Thursday, July 24, 2008

Lectura ucigasa
Despre “Asasina cultivata” (Rao Contemporan, 2008) a lui Enrique Vila-Matas s-a scris si s-ar mai putea scrie mult; mai mult decit cartea in sine care abia daca numara 100 de pagini, cu ilustratii cu tot. Nu (doar) textul este cel care o face interesanta, ci toata prezentarea cartii. “Asasina cultivata” ne vine la pachet cu o prefata a autorului, cu textul propriu zis, cu ilustratiile funeste ale pictorului argentinian Oscar Astromujoff si, intr-un climax de final, cu epilogul tirziu al lui Jordi Llovet, unul dintre criticii lui Vila-Matas.

Cel mai putin mi-a placut textul in sine. Desi considerat original si plastic, mi s-a parut mai degraba o copie lapidara si subtire a lui Pale Fire. Exista un manuscris poetic, un comentariu la acesta si o poveste a manuscrisului si a comentariului a caror tulburatoare concluzie e ca cine citeste manuscrisul moare. Fara exceptie :)) Iar cititorul e avertizat de asta in cuvintul inainte, care este, dupa mine, partea cea mai interesanta a cartii. Aici marturiseste autorul ca “Asasina cultivata” nu este prima lui incercare de proza (asa cum afirmase, spune el, frecvent in “Parisul nu are sfirsit”), ci a doua, in dubla incercare de a se perfectiona literar, pe de o parte, si de a continua ideea asasinarii cititorului, pe de alta. Tot aici, Vila-Matas marturiseste ca s-a apucat sa scrie din mimetism. Prima oara, preluind o idee practica a scriitorului spaniol Juan Benet, a pus pe hirtie, fara puncte, fara virgule, fara multe semne de punctuatie, “Femeia in oglinda, contemplind peisajul”. “...prima mea carte e o fraza unica, de saptezeci si trei de pagini, aproape fara punctuatie, asa incit, cine si-ar propune s-o citeasca cu glas tare ar muri definitiv asfixiat”. Ca urmare, “Asasina cultivata” nu e decit o reincidenta criminala a carei sursa de inspiratie nu e precizata, dar e evidenta. “In timp ce Femeia in oglinda e de sus pina jos o ciorna, in Asasina cultivata cred ca se intrevad deja ceva licariri, urme in care se poate intui ca incepusem sa depasesc unele frontiere” (pag. 14), spera Vila-Matas.

Iar speranta lui avea sa fie confirmata de Jordi Llovet, in discursul de lansare a Asasinei (discurs pe care criticul si-l aminteste in 2005, cam la vreo 30 de ani de la fapta lansarii) si in care ironia expunerii balanseaza fericit dramatismul ilustratiilor lui Astromujoff.


PS Cind o sa-mi revina cheful de asteptat (expedierea si sosirea coletelor de la Rao), sigur am sa-mi comand si Bartleby&Co; reviewurile de pe amazon plus insemnarea si comentariile de aici m-au facut curioasa :))

6 comments:

Unknown said...

Sa stii ca mi-am redeschis blogul, mai precis am alt blog, pe adresa: http://arthur-suciu.blogspot.com.

anda grarup said...

exact acum am vazut adresa pe blogul lui dragos si lucram la updatare:)) Ma bucur ca ai revenit!!

Anonymous said...

ce bine-mi pare ca ai scris despre asta! ca nici nu stiam ca a aparut si normal c-o vreau si eu

anda grarup said...

Ma gindeam io ca vrei sa o citesti :) Si chiar sint curioasa daca-ti va placea textul in sine, ca io am fost incintata mai mult de metatext.

pantacruel said...

din ce spui, Enrique Vila-Matas a vrut sa ne asasineze si i-a reusit din plin. si-a asasinat cititorii prin plictis (in ciuda 'lapidarului' si 'subtirelului cu poze').

am trecut-o la capitolul... '10.000 de carti care trebuie ratate intr-o viata' ;)

anda grarup said...

panta, nu, nu-i plictisitoare cartea (nici n-ar avea cum de scurta ce e), dar odata ce-ai citit originalul (Pale fire, in cazul asta), copia e neconvingatoare; mai cu seama cind e lapidara ... si subtire :))