Ingeri si demoni
Ehhh, stiu ca suna a Dan Brown, dar gasesc titlul cit se poate de nimerit pentru o insemnare despre “Jocul ingerului” ("The Angel’s Game" – Weidenfeld & Nicolson 2009), de Carlos Ruiz Zafón. E o carte (si un scriitor) de la care am avut mari asteptari, insa “Jocul ingerului” m-a dezamagit pur si simplu.

Pe scurt si fara spoiler, cel de-al doilea roman al lui Zafón e o poveste care ne trimite (iarasi) in universul gotic al Barcelonei de acum 100 de ani, loc in care un tinar scriitor, Daniel Martín, este atras intr-un joc misterios al cartilor si mortii. Un joc destul de complicat si prea putin credibil, dar bine scris, cu o tehnica perefecta a naratiunii care te tine cu sufletul la gura. E drept ca multele elemente fantastice, servite cu entuziasm de autor, nu pot sa nu ridice suspiciunea motivului faustian al cartii, motiv dezvaluit de altfel, abia la final, in epilog. Asa incit, pina la urma, “Jocul ingerului” e un fel de “Maestru si Margareta”, joc abordat, din pacate, nu magic realist, ci prin mijloacele comerciale ale genului mystery-thriller popular. Iar, dupa parerea mea, aici a esuat Zafón: fiindca povestea rational-detectivista i-a oferit mult prea putine sanse ca sa dezvolte convingator un pact cu diavolul, iar, pe de alta parte, motivul lui Faust compromite pur si simplu credibilitatea thrillerului ce vrea sa fie :)

Ceea ce salveaza totusi cartea asta de la penibil e talentul de povestitor al lui Zafón, dialogurile spumoase si amuzante (mai ales cele dintre Martín si asistenta lui, Isabella), pasajele descriptive ale Barcelonei (una gri, rece, ploioasa) si citeva idei interesante despre religie, carti, dragoste si prietenie. Nu scriu mai mult (sint sigura ca multi vor sa o citeasca), insa e o carte pe care eu una NU o recomand.