Sunday, August 03, 2008

Intre sol si la,
In vara aceea verde...” (Leda, 2006) , de Carson McCullers.

E vorba de nota asta de la urma, zise F. Jasmine. Daca incepi cu la si mergi pina la sol, se intimpla ceva curios care face ca diferenta dintre sol si la sa para foarte mare. De doua ori mai mare decit diferenta dintre oricare alte doua note ale gamei. Totusi, acolo la pian, ele se afla una linga alta, la fel de apropiate ca toate celelalte note. Do, re, mi fa, sol, la, ti, ti, ti, ti. Asta te poate face sa-ti iesi din sarite.” (pag. 157)

Acum sa ne imaginam ca notele sint ani; ani din viata lui Frankie, doisprezece la numar, si urmeaza al treisprezecelea. Desi aflati unul linga celalalt, distanta dintre al 12-lea si al 13-lea este foarte mare. Atit de mare cit diferenta dintre copilarie si maturitate, dintre Frankie si Frances intre care se imagineaza o F. Jasmine. “In vara aceea verde...” (in original “The Member of the Wedding”) este o carte despre criza maturizarii, despre cautarea sinelui, despre apartenenta si evadare. Personajul principal, Frankie, are 12 ani si tinjeste dupa ceva. Spus in cuvinte, acel ceva ar fi plecarea din orasul din sud, toropit de caldura, din casa si bucataria in care Frankie isi petrece dupa-amiezele si serile terne, chinuitoare, alaturi de varul ei primar si bucatareasa de culoare, Berenice. Nunta fratelui este prilejul perfect pentru aceasta evadare, insa ce va face mai departe, Frankie nu stie. Nu stie, dar isi imagineaza ca ea, domnisoara F. Jasmine, va trai alaturi de proaspatul cuplu o viata plina de aventuri, de calatorii si succese. Vor deveni faimosi, iar Berenice le va asculta la radio interviurile.

Visurile, dorintele lui Frankie, devenita mai nou o F. Jasmine, sint insa, pe cit de optimiste, pe atit de dureroase. Sint dublate de o neliniste intima, de intrebari greu de redat in cuvinte, asa incit doar crizele de nervi si rabufnirile violente o pot ajuta pe F. Jasmine sa se exprime. Singurul confident este bucatareasa Berenice care-i suporta nevrozele, iesirile isterice, jignirile intr-un fel cind ironic-intelept, cind duios si compatimitor. Iar maturizarea, transformarea in Frances, este si mai dureroasa, marcata de doua tragedii si de separarea de Berenice.

McCullers scrie cartea asta intr-un stil aproape clasic, de o frumusete impresionanta. Asa cum zicea luciat aici, este un amestec ciudat intre calmul clasic si nevroza personajului; insa in “In vara aceea verde...” parca mai e ceva. Un ceva de asemenea nerostit, insa greu, implicit, sexual pervers, aproape amenintator. Un ceva abia dezvaluit prin jumatati de cuvinte, de intimplari si amintiri. Un ceva ca o lamiie care sa taie greata frumusetii clasice...asta daca te poate apuca asa ceva!!!

7 comments:

pantacruel said...

desi ai scris atat de frumos despre cartea asta (ca de obicei, de altfel), nu cred ca m-as apuca vreodata de ea...
si nu stiu de ce.
cred ca nu as deschide-o nici daca as termina tot ce mai am de citit si librariile s-ar inchide definitiv! :)

rar mi se intampla.

pantacruel said...

sa fie subiectul de vina? :)

anda grarup said...

Daca o sa te apuci vreodata de ea, atunci s-ar putea sa ai o surpiza placuta...adica sa-ti placa :)) Si eu am privit-u cu suspiciune pe McCullers, insa chiar imi place cum scrie!

pantacruel said...

om muri şi om vedea, vorba lui verbiaj... :)

Unknown said...

crezi ca daca al 13-lea an ar fi 33povestea ar fi la fel de frumoasa? Sau toate crizele seamana intre ele? Eu cred ca la 33 de ani criza este dodecafonica: iti este egal cand treci de la o nota la alta, de la o gama la alta.

anda grarup said...

Nu. clar nu sint la fel (de crize vorbesc). Iar diferenta dintre 13 si 33 e inocenta!!! Insa, probabil, ca povestea ar putea fi la fel de frumoasa si la 33 :))

Anonymous said...

frumos frumos ai scris; de tipa asta am tot auzit de bine, ma enerveaza ca mi se lungeste lista interminabila de autori pe care tre' sa-i 'atac'; si sa stiti ca la 33 de ani criza nu e nici ca la 13, dar nici nu-ti e egal...:)