The God of Loss

Intr-o lume a lucrurilor mari (precum politica, religia si societatea) exista si lucruri marunte, minore, futile ... dar deseori primejdioase pentru viata lucrurilor mari. Mari si greu de urnit. Exista apoi persoane pentru care lucrurile mari au o importanta capitala, vitala si, ca urmare, niciun efort din partea lor nu e prea mare pentru a ascunde, inabusi, anihila sau exila lucrurile marunte... si pe cei care se bucura de ele.

Intr-o regiune a Indiei (Kerala) in care comunismul marxist cistiga din ce in ce mai multa putere si adepti, in care mai exista totusi burghezie si colonialism, in care traiesc laolalta hindu, crestini si musulmani, in care exista limite ferme si clare intre femeie si barbat si in care exista, mai ales, “Touchables” si “Untouchables” (cei din urma adunati in casta fiintelor insignifiante) isi plaseaza Arundhaty Roy povestea ei despre lucrurile marunte: secrete, emotii, sentimente, vise si nazuinte, aspiratii si pacate. Iar lumea asta a lucrurilor marunte e evaluata si ea la nivel marunt, dar inteligent, de doi gemeni, Estha si Rahel, un el si-o ea, veniti pe lume la citeva minute diferenta: doi copii de 7 ani - mai intii - care se cunosc inainte ca viata sa inceapa, un fel de siamezi separati fizic, dar cu identitati si amintiri comune si mai apoi, doi adulti care-si impart fiinta, regretul, golul si mutenia.

Desi fara tata (mama, Ammu, isi parasise scandalos sotul alcoolic), Estha si Rahel traiesc in paradisul lor mic si animat, rasfatati de dragostea materna, aparent severa, si de prietenia nemarginita a lui Velutha, “The God of Small Things” sau “The God of Loss”. Velutha este un Paravan, un indian de origine inferioara, un untouchable. Are insa miini de aur si acestea il fac sa fie nepretuit in paradisul conservelor. Gemenii il adora, ii sint discipoli in explorarea lucrurilor mici in apele riului, in intunericul istoriei, la Casa Istoriei. Chiar daca lucrurile mari isi urmeaza cursul, paradisul marunt e-o fericire; de cele mai multe ori magica...dar asta pina-ntr-o zi care schimba totul. Ziua sosirii lui Sophie Mol....

...si moartea lui Sophie Mol. Acesta este de fapt evenimentul in jurul caruia este tesuta intreaga poveste: asemenea unui quilt, cu bucati de prezent, de trecut si de si mai trecut dispuse aparent aiurea, intr-o succesiune aleatorie, dar cu un efect deosebit. E o structura magica, microscopica, menita parca sa puna in evidenta existenta lucrurilor marunte; asemenea unei lupe cu ajutorul careia descoperi viata acolo unde ochiul liber iti arata doar nemiscare.

“The God of Small Things” (Flamingo, 1997) este o carte despre magic si grotesc. Moartea lui Velutha, asemenea unei insecte strivite de-o cizma, este groteasca si magica deopotriva: “Blood spilled from his skull like a secret” (pag.320). La fel de groteasca si magica este si moartea lui Sophie Mol, al carei corp este adus la mal cu ochii mincati de pesti. Grotesti sint si scenele de sex; molestarea lui Estha de catre Orangedrink Lemondrink Man, incestul gemenilor - act freudian de refulare psihica, pina si dragostea magica dintre Ammu si Velutha pare groteasca, in conditiile in care e amenintata si inconjurata de violenta lucrurilor mari. Si cu toate acestea care este “pretul vietii”? Ce e mai important? O viata lunga, neimplinita, nefericita ca cea a lui Baby Kochamma, pusa in slujba lucrurilor mari, sau una ca cea a lui Ammu, care moare la 31 de ani, “Not old. Not Young”, la o “viable die-able age” (pag. 3), dar implinita fiind ca si-a trait visul despre fericire cu adevarat...”she sensed that a pact had been forged between her Dream and the World. And that the midwives of that pact, were or would be, her sawdust coated two-egg twins” (pag. 220).

In fine…ar fi multe de scris despre “The God of Small Things”; insa orice s-ar scrie sau s-ar spune n-ar putea avea puterea de seductie si forta de exprimare pe care le are proza magica, poetica, pe alocuri ironica a lui Roy (mie personal mi-a amintit de Marquez si de veacul lui de singuratate). Mare pacat ca Roy n-a mai scris nicio fictiune de la Dumnezeul lucrurilor marunte!!

P.S. Doua intrebari pentru cunoscatori :-)
1. Ce semnificatie ar putea avea faptul ca, mai intii, Rahel si, apoi, Estha se declara convinsi ca nu Velutha este cel mort, strivit, desfigurat, ci fratele lui geaman, Urumban? E ca in bancul cu pesimistul si optimistul spus de Chacko? E interesant, fiindca Rahel este cea care-l recunoaste pe Velutha la marsul comunistilor din Cochin, fiind convinsa ca el era.....si
2. O pedepseste Estha pe Baby Kochamma in finalul cartii, asa cum spera Rahel, cu 23 de ani in urma, ca intr-o lume a lor vor exista si “proper punishments” (pag. 326)? Intreb asta, pentru ca am citit, o pagina mai incolo: “Estha, sitting very straight, waiting to be arrested, takes his fingers to it” (gura lui Rahel).