Tuesday, November 13, 2007

Halucinantul lot 49
Nu sint sigura daca Thomas Pynchon a scris “The Crying of Lot 49” ("Strigarea lotului 49" - Polirom, 2006) sub influenta nemijlocita a LSD-ului, insa cartea i-a iesit de-a dreptul nebuna, nebuna, nebuna…:-)

Inca de la prima pagina, plojam impreuna cu eroina principala, Oedipa Maas, o casnica de vreo 30 de ani, inca atragatoare, in ceva despre care nu stim daca este realitate sau doar halucinatie, intr-o serie de situatii absurde si haotice, intr-un complot al anarhistilor impotriva postei de stat, intr-un gen de poveste mystery cu personaje ciudate cu nume bombastice, nume pline de tot felul de-ntelesuri, dar nu intotdeauna folositoare.

The Crying of Lot 49” (Vintage, 2000) este o carte despre nebunia, teribilismul, anarhismul si misticismul anilor ’60, nu doar in America. O carte despre o lume care inca isi cauta echilibrul dupa cel de-al doilea razboi mondial. O carte despre comunicare. O carte care parca ar vrea sa lupte cu demonul lui Maxwell-posesor al informatiei si, ca urmare, stapin al ordinii de sistem. O carte despre putere si despre opozitie.

M-am intrebat de ce “lotul 49”? “Lotul”, ca si cuvint, este introdus prin intermediul sotului Oedipei, Wendell "Mucho" Maas, DJ la postul de radio KCUF (mai bine citit de la dreapta la stinga), ale carui angoase sint legate nu de razboi (al doilea, ori cel din Coreea, asa cum s-ar astepta contemporanii), ci de vechiul job, ca dealer de masini second hand. Iar masinile apartin, evident, unui lot care ii trezeste lui Mucho amintiri perene si deprimante. 49, spun unii, ar insemna anul 1849, anul in care a avut loc goana dupa aur in California si in care s-au pus bazele unui sistem privat de posta. Ma mai gindesc la faptul ca 49, sau mai degraba 1849, ar avea legatura si cu revolta populara de la Dresda, moment la care a participat activ insusi compozitorul Richard Wagner, al carui nume imi suna al naibii de familiar cu personajul pynchonian Richard Wharfinger, scriitorul unei piese de teatru in care se vorbeste despre revolta, despre anarhie. De ce nu insa si la 1949, an in care a ajuns in America primul lot de masini Volkswagen Beetle, masini la care Pynchon face dese referiri, la fel ca si la trupa Beatles?? Ori 1949, anul in care Konrad Adenauer a fost ales cancelar al Germaniei, personalitate care mi-a fost sugerata de un alt personaj al lui Pynchon, avintatul Konrad, care pe la pagina 113 declara tantos, pe o masa: “Salvarea Europei depinde de caile de comunicatie, asa-i?”.

Caile de comunicatie, e drept...dar mai trebuie si niscai comunicare!! Iar in “The Crying of Lot 49”, personajele nu comunica mai deloc, iar atunci cind o fac, o fac prost; transmit mesaje fara noime sau distorsionate de droguri si de bautura. Exact ca-ntr-o revolutie, in care atit puterea cit si opozitia sint dezorientate, corupte, viciate. Pynchon are meritul de a construi, cu un umor remarcabil, o astfel de situatie sociala complexa care pare atit de reala, incit te absoarbe in interiorul ei si te obliga sa o experimentezi. De pilda, cititorul, la fel ca si Oedipa-personajul principal si detectivul cartii-, sfirseste confuz si fara rezultat:-) Meritul lui Pynchon mai consta si in modul in care-si potenteaza personajele cu niste nume incredibile, hilare, dar bazate pe o realitate mai mult sau mai putin indepartata deceniului 6 si care ar putea (sau nu) avea legatura cu lotul ’49. De pilda:
- Oedipa este cit se poate de normala , insa prenumele ei aminteste de Oedip – “detectivul” din Theba, dar face trimitere si la Freud. Si asta nu fara noima, caci Oedipa are un psihiatru care incearca sa o indoape cu LSD si care, evident, este de scoala freudiana.
- Dr. Hitler Hilarius – este psihitarul Oedipei si care, cu vreo 20 de ani in urma, experimenta, la Buchenwald, diverse tehnici de hipnotizare, pe evrei. Cum naravul din fire n-are lecuire, Hilarius experimenteaza, acum, LSD pe casnicele din oras.
- Miles, Dean, Serge and Leonard – cei 4 membri ai formatiei “The Paranoids” care reprezinta o satira a cultului hippie californian, cu trimitere sigura la Beatlesi.
- John Nefastis – stiintificul care se opune in mod nefast demonului lui Maxwell in incercarea de a face ordine in sistem
- Robert Schurvham, un fel de oponent in piesa din poveste al lui Richard Wahrfinger si care, pe mine, m-a dus cu gindul la Robert Schuman si la declaratia scandaloasa a acestuia ca “muzica lui Wagner este o porcarie” :-)
Si astea sint doar citeva observatii despre personaje, la prima mina, in momentul in care am realizat cit de multe si dese sint trimiterile lui Pynchon la istorie, stiinta si alte cunostinte folositoare omului. Probabil ca o a doua lectura va descoperi conexii mult mai bogate...insa nu stiu cit de folositoare ar fi ele pentru dezlegarea conspiratiei comunicatiei din “The Crying of Lot 49”!!

No comments: