Tuesday, July 22, 2008

Scuipatoarea cu lapislazuli
Doua motive stau la baza alegerii acestui titlu de insemnare: fascinatia fonetica pe care mi-o provoaca bi-cuvintul lapislazuli si importanta scuipatorii in viata si anteviata unuia dintre “Copiii din miez de noapte” (Polirom, 2005). Caci scuipatoarea asta cu lapislazuli nu este doar un simplu receptacul de zemuri, ci un talisman, un depozitar al amintirilor pentru Saleem Sinai, copilul nascut exact odata cu tara, exact la miezul noptii dintre 14 si 15 august 1947. In acea noapte s-au mai nascut in si odata cu India alti 1000 de copii, dar el a fost cel dintii si, tocmai de aceea, cel mai harazit: cu o uritenie nemaipomenita, cu un noroc si ghinion dracesti, cu mai multi tati si mai multe mame dar, mai ales, cu un nas cit un castravete, mai intii infundat si mai apoi golit, motiv pentru care el, Saleem, avea sa fie cind receptor de voci-in miez de noapte, cind de mirosuri-permanent.

In “Copiii din miez de noapte”, Salman Rushdie recreeaza caleidoscopic istoria lui Saleem si a familiei sale si istoria moderna a Indiei, Pakistanului si Bangladeshului, acestea din urma fiind, evident, determinate de Saleem si harurile lui :-) In cele peste 700 de pagini ale cartii, Rushide se dovedeste a fi nu doar istoric, analist politic, fin observator, ci si un talentat prestidigitator. Cu o abilitate literara de invidiat, cu o rezistenta de maratonist, cu o ironie muscatoare, cu o imaginatie debordanta, Rushdie jongleaza cu cauzele transformindu-le in efecte si vice-versa. Caci nu realitatea istorica, politica, sociala sint cele care determina viata personajului, ci invers; Saleem si familia lui sint cei care provoaca separarea Pakistanului de India, a Bangladeshului de Pakistan, razboaiele civile, starea de urgenta, puciurile militare, crimele politice, sterilizarile in masa. Istoria personala a anti-eroului Saleem e impletita cu cea Indiei intr-un imens si original jacquard plin de verva si culoare. Fie doar si pentru aceasta carte, Rushdie ramine, in opinia mea, un mare scriitor. M-au impresionat la el usurinta cu care sare de la o tema la alta fara a afecta continuitatea naratiunii, virtuozitatea cu care combina stiluri diferite (realul peste oniric, juxtapuneri, digresiuni, flashbackuri, flash-forwarduri, stiri si headlineuri) si, mai ales, abilitatea cu care-si construieste si foloseste personajele. Sint, cred, peste 100 de personaje in “Copiii din miez de noapte” si fiecare din acestea e bine schitat sau portretizat, definitoriu. Fiecare isi are rostul lui in poveste; niciunul nu e de prisos. Din toate, mie mi-au placut Saleem (nastravete cu fata patata, fara barbie, fara un deget, cu tonsura de calugar, cu timplele ca doua cornite, cu picioare strimbe si-o ureche beteaga), Maica Stareta (oarecum bunica lui Saleem, “cum ii zice”, care alaturi, de sotul ei Aadam Sinai, se afla, ca o Eva, la originea povestii) si Vaduva, nimeni alta decit Indira Gandhi cu parul ei schizofrenic: “Parul ei, pieptanat cu carare pe mijloc, era alb ca zapada intr-o parte si negru ca smoala in cealalta, asa incit in functie de profilul in care era surprinsa, semana fie cu o hermina, fie cu un cacom. Recurenta cararii pe mijloc in istorie; de asemenea economia ca analog al unei coafuri prim ministeriale...” (pag. 651).

Meritoriu e ca o asemenea abundenta (de teme, stiluri, personaje) are coeziune si poate tocmai asta e motivul pentru care lectura “Copiiilor din miez de noapte” nu a fost una obositoare, tipatoare (ma rog, cel putin in cazul meu). Si spun de coeziune, fiindca ea e aici prezenta clar, fara tagaduiala. In cazul “Versetelor satanice”, desi prezenta, coeziunea romanului e nitel absconsa, redata mai degraba prin aluzii la fapte si intimplari coranice. Oricum, comparind cele doua carti, asa proaspat citite, aleg drept favorita “Copiii in miez de noapte”.

PS. Nu vad calchierea dupa “Toba de tinichea”. Ca e acelasi subiect (istoria unei tari redata prin istoria unei familii), da...la fel ca intr- “Un veac de singuratate”; dar restul e incomparabil, zic io. Insa dragos, daca ai si alte argumente, te rog, contrazice-ma :-)

4 comments:

ama said...

ma bucur ca ti-a placut! :)
ai citit pamantul de sub talpiile ei sau shalimar clovnul? mai slabe decat copiii... dar interesante :)

si pentru ceva deosebit - si o lectura rapida - recomand cu multa caldura haroun and the sea of stories :)

Anonymous said...

curand... curand...

Anonymous said...

Si io ma bucur foarte ca ti'a placut :) Si as zice mai degraba sa incerci Rusinea sau Ultimul suspin al Maurului (care are si cateva lucruri in comun cu Midnight's children). Pamantul de sub talpile ei - e lunga si pe alocuri pare cam dezlanata, asa ca in locul tau as lasa'o pe mai tarziu, daca ajungi sa vrei citesti tot ce'a scris Salman ;)

Pana una alta insa, nu scrie frumos omul asta? Niciodata nu stiu ce sa spun despre el - poate si pentru ca imi place atat de mult - dar are un stil unic si putin addictive :D

anda grarup said...

@ama, ameer, am mai citit de Rushdie si maurul si pamintul si furia si rusinea si clovnul insa, daca pina acum, versetele era favorita mea, copiii clar a eclipsat-o. Ma gindesc totusi, ca parca nu-i Ok pentru un scriitor ca cea mai buna carte a lui sa ramina una de pe la inceputuri!!! hmmm...

@dragos, stiu ca sint unfair sa te provoc acum (io, aia cu lectura proaspata), insa ma gindeam ca poate ai amintiri din alea, de neuitat!! Mie mi se intimpla citeodata sa tin minte dintr-o carte doar de ce seamana ea cu alta si...din pacate, doar atit!!