Ce esti tu la urma urmei, spune?
R: “O parte din acea putere /Ce vesnic raul il voieste/si vesnic face numai bine”. Pe baza acestui portret mefistofelic isi dezvolta Salman Rushdie “Versetele Satanice” (Polirom, 2007) inspirat fiind nu doar de Goethe, ci si de Bulgakov. Insa lista inspiratiei nu se opreste doar aici: cu o fantezie magica, debordanta, de origine marqueziana, cu o indrazneala obraznica si sigura dupa modelul lui Günter Grass, cu umor, imaginatie bogata si un bun simt ironic al limbii (engleze) de natura joyceniana, cu un simt acut al poeziei si versetului de inspiratie shakeaspereana si byroniana, cu o pedanterie kafkaniana, cu o filosofie ovidiana etc etc etece Salman Rushdie reuseste sa scrie o carte, spun eu, epocala. O carte a schimbarii, o carte care spulbera maniheismul, o carte care persifleaza bigotismul, rigiditatea politica si religioasa si care pretuieste dualitatea, indoiala, curiozitatea, innoirea.

Abia acum la recitire, dupa 4 ani si in traducere, am realizat ca nu critica extremismului (politic ori religios) sta la baza cartii lui Rushdie, ci ideea cautarii sinelui, a cautarii propriei identitati. “Ce fel de idee esti/sint?” e intrebarea centrala a “Versetelor Satanice”. Iar ideea de identitate este cautata si explorata, prin demonizare, din dubla perspectiva a apartenentei sociale si religioase. Iar frameworkul acestei cautari/explorari analitice este triunghiul isoscel (uman) format din diavol, inger si ideea pura, cu ideea pura-n virf...in virful Everestului! Ingerul, fara discutie, e Gibreel Farishta, mina dreapta a lui Dumnezeu, mediu de recitari divine, artist, indian-adevarat, frumos si talentat, dar cu halena. Gibreel ia uneori, voit sau nu, forma lui Azraeel, ingerul mortii. Diavolul e, pe numele sau englezesc, Saladin Chamcha, artist vocal anglo-indian, capabil sa urasca, sa se metamorfozeze-n tap, sa vorbesca o mie de voci, sa distruga, dar sa si salveze. Ideea pura, cea din virf, e alba ca zapada, cu parul blond cenusiu, natural sau dobindit. Ideea pura tine cind cu dracul (atunci cind ia forma Rehkai Merchant, zburind pe covorul ei fermecat), cind cu ingerul (intrupata de regina Everestului, Alleluia Cone), cind cu ingerul si dracul deopotriva, atunci cind vine vorba de Ayesha, fata cu fluturi, ori de Pamela, sotia lui Chamcha. Si, oricum ai da-o, ideea pura e sortita pieirii: prin cadere de la inaltimea Everestului, iar in caz de dualitate, prin inec sau combustie. Caderea din paradisuri si inaltimi ceresti e prilej de metamorfoza, de schimbare a formei si poate a esentei. Caci dracul preia halena ingerului, devine tap si, atunci cind uraste cel mai tare devine iar uman...si razbunator. Gibreel, tot prin cadere, se trezeste si viseaza universuri temporale paralele, cuprins de iubire divina, dar si de gelozie diavoleasca. Finalul decide insa ca iubirea (paterna) salveaza dracul, iar gelozia ucide sfintul. Adica absolutismul se duce naibii, iar ce ramine si conteaza e toleranta, libertatea individuala si de expresie, propria alegere si credinta in puterea tamaduitoare a dragostei (hehe)...adica exact valorile vestului diavolesc, si nu dogmatismul religios, ingeresc, islamic.

Si abia aici e blasfemia, daca e sa vorbim din punctul de vedere al fundamentalistilor islamici!! Caci nu versetele satanice o reprezinta, ori transformarea sacrului-n profan prin ideea ca profetul a fost si el un om, un comerciant, ca viata lui sexuala a fost de trei ori mai bogata decit a oricarui alt musulman...ci ideea ca “religia, care contine cele mai inalte aspiratii ale umanitatii, a devenit in tara noastra sluga celor mai josnice instincte, iar Dumnezeu e intruchiparea raului” (pag. 616). Blasfemie pot fi socotite raspunsurile pe care Rushdie le da intrebarii “Ce fel de idee esti/sint?”: ca demonul se poate purta ingereste si viceversa, ca in numele marilor idealuri se produc marile crime, ca dragostea produce si gelozie si ura si ca din exaltare, credinta oarba-n Dumnezeu, habotnicie se nasc mari tragedii. Tragedii ca cea descrisa in capitolul “Despartirea apelor Marii Arabiei”, bazata pe o intimplare adevarata din 1983, The Hawkes Bay Case, cind 38 de fanatici shiiti au pornit intr-un pelerinaj din Karachi spre Kerbala, convinsi fiind ca Marea Arabiei se va spinteca in doua, lasindu-i sa paseasca pe fundul ei. 18 dintre ei au murit inecati.

Insa Rushdie nu persifleaza doar religia tarii sale de origine, ci si politica tarii sale de adoptie, Anglia, care, la inceputul anilor ’80, ar fi avut serioase devieri rasiste si nationaliste. Premierul britanic este numit Doamna Tortura, putinii albi din carte sint fie porci de rasisti, fie incearaca sa-si transceada originea, iar organele de ordine, prin vigilentii politisti de la imigrari, se poarta cu atit mai miseleste cu cit numele si infatisarea nu le sint deloc anglo-saxone.

Si inainte de a incheia, mai spun ca Rushdie a fost cit se poate de constient de efectele pe care le-ar putea produce “Versetele Satanice” in tarile arabe. Nu degeaba pomeneste despre blasfemie atunci cind lui Farishta i se propune sa faca un film despre viata profetului si nu degeaba il face pe scriitorul Baal sa rosteasca, in fata profefului cuvintele “Scriitorii si curvele! Noi sintem cei pe care nu-i poti ierta” (pag 471). Iar Rushdie n-a fost iertat..insa nici executat, de unde “se poate ca raul sa nu fie niciodata complet, ca victoria lui, indiferent cit de coplesitoare ar parea, sa nu fie niciodata absoluta” (pag. 560).

PS. Am 10 pagini de insemnari dupa “Versetele Satanice”, majoritatea referinte. Iata citeva dintre ele: asemanarea Peristanului cu Pern dirstanul lui Nabokov din Pale Fire, bilbiiala din insusi numele lui S.S. Sisodia, denumirea Brickall dupa Brick Lane, tema sinuciderii prin aruncarea in gol, ori in casa liftului (tema prezenta in cartea lui Cohen, “Frumosii invinsi” si schimbarea numelui Cohen in Cone), tipul contabilului Dodesukaden, manticora descrisa de Borges, pasiunea pentru figurine a Ayeshei, asemanatoare cu cea pentru figurile din zahar ars a Ursulei Buendia, teme din Scufita Rosie, Alba ca Zapada, Cartea Junglei, blockbusteruri europene americane si indiene s.a.m.d.