Thursday, November 08, 2007

Explozie senzoriala pe Strada Crocodililor
Vorbesc acum de Bruno Schultz, considerat unul dintre cei mai mari scriitori polonezi ai secolului XX, modernist prin stil si care are doar doua carti publicate: “Strada crocodililor”/“Pravaliile de scortisoara” si “Sanatoriul timpului”-ambele aparute la Polirom si reunite in volumul “Manechinele”, 2004 - si inca o carte neterminata, al carei manuscris nu a fost niciodata gasit de la moartea lui, in 1942. O moarte absurda: scriitorul a fost impuscat, pe una din strazile ariene ale orasului sau natal, Drohobici, de catre un ofiter nazist care i-a recunoscut orginea obscura (Schultz era evreu). Un destin tragic si ciudat caruia cred ca i se acorda prea multa atentie atunci cind se vorbeste de opera lui Schultz; mi se pare cumva inutil, fiindca Schultz ar fi ramas un mare scriitor, chiar daca destinul i-ar fi fost altul.

Strada Crocodililor” (in editiile de limba engleza)/ “Pravaliile de scortisoara” e o carte de memorii, aproape mitologica, in care Schultz, copil fiind, isi aminteste in termeni lirici, onirici orasul natal si, mai ales, tatal. O carte scurta si densa, de o frumusete poetica aproape coplesitoare, care mie imi aminteste mult si bine de “Orbitorul” lui Mircea Cartarescu. Insa in cazul lui Schultz, nu mama este obiect de veneratie si metamorfoza, ci tatal, bolnav psihic intelegem, dar caruia autorul i-a acordat o insemnatate aproape demiurgica.

Strada Crocodililor este o culegere de povestiri cu doua teme mari; orasul si tatal. Orasul care, ca si Bucurestiul lui Cartarescu, devine un spatiu deschis, in care copilul viseaza si traieste emotii pe care le reda apoi, intr-o bogatie de imagini verbale, aproape vizuale: “Piata era pustie si ingalbenita de dogoare, ca pustiul din Biblie, cu praful maturat de vintul cald. Salcimii spinosi, rasariti din pustietatea pietei galbene, se ridicau deasupra ei involburati, cu frunzisul albicios si cu buchetele filigranelor verzi, dispuse elegant, ca pomii din vechile goblenuri. Se parea ca salcimii stimuleaza vintul, stirnindu-si teatral coarnele, pentru ca unduindu-se patetic sa-si expuna eleganta evantaiului de frunze cu pintecele argintiu, ca blana vulpilor de pret “( pg. 14-15).
Iar tatal este figura centrala: traieste intr-o lume aparte pe care si-o creaza imaginar sau fizic, inteles fiind doar de copilul Schultz. Tatal are vagi tentative de a-si expune ideologia creatoare, dar eretica, in fata croitoreselor de pravalie, insa intotdeauna este adus cu “picioarele pe pamint” de harnica Adela, slujnica telurica a gospodariei. Schultz –tatal face apologia materiei si militeaza impotriva perfectiunii divine, prin preluarea modesta, dar provocativa, a rolului de creator secundar, de modelator imperfect al materiei. Rezultatul creatiei sale ar fi manechine, materie neterminata, semiorganica, pseudo-vegetala, pseudo-fauna, o generatio aequivoca, un gen de ferment fantastic al materiei primare. In imaginatia lui Schultz, tatal insusi ajunge sa se transforme uneori intr-o astfel de creatura, iar dupa moarte, sa ia forma condorului impaiat din sufrageria casei.

Putine sint povestile in care tatal sa lipseasca, insa una, despre Nimrod, este absolut induiosatoare. Nimrod este “un catel, pufos, cald, pulsind de bataile unei inimi mici si grabite”, adus in godpsodarie de Adela, si care, pentru Schultz, nu era nici mai mult, nici mai putin decit “secretul vietii, taina ei esentiala, adusa la o forma mai simpla, mai convenabila”, o neasteptata aparitie a materiei fluide, care ia forme neateptate...la fel de neasteptata ca si senzatia de plin, de satisfactie intelectuala si de frumusete pe care ti-o ofera experienta lecturii lui Schultz.

8 comments:

Unknown said...

Imi place cum scrii, de fapt imi place foarte mult. Sunt curios cat o sa te tina, dar eu cred ca merita sa continui, chiar daca ai face-o numai pentru tine.

Anonymous said...

Si eu tot vreau sa citesc cartea asta de ceva vreme, de cand am vazut animatia asta:
http://www.youtube.com/watch?v=uWtaGI9zuIY

Postul tau m-a convins inca o data ca merita.

anda grarup said...

@arthur, multumesc :-) Am descoperit ca "scrisul la blog" ma face sa-mi pun gindurile in ordine, ginduri care, uneori, nu au nici o ordine, doar vin si se duc, se pierd ...si de unele ar fi pacat :-)) Ti-am vazut blogul de ironist si l-am gasit cit se poate de interesant, asa ca am sa te vizitez.

@fictionaddict, merci muuuuult de link. Cred ca scurt metrajul asta este exact centrul, originea aia fara culoare (probabil realitatea) de la care Schultz incepe sa circumscrise, sa dezvolte cercuri din ce in ce mai mari, mai colorate, mai pline de mirosuri si de viata!!! Cartea merita citita...am vazut ca e doar 1 euro acum!!

Anonymous said...

ouch, asta e una din cartile pe care nu le-am putut termina. mi s-a parut tare dulce si desuet si nu am avut rabdare cu el :D juts not my cup of tea...

alex moldovan said...

O altă carte mare şi destul de puţin băgată în seamă pe care am citit-o mai demult, în colecţia Globus, la Editura Univers. Foarte la obiect cronica. :)

anda grarup said...

@alex, merci :) Mi-a placut muult cartea atunci cind am citit-o: m-a emotionat, m-a coplesit! Am mai recomandat-o, insa dupa citeva feed-backuri nefavorabile am inceput sa fiu mai prudenta...cu recomandarea!!

raluca said...

imi place genul asta de fantastic. dupa nume, n-as fi ghicit niciodata ca autorul e polonez:-) am gasit in librarie numai primul volum "les boutiques de cannelle" si vreau sa-l iau neaparat si pe celalalt "le sanatorium au croque-mort".

anda grarup said...

@raluca, ahhh, ce ma bucur ca ti-a placut!! :)