Satira (ne)fericirii suburbane

…sau “Bullet Park”, de John Cheever (Polirom, 2007). Aparuta in 1969, cartea are aceeasi tema ca cea a lui Pynchon, “The Crying of the Lot 49”, si anume criza societatii americane a deceniului 7. Spre deosebire de Pynchon, dar insa cu acelasi umor, Cheever nu-si arunca dramatic personajele in framintarile, cautarile si protestele acelor vremuri, ci le conduce incet, sigur si parsiv, de la o stare de confort fizic si aparent psihic, spre una de confruntare/lupta inutila cu ei insisi ...si cu cei din jur. Fiindca pina la urma, Cheever protesteaza in “Bullet Park”, fara rezultat, impotriva unei realitati artificiale, ipocrite, conformiste, plina de prejudecati, lipsita de spirit si de intelegere, realitate in care oamenii se cred decenti, cuminti si buni.

O astfel de realitate se gasea(ste) in suburbii, ca Bullet Park de pilda, unde traiesc oameni ca Eliot Nailles si familia lui fericita. Eliot este un chimist care vinde apa de gura, cistiga binisor, arata binisor, se duce la Biserica mai mult din obisnuinta si inca isi iubeste sotia. Au o casa frumoasa, prieteni de conjunctura si consuma bauturi alcoolice doar inainte de culcare. Au un baiat sanatos, frumusel, istet, dar fara rezultate la invatatura si in care au toata increderea. Ce-si pot dori ei mai mult de la o viata asa de minunata?

Doar ca fericirea lui Nailles incepe sa fie amenintata, mai intii, de aparitia in Bullet Park a lui Paul Hammer si a nevestei lui isterice. Da; Nailles si Hammer doua nume predestinate, ca alb si negru, bine si rau, mama si tata, femeie si barbat. Apoi, baiatul lui Eliot, Tony, refuza intr-o buna zi se se dea jos din pat, din cauza de tristete, si acolo ramine o luna. In cele din urma, Eliot incepe sa urasca trenul care-l duce la munca si devine dependent de antidepresive ilegale. Ei da, e o situatie de criza in viata lui Nailles care inca mai crede in autocontrol....

In fine, cind lucrurile par a se reintoarce la minunatia de alta data, Hammer intervine; este convins (idee de origine materna) ca salvarea omenirii sta in sacrificiu, unul in Biserica, si de aceea trebuie ca cineva dragut, decent si bun, ca Nailles de pilda, sa fie crucificat. Doar ca, nu se stie din ce motive, Hammer renunta la Nailles senior si-l ia in vizor pe junior, proaspat vindecat de tristete.

Cartea se termina asa: “Tony se duse luni la scoala ca de obicei, iar Nailles - drogat - pleaca la serviciu si totul era la fel de minunat, minunat, minunat, minunat ca intotdeauna” – un happy end discutabil!

Cheever este sobru, dar incintator; sceptic si totusi ironic. Iar ce mi-a placut mai mult si mai mult la cartea asta a fost tempoul. Povestea porneste calma, cuminte, linistita si exact cind nu te mai astepti, incepe tumultul. Finalul se mai tempereaza, dar...ciocanul ramine in continuare de-asupra capului de cui :-)