Wednesday, January 09, 2008

Designul - navigatie socio-politica?
Am asistat ieri la o dizertatie de doctorat pe care o consider curajoasa si franca; o luare de pozitie fata de utopia care se numeste acum Design Participatoriu (Participatory Design) –cu toate derivatele lui - si care idealizeaza teoretic relatia user-designer, luind in calcul doar varianta fericita in care designerul se dedica, intr-un proiect, exclusiv userului pentru a-i intelege activitatile si abilitatile naturale ori dobindite. Teza de ieri a atins insa un punct nevralgic: acela ca, in cea mai mare parte a timpului, designerul NEGOCIAZA cu diferitele parti implicate in proiecte de anvergura..negociaza cu finantatorii, cu organizatorii, cu autoritatile locale, persoane cu profesii diferite, cu perspective diferite de a privi un proiect sau altul, cu agende diferite, cu metode de lucru si valori diferite! Si atunci, e cit se poate de logic sa privesti designul ca o activitate de plutire, de strecurare, de slalom printre balize sociale si politice!

Teza are ca studiu de caz un proiect (pe care-l cunosc), finantat initial, ca si experiment, de autoritatile locale din Stockholm pentru incurajarea pluralismului cultural. Echipa de designeri suedezi (ocupata sa creeze un produs care sa ajute la invatarea, in cadru organizat, a limbilor materne de catre imigrantii din a doua generatie) a fost incurajata de rezultatele obtinute in primele faze de testare a produsului sa mearga mai departe. Insa pentru asta trebuia noi fonduri...si de aici a inceput batalia, navigatia pentru a cistiga resurse; intii la nivel local, apoi comunal (in tarile scandinave, comunele sint un soi de judete romanesti) si in cele din urma, la nivel national. Fiecare pas a insemnat o lupta (cu victorii si infringeri) a celor care puteau, mai departe, sa-i convinga pe cei care puteau aloca fonduri, ca produsul merita dezvoltat si implementat. Fiecare pas a impus pregatire in prezentarea proiectului si atragerea sustinatorilor, pregatire care a semanat, de fiecare data, cu punerea in scena a unei piese de teatru.

Ideea asta de teatralizare in viata cotidiana nu este noua. Ea a fost pusa prima ora in evidenta de sociologul Erving Goffman care, in 1959, emite teoria prezentarii dramaturgice a Eu-lui in viata de zi cu zi. Cartea, The Presentation of Self in Everyday Life, este extrem de interesanta (si amuzanta) si sustine ideea ca interactiunea sociala seamana cu un spectacol dramatic, in care actorul social – persoana - se afla pe scena, performind un rol - pe care l-a pregatit in spatele scenei - in fata unui public – societatea - care ii evalueaza performanta in rol. Actorul social se autoevalueaza si el in raport cu semnalele primite de la public, iar uneori interactiunea actor-public poate avea si reciproca, atunci cind publicul devine actor, iar actorul public. Ceva de genul in care vezi un tip bine imbracat, in costum Armani, dar cu prohabul desfacut...si tu (public simtit, ori poate nu) ca sa-i respecti costumul, te faci ca nu-i vezi slitul!!!

Avind la baza modelul social dramaturgic al lui Goffman, teza despre care vorbeam propune si o schema, un model de lucru cu ajutorul caruia designerii pot naviga social si politic prin proiecte, se pot evalua pe ei ca actori , dar pot evalua si publicul caruia ii se adreseaza. Din modelul asta mi-a placut la nebunie conceptul de coridor strategic (hehe...termen consacrat in politica romaneasca:-)), dar mi-a placut mai putin articularea ideii ca si designul e pina la urma...un business. Evident ca se stia asta, dar efectul de a ti se spune asa, verde-n fata, e chiar dramatic!!! :-))

Oricum, “Author, Author!” (sau “jos palaria”), in fata lui BD, proaspat doctor in navigatie socio-politica.

No comments: