Tragedia rescrisa ca o farsa
..mi se pare nu doar eticheta cea mai potrivita Corectiilor lui Franzen, dar si corectia cea mai potrivita care, aplicata la nivel individual si social, ajuta individul si societatea sa se elibereze de corsetul asteptarilor conventionale.

Corectiile lui Franzen sint o frasa; o farsa care sondeaza, cu succes –zic eu, natura personajelor sale (membrii unei familii americane middle-class), emotiile si sentimentele lor in raport cu rolul pe care fiecare dintre ele simte ca trebuie sa-l joace pe scena sociala. Niciunul dintre personaje nu este ceea pare a fi si doar confruntarea lor cu situatii ridicole, absurde, aproape grotesti, ii determina sa se demaste, sa-si recunoasca adevarata natura si sa aiba curajul de a se arata celorlalti exact asa cum sint.

Alfred este tatal, fost inginer la caile ferate, care acum sufera de Parkinson si dementa senila. Sotia lui, Enid, considera insa ca degradarea fizica si psihica a sotului nu sint ceea ce Alfred are, ci ceea ce Alfred este. Enid crede ca intreaga viata a lui Alfred a fost un esec, iar ea a avut intotdeauna datoria de a corecta esecul in fata celorlalti. Chiar si fata de ea insasi, esecul se poate corecta cu drogul Aslan, adica exact cu ceea ce te-ai astepta cel mai putin de la o midwest housewife. Fiul cel mare, Gary, investitor de succes, cu o cariera si familie demne de invidie, crede ca poate controla pe oricine si orice si, mai ales, sta in puterile lui sa corecteze modelul familial in care a crescut. Din pacate, puterile lui Gary nu au nici o forta in fata celor ale sotiei, Caroline, care prin procedee subtile de manipulare reuseste sa-si convinga barbatul ca este depresiv si “anhedonistic”. Iar depresia poate fi corectata, nu-i asa, prin incursiuni dese la cabinetul cu lichioruri. Fiul mijlociu, Chip, profesor de literatura, a carui cariera profesionala este compromisa de un “jiggling frantic nut-swing” cu o studenta, crede ca-si poate corecta financiar viata scriind prost o tragedie in tudor style si mai apoi devalizind, din Lituania, investitori americani. In sfirsit, mezina familiei, Denise, ale carei relatii sentimentale au fost si sint un dezastru, se corecteaza prin munca asidua de restaurator (adica persoana care administreaza un restaurant :-)).

Ei bine, caderea lui Alfred in mare, de pe puntea unui vas de croaziera (asta sub ochii lui Enid care privea pe fereastra in timp ce audia un curs de investitii in sala Pippi-Sosetelungi a vaporului) declanseaza, mai intii, un ultim efort (intern) de corectare (din partea personajelor) a realitatii de acum vizibile, si mai apoi, de abandonare a corectiilor si acceptare a realitatii, a adevarului gol-golut ...asta exact in ziua de Craciun!

Desi m-am cam plictisit la pasajul tineretilor lui Alfred si Enid (pasaj a carui importanta o aflam abia pe la sfirsitul cartii), mi-a placut stilul lui Franzen: analitic, dinamic, incisiv, sarcastic pe alocuri si...foarte conflictual. Exact cind un personaj iti devine simpatic sau antipatic, face el ceva si-ti da peste cap impresia :-)

Si desi Franzen a fost comparat cu Updike si Roth, mie imi aminteste, mai degraba, de Pynchon si “lotul lui 49” prin hiperbolizarile si conexiunile pe care le face...de aceea nici n-am zis intimplator pe siteul lucieit ca m-apuc de “Against the Day”...numai ca imi trebuie acum o pauza!! Si m-am gindit s-o umplu, mai intii cu “Dumnezeul lucrurilor marunte”.

PS. Super descrierea “a la cusine” a scenelor de sex ale Denisei, cu Emile si, mai apoi, cu Robin....adica de la consomme, la pret-a-manger :-)