Carti la metru
Mi-e rusine; de Raluca si de inca alti citiva prieteni cititiori care nu se lasa deloc intidimati de pauzele mele de bloggareala si care se incapatineaza sa intre constant pe-aici :) Asa ca m-am hotarit sa fac (macar) un rezumat al lecturilor mele din ultimele doua, trei luni. Unul cu ... carti la metru, lasind deoparte totusi cartile si autorii care chiar cred ca merita insemnari separate
Asadar...carti la metru:
1. Mai prin mai, ma apucasem de citit o epopee chinezesca. “Brothers” (Picador 2009), de Yua Hua, “The Chinese Bestseller”, “Shortlisted for the 2008 Man Asian Literary Prize” and bla, bla, bla...Daca ar fi sa caracterziez cartea asta intr-un singur cuvint, as spune ca e groteasca. Pur si simplu groteasca!!! Doua romane intr-unul sigur (sint de fapt doua carti publicate la un an, doi distanta si reunite, acum , in volumul amintit) despre doi frati vitregi si familia lor, intr-un fel de saga ce incepe inaintea revolutiei culturale si care continua pe vremea capitalismului comunist chinez (sic!). Incepe promitator, cu calatoria pe Luna a unuia dintre cei doi frati, Baldy Li, primul tycoon din Liu’sTown, dar care continua anteistoric in bai de singe, cruzime, salbaticie, lipsa de omenie si bullying cit cuprinde. Exista, evident, si personaje curate, pure, generoase, altruiste 100% care sfirsesc fie prin moarte violenta, fie sint luate de fraiere. Eu am sucombat la cartea asta, epic si stilistic, pe la pagina 400 si ceva si, in plus, l-am pus hotarit in stand by pe Jiang Rong, cu "Wolf Totem", adevaratul “(The) Winner of The First Man Asian Literary Prize”.
2. “Baronul din copaci”, a doua mea incercare cu Italo Clavino, la fel de esuata insa ca si “Daca intr-o noapte...” (ca si experienta zic, fiindca am citit-o, totusi, cap-coada) !! Recunosc inteligenta autorului, inspiratia lui de a imparti lumea in cea care exista si cea care e privita detasat, de la o inaltime nu prea mare. Recunosc ideea nitel mai moderna si mai metaforica a lui Don Quixote. Recunosc umorul, uneori genuin, alteori subliniat de autor...insa ce pot spune e ca nu rezonez cu Calvino. Deloc. Ma enerveaza insistenta lui de a sublinia si rassublinia ceva care e super-evident, ma enerveaza lipsa de incredere in puterea de intelegere a cititorului, chiar si aici, cind nu se poate abtine sa nu dea indicatii de lectura sub nume fals, in prefata. M-am hotarit: ultima sansa pe care i-o mai acord lui Calvino e “Orase invizibile”...si daca nu, arrivederci!! Pierderea va fi a mea!
Si acum...autorii:
Gabriel Garcia Marquez, caruia i-am recitit cu infrigurare si curiozitate “Toamna patriarhului”. As declara-o (fara pretentia de a fi citit toata opera columbianului) cea mai buna carte marqueziana din punct de vedere al stilului si al continutului. O capodopera a literaturii militante si magic realiste. O fresca a unei dictaturi tipic sud-americane, nesfirsite parca; un portret al unui dictator sarmant si crud, deopotriva de puternic si de vulnerabil. O carte in care Marquez se joaca cu timpul pe care il sparge, il contracta, il reasaza. O carte in care rolul “povestasului” se distribuie neostenit de la un personaj la altul. O carte exemplara!
“A trai pentru a-ti povesti viata”, o carte de memorii cuceritoare fiindca, pur si simplu, nu sti cit e de adevarata!! O carte in care descoperi Aracataca si farmecul ei, cu nimic mai prejos decit celebrul Macondo; o carte in care descoperi o istorie de familie similiara celei din veacul de singuratate si, in care, mai ales, faci cunostinta cu Gabi, Gabito, tinar inteligent, scriitor, comis voiajor, cintaret si chefliu pe cinste.
Jhumpa Lahiri, inceputa cu o carte, “Unnaccustomed Earth”, si continuata cu un audio-book, “Interpreter of Maladies”. Mare greseala, cred, s-o citesc/aud dintr-una-ntr-alta, fiindca acum totul e un amalgam. Amestec povestirile, personajele, nu mai stiu ce poveste e unde si cine e cum. Toti sint imigranti indieni in America, toti sint bine educati, bine crescuti, dar supsendati cumva intre lumea din care vin si lumea in care traiesc. S-ar integra cumva in lumea cea noua, desi nu prea vor asta. Continua sa dea curs casatoriilor aranjate (cu parteneri din India sau cu cei deja emigrati), continua sa se imbrace la fel ca-n India, sa manince la fel. Se simt insularizati, dar, mai ales, se insularizeaza ei insisi. M-a frapat cumva lipsa personajelor “albe”. Sint putine si sarace: egocentrice, ca sotia alba si labila din povestirea “Interpreter of Maladies”, sau indiferente, ca mama lui Elliot din “Mrs. Sen’s”. Mi-au placut la Jhumpa Lahiri atentia pentru detalii si descrierile bogate, senzitive. M-a dezamagit insa finalul triplu de la “Unnaccustomed Earth”, un love story putin credibil si mult prea comercial.
Majgull Axelsson, o scriitoare suedeza puternica si inteligenta. Am inceput-o cu “Vrajitoare de aprilie” (cartea a aparut si-n romaneste, la editura Vremea in 2001) si am abandonat-o (deocamdata) cu “Cea care nu am fost”. Despre cea din urma carte n-am sa vorbesc, fiindca, dupa 60 de pagini citite, nu-i gaseam ritmul, asa ca am pus-o la pastrare. Dar “Vrajitoare de aprilie” e o carte pe care o recomand calduros. O carte care se citeste cu sufletul la gura, o critica dura a sistemului suedez de asigurari sociale din anii ’50, o poveste putin magica, putin teologica si mult, mult prea realista a unor vieti: o mama si 4 surori vitrege , dintre care una grav handicapata fizic si abandonata la nastere. O carte din care drama si umorul nu lipsesc.
Ce-am pus deoparte pentru insemnari ulterioare (proxime, sper) sint: Doris Lessing, cu cea mai buna carte pe care i-am citit-o, “The Grass Is Singing”, Orhan Pamuk, cu o interesanta colectie de eseuri si reflectii despre viata, arta, politica si orase (“Other Colours”), Toni Morrison cu o carte apastoare, grea, haunting despre sclavie (“Beloved”) si un scriitor formidabil, stins de curind, Frank McCourt (in poza, american de origine irlandeza), cu doua carti (deocamdata) de memorii : “Angela’s Ashes” si “Teacher Man”. Sper ca macar “Angela’s Ashes”, carte premiata cu Pulitzer in 1997, sa fie tradusa cit de curind si in romaneste.
Mi-e rusine; de Raluca si de inca alti citiva prieteni cititiori care nu se lasa deloc intidimati de pauzele mele de bloggareala si care se incapatineaza sa intre constant pe-aici :) Asa ca m-am hotarit sa fac (macar) un rezumat al lecturilor mele din ultimele doua, trei luni. Unul cu ... carti la metru, lasind deoparte totusi cartile si autorii care chiar cred ca merita insemnari separate
Asadar...carti la metru:
1. Mai prin mai, ma apucasem de citit o epopee chinezesca. “Brothers” (Picador 2009), de Yua Hua, “The Chinese Bestseller”, “Shortlisted for the 2008 Man Asian Literary Prize” and bla, bla, bla...Daca ar fi sa caracterziez cartea asta intr-un singur cuvint, as spune ca e groteasca. Pur si simplu groteasca!!! Doua romane intr-unul sigur (sint de fapt doua carti publicate la un an, doi distanta si reunite, acum , in volumul amintit) despre doi frati vitregi si familia lor, intr-un fel de saga ce incepe inaintea revolutiei culturale si care continua pe vremea capitalismului comunist chinez (sic!). Incepe promitator, cu calatoria pe Luna a unuia dintre cei doi frati, Baldy Li, primul tycoon din Liu’sTown, dar care continua anteistoric in bai de singe, cruzime, salbaticie, lipsa de omenie si bullying cit cuprinde. Exista, evident, si personaje curate, pure, generoase, altruiste 100% care sfirsesc fie prin moarte violenta, fie sint luate de fraiere. Eu am sucombat la cartea asta, epic si stilistic, pe la pagina 400 si ceva si, in plus, l-am pus hotarit in stand by pe Jiang Rong, cu "Wolf Totem", adevaratul “(The) Winner of The First Man Asian Literary Prize”.
2. “Baronul din copaci”, a doua mea incercare cu Italo Clavino, la fel de esuata insa ca si “Daca intr-o noapte...” (ca si experienta zic, fiindca am citit-o, totusi, cap-coada) !! Recunosc inteligenta autorului, inspiratia lui de a imparti lumea in cea care exista si cea care e privita detasat, de la o inaltime nu prea mare. Recunosc ideea nitel mai moderna si mai metaforica a lui Don Quixote. Recunosc umorul, uneori genuin, alteori subliniat de autor...insa ce pot spune e ca nu rezonez cu Calvino. Deloc. Ma enerveaza insistenta lui de a sublinia si rassublinia ceva care e super-evident, ma enerveaza lipsa de incredere in puterea de intelegere a cititorului, chiar si aici, cind nu se poate abtine sa nu dea indicatii de lectura sub nume fals, in prefata. M-am hotarit: ultima sansa pe care i-o mai acord lui Calvino e “Orase invizibile”...si daca nu, arrivederci!! Pierderea va fi a mea!
Si acum...autorii:
Gabriel Garcia Marquez, caruia i-am recitit cu infrigurare si curiozitate “Toamna patriarhului”. As declara-o (fara pretentia de a fi citit toata opera columbianului) cea mai buna carte marqueziana din punct de vedere al stilului si al continutului. O capodopera a literaturii militante si magic realiste. O fresca a unei dictaturi tipic sud-americane, nesfirsite parca; un portret al unui dictator sarmant si crud, deopotriva de puternic si de vulnerabil. O carte in care Marquez se joaca cu timpul pe care il sparge, il contracta, il reasaza. O carte in care rolul “povestasului” se distribuie neostenit de la un personaj la altul. O carte exemplara!
“A trai pentru a-ti povesti viata”, o carte de memorii cuceritoare fiindca, pur si simplu, nu sti cit e de adevarata!! O carte in care descoperi Aracataca si farmecul ei, cu nimic mai prejos decit celebrul Macondo; o carte in care descoperi o istorie de familie similiara celei din veacul de singuratate si, in care, mai ales, faci cunostinta cu Gabi, Gabito, tinar inteligent, scriitor, comis voiajor, cintaret si chefliu pe cinste.
Jhumpa Lahiri, inceputa cu o carte, “Unnaccustomed Earth”, si continuata cu un audio-book, “Interpreter of Maladies”. Mare greseala, cred, s-o citesc/aud dintr-una-ntr-alta, fiindca acum totul e un amalgam. Amestec povestirile, personajele, nu mai stiu ce poveste e unde si cine e cum. Toti sint imigranti indieni in America, toti sint bine educati, bine crescuti, dar supsendati cumva intre lumea din care vin si lumea in care traiesc. S-ar integra cumva in lumea cea noua, desi nu prea vor asta. Continua sa dea curs casatoriilor aranjate (cu parteneri din India sau cu cei deja emigrati), continua sa se imbrace la fel ca-n India, sa manince la fel. Se simt insularizati, dar, mai ales, se insularizeaza ei insisi. M-a frapat cumva lipsa personajelor “albe”. Sint putine si sarace: egocentrice, ca sotia alba si labila din povestirea “Interpreter of Maladies”, sau indiferente, ca mama lui Elliot din “Mrs. Sen’s”. Mi-au placut la Jhumpa Lahiri atentia pentru detalii si descrierile bogate, senzitive. M-a dezamagit insa finalul triplu de la “Unnaccustomed Earth”, un love story putin credibil si mult prea comercial.
Majgull Axelsson, o scriitoare suedeza puternica si inteligenta. Am inceput-o cu “Vrajitoare de aprilie” (cartea a aparut si-n romaneste, la editura Vremea in 2001) si am abandonat-o (deocamdata) cu “Cea care nu am fost”. Despre cea din urma carte n-am sa vorbesc, fiindca, dupa 60 de pagini citite, nu-i gaseam ritmul, asa ca am pus-o la pastrare. Dar “Vrajitoare de aprilie” e o carte pe care o recomand calduros. O carte care se citeste cu sufletul la gura, o critica dura a sistemului suedez de asigurari sociale din anii ’50, o poveste putin magica, putin teologica si mult, mult prea realista a unor vieti: o mama si 4 surori vitrege , dintre care una grav handicapata fizic si abandonata la nastere. O carte din care drama si umorul nu lipsesc.
Ce-am pus deoparte pentru insemnari ulterioare (proxime, sper) sint: Doris Lessing, cu cea mai buna carte pe care i-am citit-o, “The Grass Is Singing”, Orhan Pamuk, cu o interesanta colectie de eseuri si reflectii despre viata, arta, politica si orase (“Other Colours”), Toni Morrison cu o carte apastoare, grea, haunting despre sclavie (“Beloved”) si un scriitor formidabil, stins de curind, Frank McCourt (in poza, american de origine irlandeza), cu doua carti (deocamdata) de memorii : “Angela’s Ashes” si “Teacher Man”. Sper ca macar “Angela’s Ashes”, carte premiata cu Pulitzer in 1997, sa fie tradusa cit de curind si in romaneste.
"Cheers, Mr. McCourt!" . "Yeah, yeah" (he would say) :)
4 comments:
uraaa!!! a revenit diaspora carturara :)
1. Pe Yua Hua l-am vazut la o masa rotunda cu ocazia festivalului "les assises internationales du roman". Prezentarea romanului mi s-a parut interesanta, dialogul cu el a fost cam pe alaturi (ori intrebarea ii era prost tradusa, ori ne ametea el pe noi) apoi m-am cam descurajat cind am vazut monstrul in librarii. Pe mine ma interesa mai mult fundalul social si politic, bine inchegat intr-o fictiune de calitate...hmm, ma mai gindesc daca ma lansez in aventura asta sau nu.
Pentru interesati, un interviu (scurt) cu autorul:
http://www.rue89.com/2008/04/17/brothers-de-yu-hua-la-chine-de-la-revo-cul-aux-derives-capitalistes
2. dintre toate cartile lui Marquez, in afara de "Un veac de singuratate" (care mie mi-a placut la nebunie caci sunt amatoare de chestii magico-realiste, in schimb pe sotul meu l-a plictisit crunt si a abandonat dupa vreo 50 de pagini) asta e singura care ma motiveaza. Cu atit mai mult cu cit "Monsieur le President" de Miguel Asturias, care are ca tema tot dictura, opresiunea politica...m-a impresionat extrem de tare.
@raluca, in Brothers fundalul social/politic/cultural e subtirel rau fata de ...hmmm, cum sa-i zic, infantilismul epic. Si ca sa ma exprim mai plastic, Borthers e un fel de "capra cu trei iezi", cu mult singe pe pereti si...da, cu scene de sex penibile. De exemplu, Baldy Li isi pierde onoarea (a lui si pe cea a mamei) dupa ce trage cu ochiul la dosul damelor, in toaleta, cumva pe dedesubtul closetelor. Exact ca tatal lui care, din aceeasi cauza si-a gasit sfirsitul (cazind, bietul, pe dedesubt).Pe mine ce m-au socat insa au fost rautatea neprovocata si cruzimea gratuita. O apetenta fantastica pentru bataia de joc, lipsa de respect, in general, fata de aproape. Brrr...
Si da, Toamna patriarhului, daca la asta te referi :), e o carte de neocolit.
@panta, :))
ah...si-am uitat din insemnare Middlesex, dar revin eu la el dupa ce termin de auzit si Sinuciderea fecioarelor!
scrie, nu te lasa.
Post a Comment