Culorile lumii
Beloved, cartea pentru care Toni Morrison a primit Pulitzerul in 1988, este una dintre lecturile acelea in urma carora ramii cu un gol mare si greu in stomac. E o carte pe cit de frumoasa, pe atit de disturbing; e o carte care pur si simplu atinge limita emotiilor umane. E o carte aproape insuportabila. In aceeasi categoria as plasa “Drumul” lui McCarthy, “Disgrace” a lui Coetzee si “Grass is Singing” a lui Doris Lessing.

In Beloved (Vintage, 1997), Toni Morrison exploreaza efectele sclaviei, la citiva ani dupa abolirea ei, intr-o comunitate de fosti sclavi ce-si cauta fiecare drumul in “libertate”. Intr-o libertate relativa, din moment ce albii inca mai pot intra in forta in curtile lor, din moment ce negrii inca trebuie sa astepte ca mai intii albii sa fie serviti in pravalii. O libertate care ofera totusi posibilitatea de a putea iubi si lucrurile mari, asa cum sint proprii copii.

Sclavia nu lasa doar urme fizice pe trupurile lor, ci, mai ales, traume psihice adinci. Sethe isi cistiga libertatea si dreptul de a fi om prin fuga. E gata sa ucida pentru acest drept si chiar o face. Isi ucide propriul copil, fetita cea precoce, pe-a carui piatra de mormint sta scris doar un singur cuvint: “Beloved”. Pretul libertatii e mare: izolarea, fuga baietilor si casa bintuita de spiritul fetitei. Trecutul revine insa odata cu aparitia lui Paul D si, mai apoi, a lui Beloved. Trecutul ia forma unor amintiri acute: viata la Sweet Home a lui Sethe si a lui Paul D, fuga, disparitia lui Halle, crimele, incarcerarea, Baby Suggs si sfintenia ei, crima lui Sethe, mortea lui Baby Suggs, retrasa de buna voie din lumea aceea lipsita de culoare, patata doar de singe. Baby Suggs “was going to bed to think about the colours of the things” (pag 177). Nu rosu, ci galben, albastru, verde.

Impresionanta e nu doar povestea, ci mai ales tehnica lui Morrison de a o reda, de a o recrea. Prin flashbackuri, printr-un spinning narativ exact ca in scena in care Sethe isi recunoaste crima in fata lui Paul D: “circling, circling, now she was gnowing something else instead of getting to the point” (pag. 162). Niciun personaj, de fapt, is getting to the point. Fiecare isi spune replica, iar tu, cititor, esti prins captiv in cercul asta miscator; tu esti cel care pune amintirile si replicile cap la cap pentru a afla trecutul si a putea intelege prezentul. Ce m-a impresionat iar e forta cu care Morrison foloseste culorile. Alb-negrul; o lume terna nefericita, bintuita. Petele rosii de singe nu fac decit sa adinceasca prapastia dintre alb si negru. Culorile exista insa, chiar daca sint un vis.

La fel de impresionant e modul in care “exista” Beloved; o disparitie care, mai apoi, renaste intr-o aparitie fantomatica. Existenta lui Beloved, femeia-fetita, al treilea copil din casa 124, este cumva imateriala si lipsita de substanta. Insa forta existentei ei e distrugatoare...exact ca si trecutul.

Si un schimb de replici superb:

"Your love is too thick" he [Paul D] said, thinking. [...] "Too thick?", she [Sethe] said..."Love is or it ain't. Thin love ain't love at all" (pag.164)