Sunday, August 31, 2008

Quiet as it’s kept
Cu aceasta solicitare de a pastra taina. Toni Morrison ne impartaseste, in “The Bluest Eye” (Plume, 2000), secretul frumusetii rasiale. Insa conceptul asta de frumusete este explorat din perspectiva inversa a uriteniei si din cea a exponentului ei cel mai vulnerabil.

Pecola Breedlove are 11 ani si este urita, la fel ca toti cei din familia sa. Sint negri, sint saraci dar, mai ales, sint uriti. “You looked at them and wondered why they were so ugly; you looked closely and could not find the source. Then you realized that it came from conviction, their conviction. It was as though some mysterious all-knowing master had given each one a cloak of ugliness to wear, and they had each accepted it without question.... And they took the ugliness in their hands, threw it as a mantle over them, and went about the world with it”.

Pe linga uritenia Pecolei, cea a lumii este incomprehensibila. Cel putin pentru cele doua surori, Claudia si Frieda, care, alaturi de vocea naratorului, ne implica in povestea Pecolei. Fetita este constant abuzata social de colegii de scoala, emotional de mama si sexual de tata. Parintii Pecolei sint si ei niste cazuri; mai cu seama tatal, Cholly, care, dintr-un tinar curios si plin de viata, ajunge un betiv lipsit de dragoste. Nu-i chiar total lipsit de sentimente, fiindca tocmai intr-un moment, in care iritarea fata de tristetea copilei si duiosia in fata unui gest pe care aceasta-l mostenise de la mama, ajunge sa o violeze. Si o lasa insarcinata. Pecola ia toate aceste abuzuri ca atare si le pune pe seama uriteniei de care vrea sa scape. Nimic mai simplu...ar trebui doar sa aiba ochi albastri, mai albastri, cei mai alabastri. Iar mizantropul Soaphead Church chiar o convinge ca are cei mai albastri ochi din lume printr-un gest mizerabil si nobil deopotriva. Scrisoarea lui pentru Dumnezeu nu e doar un gest de revolta, ci si unul de acuzare explicita, in care uritenia (unei lumi) e atribuita creatorului ei.

Secretul, povestea tragica a Pecolei, ne este impartasit pe bucati. Tehnica asta de a rupe textul, lasind apoi cititorul sa-l recreeze, imi aminteste de Arundhati Roy. Morrison, insa, nu aici mastereaza; ci in felul in care sugereaza ca vinovati de uritenia lumii nu sint niciunul dintre cei care au contribuit la cosmarul Pecolei. Faptul ca nici Cholly, nici Soaphead nu sint demonizati a fost un risc pe care autoarea si l-a asumat...si pentru care a platit.

2 comments:

dragoş c said...

Scuze, offtopic, daca vrea cineva sa ia legatura pe mail cu tine, cum face? M-a intrebat arthur. (Adresa mea e pe blog)

anda grarup said...

anda@grarup.dk
Simplu, nu?? :-)