Din New York in Limerick si inapoi
(Pina) in 1996, Frank McCourt era doar un profesor de limba engleza iesit la pensie. Unul daca nu bun, cel putin original si care obisnuia sa dea lectii despre cum se scrie o carte, fara a fi scris insa vreuna. Dar in 1996 se apuca si-si scrie memoriile, “Angela’s Ashes”, carte care l-a propulsat suprinzator, rapid si definitiv in categoria marilor scriitori de limba engleza de la sfirsitul veacului trecut, inceput de secol XXI. De atunci si pina la moartea sa, in iulie 2009, a mai avut timp sa scrie inca trei carti: doua - memorii si ele, o continuare a primului roman premiat cu Pulitzer in 1997, “’Tis” si “Teacherman”, si inca o poveste scurta de familie, “Angela and the Baby Jesus”. Deocamdata i-am citit (mai degraba auzit) “Angela’s Ashes” si “Teacherman”.
Pe “Angela’s Ashes” am inceput-o in daneza (“Angelas Aske”-Rosinante, 2008), insa am renuntat rapid si hotarit la varianta hardcopy dupa ce am gasit audiobookul… chiar in lectura autorului. O adevarata desfatare sa-i auzi accentul Irish, vocea nazala, plina de ritm si ironie si sa-l asculti pe insusi McCourt fredonind vechi melodii irlandeze ale caror rime si versuri augmenteaza textul. “You don’t have such an awful voice, Mr. McCourt!” :)
“Angela’s Ashes” este cronica unei copilarii catolic irlandeze marcate de mizerie, saracie si foame. “When I look back on my childhood I wonder how I survived at all. It was of course a miserable childhood: the happy childhood is hardly worth your while. Worse than the ordinary miserable childhood is the miserable Irish childhood, and worse yet is the miserable Irish Catholic childhood”, spune McCourt, care se uita inapoi si-si aminteste ... Isi aminteste de stramutarea familiei sale, din cauza saraciei, din Brooklyn in Irlanda. De fratii si surorile care tot vin si pleaca; de Angela, mama invinsa de viata, dar care totusi infrunta foamea, nasterile si mortile propriilor copii; de tatal Malachy, betiv si patriot incurabil, care-si scoala noaptea baietii, punindu-i sa jure ca vor muri pentru Irlanda. De profesorii tirani si abuzivi, de preotii nedrepti si aroganti, de englezii care le-au facut viata amara de 800 de ani. Amintiri spuse, nu cu tristete si nici cu resemnare, ci cu sinceritate, intelepciune, melancolie dar si cinism si c-un umor de-ti vine sa rizi si sa plingi in acelasi timp. E o carte trista si serioasa in esenta, dar felul in care e spusa/scrisa o face nu doar suportabila, ba chiar amuzanta. Asa cum speranta de a emigra inapoi in Statele Unite il face pe copilul si tinarul Frankie sa nu se dea batut. Nici de boala, nici de foame, nici de rusine si nici de umilinta de a-i fi trintita usa bisericii in nas.
Cu exceptia mamei, personajele lui McCourt sint redate cu o oarece doza de malitiozitate. Nu sint chiar caricaturi, desi pina acolo n-ar fi prea mult, insa de la unchiul matern, cazut in cap, si pina la Malachy, tatal alcoolic si semi-ticalos, Frank McCourt isi ironizeaza matusile, bunica, fratele, colegii, preotii samd, le accentueaza defectele si viciile. Cred ca cel mai spectaculos personaj e tatal, Malachy McCourt. Iar autorul e rautacios, dar si loial cu tatal sau. Il descrie ca pe un betiv si un om de nimic, incapabil sa-si pastreze o slujba sau sa-si intretina financiar familia, dar plin de afectiune si ingaduinta cu copiii. Malachy McCourt e acuzat, dar si aparat de fiul sau. Frustrare si dragoste in acest portret.
“Angela’s Ashes” se incheie odata cu revenirea lui Frankie la New York, locul in care s-a nascat si din care n-ar fi trebuit sa plece, dar continua apoi cu povestea devenirii lui ca om in “’Tis”. Eu am sarit direct la “Teacherman”, carte in care Frank McCourt imparte cu cititorii experienta vietii de profesor (tot audiobook).
O viata in care si el a fost cel care a invatat, laolalta cu elevii lui. O experienta deloc usoara si deloc placuta. Uneori de-a dreptul frustranta. O perioada (lunga) in care a invatat sa comunice cu tinerii (cu adultii, aproape ca nu a reusit niciodata) si in care a provocat, voit sau nu, legi si norme pedagogice. Sint, in “Teacherman”, scene pline de savoare; ca cea a primei lui ore de predat sau ca saptamina orelor de creative writing (si singing) dupa cartea de bucate!! “Teacherman” este o carte buna; la fel de onesta ca si “Angela’s Ashes”, insa parca-i lipseste ceva. Prospetimea, candoarea?? Hmm...greu de spus. Oricum, very entertaining.
PS Tocmai mi-am cumparat “’Tis” – varianta printata. Ah, si filmul e fain :)
(Pina) in 1996, Frank McCourt era doar un profesor de limba engleza iesit la pensie. Unul daca nu bun, cel putin original si care obisnuia sa dea lectii despre cum se scrie o carte, fara a fi scris insa vreuna. Dar in 1996 se apuca si-si scrie memoriile, “Angela’s Ashes”, carte care l-a propulsat suprinzator, rapid si definitiv in categoria marilor scriitori de limba engleza de la sfirsitul veacului trecut, inceput de secol XXI. De atunci si pina la moartea sa, in iulie 2009, a mai avut timp sa scrie inca trei carti: doua - memorii si ele, o continuare a primului roman premiat cu Pulitzer in 1997, “’Tis” si “Teacherman”, si inca o poveste scurta de familie, “Angela and the Baby Jesus”. Deocamdata i-am citit (mai degraba auzit) “Angela’s Ashes” si “Teacherman”.Pe “Angela’s Ashes” am inceput-o in daneza (“Angelas Aske”-Rosinante, 2008), insa am renuntat rapid si hotarit la varianta hardcopy dupa ce am gasit audiobookul… chiar in lectura autorului. O adevarata desfatare sa-i auzi accentul Irish, vocea nazala, plina de ritm si ironie si sa-l asculti pe insusi McCourt fredonind vechi melodii irlandeze ale caror rime si versuri augmenteaza textul. “You don’t have such an awful voice, Mr. McCourt!” :)
“Angela’s Ashes” este cronica unei copilarii catolic irlandeze marcate de mizerie, saracie si foame. “When I look back on my childhood I wonder how I survived at all. It was of course a miserable childhood: the happy childhood is hardly worth your while. Worse than the ordinary miserable childhood is the miserable Irish childhood, and worse yet is the miserable Irish Catholic childhood”, spune McCourt, care se uita inapoi si-si aminteste ... Isi aminteste de stramutarea familiei sale, din cauza saraciei, din Brooklyn in Irlanda. De fratii si surorile care tot vin si pleaca; de Angela, mama invinsa de viata, dar care totusi infrunta foamea, nasterile si mortile propriilor copii; de tatal Malachy, betiv si patriot incurabil, care-si scoala noaptea baietii, punindu-i sa jure ca vor muri pentru Irlanda. De profesorii tirani si abuzivi, de preotii nedrepti si aroganti, de englezii care le-au facut viata amara de 800 de ani. Amintiri spuse, nu cu tristete si nici cu resemnare, ci cu sinceritate, intelepciune, melancolie dar si cinism si c-un umor de-ti vine sa rizi si sa plingi in acelasi timp. E o carte trista si serioasa in esenta, dar felul in care e spusa/scrisa o face nu doar suportabila, ba chiar amuzanta. Asa cum speranta de a emigra inapoi in Statele Unite il face pe copilul si tinarul Frankie sa nu se dea batut. Nici de boala, nici de foame, nici de rusine si nici de umilinta de a-i fi trintita usa bisericii in nas.
Cu exceptia mamei, personajele lui McCourt sint redate cu o oarece doza de malitiozitate. Nu sint chiar caricaturi, desi pina acolo n-ar fi prea mult, insa de la unchiul matern, cazut in cap, si pina la Malachy, tatal alcoolic si semi-ticalos, Frank McCourt isi ironizeaza matusile, bunica, fratele, colegii, preotii samd, le accentueaza defectele si viciile. Cred ca cel mai spectaculos personaj e tatal, Malachy McCourt. Iar autorul e rautacios, dar si loial cu tatal sau. Il descrie ca pe un betiv si un om de nimic, incapabil sa-si pastreze o slujba sau sa-si intretina financiar familia, dar plin de afectiune si ingaduinta cu copiii. Malachy McCourt e acuzat, dar si aparat de fiul sau. Frustrare si dragoste in acest portret.
“Angela’s Ashes” se incheie odata cu revenirea lui Frankie la New York, locul in care s-a nascat si din care n-ar fi trebuit sa plece, dar continua apoi cu povestea devenirii lui ca om in “’Tis”. Eu am sarit direct la “Teacherman”, carte in care Frank McCourt imparte cu cititorii experienta vietii de profesor (tot audiobook).
O viata in care si el a fost cel care a invatat, laolalta cu elevii lui. O experienta deloc usoara si deloc placuta. Uneori de-a dreptul frustranta. O perioada (lunga) in care a invatat sa comunice cu tinerii (cu adultii, aproape ca nu a reusit niciodata) si in care a provocat, voit sau nu, legi si norme pedagogice. Sint, in “Teacherman”, scene pline de savoare; ca cea a primei lui ore de predat sau ca saptamina orelor de creative writing (si singing) dupa cartea de bucate!! “Teacherman” este o carte buna; la fel de onesta ca si “Angela’s Ashes”, insa parca-i lipseste ceva. Prospetimea, candoarea?? Hmm...greu de spus. Oricum, very entertaining.
PS Tocmai mi-am cumparat “’Tis” – varianta printata. Ah, si filmul e fain :)
2 comments:
cu fraza asta m-ai data gata!!!
"care obisnuia sa dea lectii despre cum se scrie o carte, fara a fi scris insa vreuna" este cea mai buna reclama la cartea lui frank mccourt, probabil...
va treb sa o citesc si eu acum :)
apropo de new york-uri si alte din astea... "nebunii in broklyn" a lui paul auster ai citit?
in ansamblu cartea nu este o revelatie, insa pe bucatele sclipeste de-ti ia ochii. ceva ce n-am mai intalnit pana acum. o carte buna formata din cioburi orbitoare :)
Da, am citit nebuniile lui auster si mi-au placut la vremea lor! Am vazut ca si pe tine te-a impresionat povestea cu Kafka si papusa:) Acu' incercam sa-mi amintesc una alta dupa insemnarile tale, da' e cam ceata. Si sr fi doua motive...da' mai discutam peste freo doi ani, asa :))
Pin-apuci sa citesti Angela's Ashes, te invit sa vezi filmul. Mie mi-a placut, desi cartea are mai mult umor. Chiar sint curioasa sa aflu impresii de la un cinesseur :)
Post a Comment