviste literare moscovite – si mediocrul poet I.N. Ponirev, zis Bezdomnii, iar, pe de alta parte, pe strainul, pe profesorul Woland. Cele trei personaje, ultimul aparind nepoliticos si, mai ales, neinvitat in cadru, dezbat aprig ideea (ne)existentei lui Dumnezeu. “Si, totusi, se pune intrebarea, relua, dupa un rastimp de nelinistita reflectie, oaspetele de peste hotare, cum ramine cu dovezile existentei lui Dumnezeu, care, dupa cum se stie sint exact cinci batute pe muchie? –Ei bine, spuse cu un fel de mila Berlioz, niciuna din aceste dovezi nu sta in picioare si umanitatea le-a expediat inca demult la arhiva” (pag.16). Aici mi-am amintit de cele cinci “cai” ale existentei lui Dumnezeu, filosofic etalate de Toma de Aquino in “Summa Theologiae”: proba miscarii, a cauzei eficiente, proba posibilitatii si necesitatii (a contingentului), a gradelor de fiinta si cea a armoniei (a designului). Woland pare sa fie de acord cu Berlioz in ceea ce priveste futilitatea celor cinci argumente; ba mai mult -adauga- nici cu ideea lui Kant (mosuletul Immanuel) nu-i de acord, atunci cind acesta i-a expus-o la un mic dejun: “Dar sa vezi bazaconie: dupa ce face arsice (Kant, adica) toate cele cinci argumente, trinteste, de parca ar fi vrut sa-si bata joc de sine insusi, propriul lui argument – al saselea!” (idem). Iar cel de-al saselea argument este cel al moralei. Rejectat si acesta, nu mai ramine decit un ultim argument, al saptelea, enuntat de Woland: cel al existentei dracului – pe care, vorba fie intre noi, il si intruchipeaza! “Dar, inainte de a ne parasi, te implor, crezi macar in existenta diavolului! Nu-ti cer altceva! Ai in vedere ca pentru asta exista al saptelea argument, de departe cel mai sigur! Si-o sa-ti fie livrat chiar acum!” (pag. 55). Dupa care urmeaza demonstratia, in care Berlioz cade din cauza unei pete de ulei – asa cum ii fusese prezis de Woland doar cu citeva minute in urma – pe sina de tramvai, moment in care tramvaiul trece si-i taie capul si-un picior.

Ca urmare, punind in joc diavolul - ce nu poate exista decit prin comparatie cu Dumnezeu, preabunul - Bulgakov adera, pina la urma, la o idee de-a lui de Aquino, preluata insa de la Sf. Augustin; potrivit acesteia, existenta Raului este permisa pentru ca si din el se face Bine. Iar aceasta idee inseamna dualitate, bine si rau deopotriva, inseamna existenta celor doi poli in aceeasi fiinta, inclusiv in cea a lui Isus (Yeshua Ha-Nozri). Si cred ca ideea asta e redata si demonstrata mai ales in ultimele capitole ale cartii, cind Levi si Woland se pun de acord cu soarta Maestrului si-a Margaretei. Si-apoi, raportind profanul la sacru: daca iadul exista pe pamint, supinindu-se unui singur individ (ca Stalin), ar trebui sa exite si reversul, ca loc si personaj, nu??

Interesanta mi s-a parut postafata lui Ion Vartic!! Din ea am aflat de alte doua perspective de citire a romanului; cea a telefonului lui Stalin (catre Bulgakov) si cea a numerologiei, care, pe mine una, nu ma pasioneaza.

4 comments:

pantacruel said...

sunt romane care te marcheaza, care iti raman infipte ca un cui in cap (sau ca un foarfece stingher uitat de domnu' doctor printre maruntaie).
maestrul si margareta este, clar, unul dintre ele. nu pot intelege cum in plina dictatura rusii (chiar si romanii) putea scrie atat de bine, atat de profund, ferindu-se de cenzura si folosind intens aluzii sclipitoare, pentru a nu fi "decapitati" de tătuci.

stiu ca bolnav fiind, maestrul (bulgakov) s-a temut ca nu va mai apuca sa termine romanul (eu cred ca nici nu a mai apucat!) si ca ultimele corecturi le-a facut dictandu-i margaretei (sotiei sale), orb ca borges, de pe patul de moarte.
mi se pare atat de diferit ca stil (chiar si exprimare) partea a doua a romanului fata de prima...

episodul imi aduce aminte de cutremuratoarele scene finale ale 'amadeus-ului' lui forman, cand mozart ii dicteaza lui salieri splendidul sau recviem.

Anonymous said...

daca Stalin ar fi raul, atunci -prin contrast- se dovedeste existenta binelui? eu il citesc pe Stalin mai degraba in paradigma nietzscheeana, adica dincolo de bine si de rau. sunt de acord ca Bulgakov dovedeste ceva, anume existenta misterului, oribila existenta a misterului şi faptul ca daca pornim de la aceasta premisa, lucrurile se complică si apare in fata toata ciudatenia vietii. (in paranteză, din experienta am observat ca Diavolul intra in scena abia la maturitate. o vreme, oamenii incearca sa faca fata ispitei, dar pana la urma cedeaza. diavolul devine astfel o prezenta cotidiana, fiind in toti si negociind totul.)

anda grarup said...

@panta, e posibil ca cea de-a doua parte sa ti se fi parut diferita de prima si din cauza faptului ca romanul a fost scris si rescris si iar rescris. Pe seama acestei recurente literare eu, una, pun citeva inadvertente pe care le-am observat: disparitia in ceata a domnisoarei vrajitoare Hella si retragerea contradictorie, de la o pagina la alta, a lui Mogarici (cel care ocupase locuinta de subsol a Maestrului).

In plus, asa cum spuneam, postfata lui Ion Vartic pune intr-o noua lumina (una de care nu aveam habar) contextul romanului si anume, cea a telefonului lui Stalin. Asta chiar e o poveste :)

@Arthur, daca tii seama de cel de-al saptelea argument al lui Bulgakov (pardon, Woland), atunci asa e. Daca exista un Stalin, exista si-un Dumnezeu, desi, si unul si altul ar avea destul de multe in comun ;))

Ca Diavolul isi face aparitia la maturitate (a omului) nu tine, totusi, de constientizare??? Fiindca, zic eu, il poti manifesta -pe Diavol- si mai devreme, insa nu realizezi raul; ca de fapt nici binele!!!

Anonymous said...

Interesanta prisma prin care ai ales sa citesti romanul. Cu cat o lectura ne ofera mai mult, cu atat textul e mai valoros. Uite de exemplu, Biblia. Orice lectura aduce o noua interpretare, un plus de sens. Din cauza asta imi place mie literatura.