Monday, November 26, 2007


Nationalismul lui Kadare??
Am reusit in sfiiiirsit sa termin “Generalul armatei moarte” (Polirom, 2002), o capodopera-se spune-a literaturii universale. Probabil ca asa si este din moment ce, in linii mari, mi-a placut, desi am citit-o dintr-o perspectiva critica...da’ critica rau. Realizez ca a fost mai degraba o atitudine sceptica pe care am abordat-o dupa primele 10-20 de pagini, in care am detectat la Kadare o nota suava de nationalism, iar senzatia asta m-a insotit pe parcursul intregii lecturi.

Generalul armatei moarte” este povestea unui general italian, care in 1963 vine in Albania, “ca un al doilea Hristos, cu harti, liste si evidente precise” (pag.13) in misiunea sfinta (a tarii lui) de a-si lua mortii acasa; mai precis osemintele soldatilor italieni, morti in Albania, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. O googalire rapida mi-a furnizat citeva informatii istorice relevante pentru cartea lui Kadare. In 1939, armata lui Mussolini invada si anexa Albania (in timp ce Hitler era ocupat cu Cehia si Polonia), instituind la Tirana un guvern fascist care a functionat pina in 1944. Miscarea de partizani a fost insa una destul de puternica, ori hotarita, din moment ce Albania a fost singura tara est-europeana care a reusit sa se elibereze fara ajutorul trupelor sovietice...ori poate rezistenta italiana a fost una slaba?? hmmm

Buuun..in aceste conditii, Italia reprezenta dusmanul de moarte si “de pe mare” al albanezilor, asa incit sint cumva explicabile sentimentele nu tocmai prietenoase cu care scriitorul i-a animat pe localnici sa intimpine misiunea generalului italian (in paralel, un alt general – dar german, facea cam acelasi lucru, insa misiunea lui a fost trecuta de Kadare in plan secund). Mai putin explicabil insa, mi s-a parut felul in care scriitorul l-a portretizat pe general. Cu o ironie abia retinuta, Kadare il descrie pe fostul dusman ca pe o persoana care isi asuma superioritate in fata albanezilor. Ii atribuie lui, si preotului care il insoteste, ginduri si vorbe nu tocmai magulitoare la adresa acestora: “Albanezii citesc presa, observa generalul “ (pag.41), “..o tara atit de mica si de saraca”, “au niste voci primitive” (pag.83) , “dracu stie ce vor sa spuna popoarele astea in cintecele lor”. Prin comparatie, prezenta albaneza este una tacuta, demna, dar ostila. Mediul e si el prieten cu albanezul, fiindca muntele, frigul, vintul, ploaia si noroiul fac atmosfera cartii. E ca si cum Kadare ar fi translat razboiul in vreme de pace. Si spun asta fiindca, de fapt, asistam la infringerea generalului; la una psihica, fizica si, mai apoi, morala! Exista totusi un moment de reconciliere a lui Kadare cu generalul, cind acesta din urma recupereaza mult-rivnitele oase ale colonelului Z, dar pe care le arunca apoi, scirbit, cu piciorul intr-un riu, exact asa cum se cuvine, probabil, sa fie tratat un criminal de razboi...sau ce-a mai ramas din el.

Nici preotul catolic italian, care stie albaneza, nu este mai bine depictat. Moralitatea lui este pusa la indoiala. Sa fi avut preotul vreo legatura cu vadudva colonelui Z??? Ori cine era femeia care a deschis usa de la camera de hotel a preotului in momentul in care generalul implora beat sa inlocuieasca oasele aceluiasi colonel Z?

Singurul italian care a avut parte, in cartea asta, de o oarece simpatie din partea lui Kadare a fost prostituata, ale carei oase au fost descoperite intr-un mormint comun, peste oasele altor soldati. Era si ea o victima, la fel ca si albanezii!!

Marele merit al lui Kadare e ca scrie toate astea cumva detasat, aproape obiectiv. El doar reda dialoguri, imagini sau frinturi de amintiri....si le reda intr-un fel aproape natural, incit chiar si atunci cind construiesti ipoteza nationalismului ideologic, asa ca mine, tot mai ramine un semn de indoiala :-) Sint curioasa sa-l citesc pe Kadare, cel liber de dictatura lui Hoxha, si chiar am o carte, in daneza, “Cine a adus-o acasa pe Doruntine”, aparuta prima oara in Franta, in 1986...insa probabil ca lecturarea ei o sa mai dureze!!

8 comments:

Unknown said...

Inainte de "... Doruntine" iti recomand sa lecturezi "Aprilie spulberat", ai sa-i intelegi mai bine pe albanezi in ciudatenia lor.

anda grarup said...

dedes, multumesc frumos. Am notat recomandarea si chiar am sa caut s-o citesc. Asta pentru ca imi place cum scrie Kadare si, partial, ce scrie!!! :-) Ai citit-o pe Doruntine?? Fiindca din ce-am vazut eu pe coperta, pare sa fie o cu totul alta lectura decit "generalul"...din aia gen "Piramida", de care vorbea fictionaddiction intr-un post de-al lui. El spunea ca ar prefera o carte de Kadare din si despre dictatura comunista; eu as fi interesata de ceva in opozitie :-))

Unknown said...

Doruntine este din ciclul legendele albanezilor. De cu totul alta factura decat Generalul, dar apropiata ca filon de aprilie spulberat.

anda grarup said...

@dedes, am ratat cartea la Polirom...nu mai e in stoc. Si editia asta a lui "Aprilie spulberat" o contine si pe Doruntine...:-(

Anonymous said...

Exista o carte a lui Kadare cu referiri si la legendele albaneze dar si o perspectiva interesanta asupra regimului comunist:Umbra, aparuta la Humanitas

anda grarup said...

@ana, multumesc de recomandare :)

Anonymous said...

Iti recomand si eu una de Kadare: Palatul Viselor.
(desi imi place mult Kadare, n-am citit inca Aprilie Spulberat.. cand vine luna decembrie ma pocneste dorul de basme si literatura fantastica :D )

Mihai Bursesc said...

Am citit doar "Cronica in piatra" si de mult, dar nu pot sa o uit, imi revine obsedant in memorie de cate ori mi se pare ca viate e grea.