Barbati in soare
...este o nuvela emotionanta si tulburatoare despre viata refugiatilor palestinieni, despre drama vietii lor, fara tara, fara avere, fara onoare. In “Barbati in soare” (Mænd i solen, Rhodos, 1990), Ghassan Kanafani scrie o istorie scurta, dar dramatica, a disperarii. Trei barbati palestieni, refugiati in lagarul de la Basra, incearca sa strabata desertul pentru a trece-n Kuweit - loc infloritor si promitator. N-au acte, insa de-a lungul granitei dintre Irak si Kuweit exista o retea infloritoare de traficanti. 15-20 de dinari costa trecerea de la saracie si neputinta, la speranta gasirii unui loc de munca. Asta cu oarece noroc!
Abu Quais, Asaad si adolescentul Marwan decid ca singura sansa la demnitate (a lor si a familiilor pe care le lasa in Basra) e Kuweitul. Toti trei negociaza pretul trecerii riscante a desertului cu grasanul plin de sudoare, proprietar al unei retele de trafic...profesioniste. Istorii ale esecului sint insa multe, asa ca cei trei barbati decid sa mai astepte. Sansa le suride odata cu aparitia lui Abul Khaizaran, sofer palestinian, dar angajat al unuia dintre cei mai bogati si influenti arabi din Kuweit. Abul Khaizaran conduce un camion-cisterna care niciodata nu e controlat la granita. In plus, cere 10 dinari de caciula si e de acord sa ia banii doar dupa ce transfugii se vad teferi dincolo.
Si asa porneste drumul. Un drum care duce in Iad sau in Rai. Un drum prin desert, sub un soare nemilos care incinge metalul cisternei. Cisterna in care cei trei barbati trebuie sa se ascunda cite 7 minute la trecerea prin cele doua puncte de control al frontierei.
Prima trecere : 6 minute din 7. Iad. Caldura insuportabila. Abu Quais, Asaad si Marwan abia daca mai respira. Urmeaza o gura de aer si apoi iar scufundarea in cisterna goala si ruginita. Alte 7 minute. De la 11.23 am pina la 11.30 am. Atita doar ca, la punctul de control din Kuweit, Abdul Khaizaran a fost luat la intrebari. De ce a stat atit de mult in Basra? Din cauza iubitei dansatoare? Si cum o satisface din moment ce Abdul isi pierduse barbatia in razboi?
La 12 fara 9 minute, cind a deschis capacul cisternei, Abdul Khaizaran a vazut mortii. Ucisi nu de israelieni, nu de saracie, nu de mindrie. Ci de soarele cel nemilos.
Abdul Khaizaran a vrut mai intii sa-i inmorminteze. Cite o groapa pentru fiecare. Apoi, obosit, s-a gindit ca e mai mai bine sa-i arunce la marginea gropii de gunoi. Apoi le-a luat si banii. I-a mai ramas un pic de constiinta si o intrebare pe care desertul avea sa i-o multiplice cu un ecou.
Ghassan Kanafi a fost el insusi un refugiat. A luptat , nu cu arma in mina, ci cu stiloul, pentru cauza palestenienilor alungati. A criticat, ca autor si jurnalist, lipsa de reactie a lumii arabe si nu numai, fata de drama palestinienilor. A criticat coruptia. A fost ucis in Liban de israelieni, cu o bomba plasata in masina pe care o conducea. In ziua aceea era insotit de o nepoata de 16 ani.
...este o nuvela emotionanta si tulburatoare despre viata refugiatilor palestinieni, despre drama vietii lor, fara tara, fara avere, fara onoare. In “Barbati in soare” (Mænd i solen, Rhodos, 1990), Ghassan Kanafani scrie o istorie scurta, dar dramatica, a disperarii. Trei barbati palestieni, refugiati in lagarul de la Basra, incearca sa strabata desertul pentru a trece-n Kuweit - loc infloritor si promitator. N-au acte, insa de-a lungul granitei dintre Irak si Kuweit exista o retea infloritoare de traficanti. 15-20 de dinari costa trecerea de la saracie si neputinta, la speranta gasirii unui loc de munca. Asta cu oarece noroc!Abu Quais, Asaad si adolescentul Marwan decid ca singura sansa la demnitate (a lor si a familiilor pe care le lasa in Basra) e Kuweitul. Toti trei negociaza pretul trecerii riscante a desertului cu grasanul plin de sudoare, proprietar al unei retele de trafic...profesioniste. Istorii ale esecului sint insa multe, asa ca cei trei barbati decid sa mai astepte. Sansa le suride odata cu aparitia lui Abul Khaizaran, sofer palestinian, dar angajat al unuia dintre cei mai bogati si influenti arabi din Kuweit. Abul Khaizaran conduce un camion-cisterna care niciodata nu e controlat la granita. In plus, cere 10 dinari de caciula si e de acord sa ia banii doar dupa ce transfugii se vad teferi dincolo.
Si asa porneste drumul. Un drum care duce in Iad sau in Rai. Un drum prin desert, sub un soare nemilos care incinge metalul cisternei. Cisterna in care cei trei barbati trebuie sa se ascunda cite 7 minute la trecerea prin cele doua puncte de control al frontierei.
Prima trecere : 6 minute din 7. Iad. Caldura insuportabila. Abu Quais, Asaad si Marwan abia daca mai respira. Urmeaza o gura de aer si apoi iar scufundarea in cisterna goala si ruginita. Alte 7 minute. De la 11.23 am pina la 11.30 am. Atita doar ca, la punctul de control din Kuweit, Abdul Khaizaran a fost luat la intrebari. De ce a stat atit de mult in Basra? Din cauza iubitei dansatoare? Si cum o satisface din moment ce Abdul isi pierduse barbatia in razboi?
La 12 fara 9 minute, cind a deschis capacul cisternei, Abdul Khaizaran a vazut mortii. Ucisi nu de israelieni, nu de saracie, nu de mindrie. Ci de soarele cel nemilos.
Abdul Khaizaran a vrut mai intii sa-i inmorminteze. Cite o groapa pentru fiecare. Apoi, obosit, s-a gindit ca e mai mai bine sa-i arunce la marginea gropii de gunoi. Apoi le-a luat si banii. I-a mai ramas un pic de constiinta si o intrebare pe care desertul avea sa i-o multiplice cu un ecou.
Ghassan Kanafi a fost el insusi un refugiat. A luptat , nu cu arma in mina, ci cu stiloul, pentru cauza palestenienilor alungati. A criticat, ca autor si jurnalist, lipsa de reactie a lumii arabe si nu numai, fata de drama palestinienilor. A criticat coruptia. A fost ucis in Liban de israelieni, cu o bomba plasata in masina pe care o conducea. In ziua aceea era insotit de o nepoata de 16 ani.
1 comment:
ce carti minunate descoperi tu, ando...
frumoasa prezentare. imi faci pofta ca de fiecare data :p
Post a Comment